Profil candidat: Alexandr Odințov

PSRM 20 ianuarie 2019 1900

Pe 1 octombrie 2018 Aleksandr Odințov a fost anunțat drept primul candidat al Partidului Socialiștilor pentru o circumscripție din Capitală.



Integritatea în activitatea politică

Este vorba despre circumscripția electorală nr. 25 din Chișinău, care cuprinde sectoarele Centru și Botanica. Aleksandr Odințov nu a făcut parte din alte partide politice în afară de PSRM.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Pentru prima data, Aleksandr Odințov a participat la un scrutin în 2011, ca exponent al Partidului Socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău. Atunci presa scria despre Odințov că este politolog și expert în operațiuni imobiliare. Pentru că PSRM nu a obținut suficiente voturi, Odinţov nu a ajuns în CMC şi a dispărut din spațiul public, până în 2014, când a candidat la alegerile parlamentare pentru funcția de deputat, fiind al 45-lea în lista socialiştilor. În lista prezentată de PSRM la Comisia Electorală Centrală, Odințov apare drept politolog șomer. În declarația de avere prezentată atunci, pentru anii 2012-2013, Aleksandr Odințov a raportat venituri în mărime de 72.000 de lei din consultații și o pătrime dintr-un apartament de 66 de metri pătrați. Cu toate acestea, potrivit rapoartelor financiare prezentate de PSRM, în campania electorală din 2014 Aleksandr Odințov a făcut donații în mărime de 173.000 de lei, adică de 2,5 ori mai mult decât a câștigat, oficial, cumulativ, în ultimii doi ani înainte de a face donațiile. În raportul financiar din 2014 Odințov a fost trecut ca angajat la munci sezoniere.

În 2015, la alegerile locale generale, Aleksandr Odințov a figurat în lista PSRM pentru Consiliul Municipal Chișinău pe locul 18 și a devenit ales local în CMC în luna iunie. Pe site-ul Autorității Naționale de Integritate lipsește declarația de avere a consilierului pentru 2015. În actul prezentat în 2016, Odințov a trecut venituri de doar 34.000 lei din indemnizația de la CMC și apartamentul raportat câțiva ani mai devreme. În această declarație, suprafața imobilului a fost schimbată, fiind de 58,8 metri pătrați. În plus, consilierul a mai declarat un automobil de model Subaru Legacy fabricat în 2007, cumpărat în 2016 cu doar 12.000 de lei. Site-urile de publicitate arată că un asemenea autoturism costă în jur de 7.000 de dolari, adică de aproximativ zece ori mai mult decât a declarat Odințov.

Conform ultimei declarații de avere și interese personale a lui Odințov, cea pentru 2017, consilierul a raportat venituri de doar 22.000 de lei din indemnizația de consilier, același imobil estimat la aproape 300.000 de lei, și același automobil. De această dată, consilierul a scris că a procurat mașina în 2015, nu în 2016.

Aleksandr Odințov este unul dintre cei mai generoși finanțatori ai Partidului Socialiștilor. ​În afară de donațiile făcute în 2014, care îi depășesc veniturile, consilierul socialist a donat și în 2016 pentru liderul său de partid mai mult decât a reușit să adune. Într-o anchetă amplă a Centrului de Investigații Jurnalistice se menționează că Odințov a cotizat la campania electorală a lui Igor Dodon pentru prezidențiale 74.800 de lei, de două ori mai mult decât a câștigat în acel an.

La referendumul local privind revocarea primarului Dorin Chirtoacă, din noiembrie 2017, Aleksandr Odințov și-a donat practic jumătate din veniturile declarate pentru întregul an – 10.000 de lei. Suma respectivă este echivalentă cu donația făcută în 2017 de Odințov în bugetul partidului. Aceeași sumă a fost vărsată și în 2018 în bugetul electoral al lui Ion Ceban, candidatul socialiștilor pentru fotoliul de primar general al municipiului Chișinău în timpul alegerilor locale noi.  Tot 10.000 de lei consilierul socialist a donat partidului în primul trimestru din anul curent.  

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

Nu au fost înregistrate cazuri care i-au afectat integritatea.

„Cazier judiciar”

Un episod de interacțiune a lui Aleksandr Odințov cu justiția a avut loc în 2016 când i s-a întocmit un proces –verbal pentru că ar fi blocat o arteră de transport pe strada Ialoveni și i s-a aplicat o amendă de o mie de lei. Odințov a contestat procesul-verbal, însă prin decizia Judecătoriei Centru a municipiului Chișinău din 10 august 2016 contestația sa a fost respinsă. Consilierul a făcut recurs la Curtea de Apel, iar prin decizia din 7 noiembrie 2016, magistrații au admis recursul, au casat hotărârea judecătoriei Centru și au remis cauza în aceeaşi instanţă pentru o nouă examinare în fond, în alt complet de judecată. Ulterior, prin decizia din 26 ianuarie 2018, Judecătoria Chișinău a admis contestația lui Odințov, iar procesul-verbal, care ar fi fost întocmit cu încălcarea normelor legale, a fost anulat.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova. 



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

PSRM

Profil candidat: Bogdat Țîrdea

Bogdat Țârdea este politolog. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă” de la Chișinău și Școala Națională de Științe Politice și Administrative din București.

19 ianuarie 2019
1524
PSRM

Profil candidat: Oleg Savva

La 22 septembrie Oleg Savva a fost înaintat drept candidat din partea PSRM în circumscripția Fălești. Savva este deputat pe listele PSRM din 2014. Înainte de a ajunge în Parlament, conform CV-ului său de pe pagina de internet a Legislativului, a fost jurist, președinte al Organizației Teritoriale a PSRM, președinte al Uniunii Veteranilor Războiului din Afganistan din Fălești, iar în anii 90 a lucrat în calitate de controlor la primăria orașului Fălești.

20 ianuarie 2019
1580
PSRM

Profil candidat: Petru Burduja

Petru Burduja (42 de ani), liderul organizației de sector Ciocana al PSRM, a acces în politică în 2014, când a candidat la prlamentare pe listele PSRM. Nu a ajuns deputat, dar a fost angajat la Parlament ca asistent al unui deputat socialist.

21 ianuarie 2019
2010
PSRM

Profil candidat: Ion Ceban

În vârstă de 38 de ani, pe care i-a împlinit în luna iunie, Ion Ceban scrie în CV-ul său că posedă limbile „moldovenească”, rusă, engleză și franceză. El a făcut parte din Partidul Comuniștilor din R. Moldova, în perioada în care formațiunea condusă de Vladimir Voronin se afla la guvernare. A absolvit Facultatea de matematică și Informatică a Universității de Stat din Moldova și Academia de Administrație Publică de pe lângă președintele Federației Ruse, specialitatea „Administrație municipală și de stat”.

19 ianuarie 2019
1731
PSRM

Profil candidat: Eduard Smirnov

Eduard Smirnov s-a născut în orașul Andijan din Uzbekistan și are 79 de ani. Din 2014 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova, membru al fracțiunii PSRM. Fiind cel mai vârstnic ales al poporului, Eduard Smirnov a fost cel care a deschis și prezidat ședința din 29 decembrie 2014 de constituire a Parlamentului de legislatura a XX-a (2014-2018).

21 ianuarie 2019
2691
PSRM

Profil candidat: Vladimir Golovatiuc

Vladimir Golovatiuc (56 de ani) este originar din Brăviceni, Orhei, economist de profesie. La alegerile parlamentare din noiembrie 2014 a candidat cu PSRM. Este membru al Consiliului Republican al PSRM. În Legislatura trecută, a fost și secretar al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.

19 ianuarie 2019
1567