„Pentru un Parlament Curat 2025” – profiluri de integritate ale candidaților la funcția de deputat în parlament

Alegeri parlamentare 2 septembrie 2025 370

Asociația Presei Independente (API) și portalul MoldovaCurata.md lansează o nouă ediție a campaniei de informare „Pentru un Parlament Curat”, desfășurată în ajunul alegerilor parlamentare din 28 septembrie.



Organizatorii campaniei își propun să sprijine cetățenii cu drept de vot în luarea unor decizii informate și conștiente la alegeri, prin oferirea de informații verificate și relevante despre candidații la funcția de deputat și formațiunile politice care vor să intre în parlament. În cadrul campaniei, pe MoldovaCurata.md au fost publicate primele 10 profiluri de integritate ale candidaților la funcția de deputat.

În perioada 2 septembrie-24 septembrie, un grup de jurnaliști de investigație selectați de API în baza unor criterii profesionale stricte, monitorizează candidații și vor realiza profilurile de integritate pentru 50 de candidați ai partidelor și blocurilor cu cele mai mari șanse de accedere în Parlamentul Republicii Moldova și ale unor candidați independenți. Profilurile conțin informații relevante despre gestionarea funcțiilor publice și de partid, acțiuni care vizează integritatea și transparența candidatului, averile și proprietățile sale, stilul de viață corespunzător veniturilor obținute, eventuale abateri disciplinare, anchete penale sau contravenționale etc. Monitorizarea are lor în baza criteriilor de integritate, elaborate în 2019 de organizațiile neguvernamentale membre ale Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat și actualizate în 2025.

Selecția candidaților și investigarea acestora se face conform unor metodologii, fiind vorba în principal de persoane cu experiență anterioară în funcții publice, care și-au schimbat frecvent apartenența politică sau care au fost protagoniști ai unor investigații jurnalistice ori penale.

Cele 50 de profiluri vor fi publicate periodic, până la alegerile parlamentare, pe portalul MoldovaCurata.md, la rubrica „Alegeri parlamentare 2025”, rezumatele profilurilor fiind promovate pe mai multe portaluri de știri naționale și regionale.

În cadrul aceleiași campanii, API va dezminți cele mai grave dezinformări și speculații ale candidaților la funcția de deputat și partidelor politice participante la alegeri, urmând să fie publicate pe portalul Stopfals.md și promovate pe rețelele sociale o serie de articole care dezmint falsurile electorale.

Produsele campaniei „Pentru un Parlament Curat 2025” sunt elaborate și promovate în format text și video.

Pentru informații suplimentare:

022 220995 (Ion Mazurion.mazur@api.md)



Stimați cititori,

Dacă dețineți informații relevante referitoare la subiectul de mai sus, vă rugăm să ni le comunicați completând formularul de mai jos. Echipa portalului Moldovacurata.md va analiza mesajele recepționate și, după caz, va actualiza conținutul materialului.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Notă. Asociația Presei Independente (API) și portalul MoldovaCurata.md garantează că toate datele personale ale expeditorilor vor fi protejate.

Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

2025

Electorala 2025. Profil de integritate: Irina Vlah

31 august 2025
2341
2025

Electorala 2025. Profil de integritate: Alexandr Stoian...

07 septembrie 2025
1942
2025

Electorala 2025. Profil de integritate: Andrei Năstase

17 septembrie 2025
541
2025

Electorala 2025. Profil de integritate: Roman Cojuhari

10 septembrie 2025
774
2025

Electorala 2025. Profil de integritate: Ion Sula

21 septembrie 2025
384
2025

Electorala 2025. Profil de integritate: Victor Topal

20 septembrie 2025
473