Profil de integritate: Alic Baraboi
În cadrul Campaniei „Pentru un Parlament Curat 2025”, desfășurată de Asociația Presei Independente (API), o echipă de jurnaliști de investigație ai portalului MoldovaCurata.md a documentat cele mai relevante informații despre integritatea celor 101 deputați din legislatura a XI-a și a elaborat profiluri individuale pentru fiecare dintre ei. La realizarea acestor profiluri au fost aplicate aceleași criterii de integritate și aceeași metodologie de analiză utilizate în evaluarea candidaților la alegerile parlamentare. Profilurile includ informații privind parcursul profesional și activitatea publică a deputaților până la obținerea mandatului, precum și date despre averile declarate, interesele personale și de familie, eventuale controverse publice și alte aspecte relevante pentru evaluarea integrității. Metodologia de investigare a integrității candidaților poate fi consultată aici. Profilurile altor deputați pot fi citite aici.
Informații generale
Alic Baraboi (55 de ani) este un antreprenor, de profesie economist, deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), ajuns în Parlament pentru prima dată, ca urmare a alegerilor din 28 septembrie 2025, fiind al 28-lea pe lista formațiunii și la prima lui experiență în viața politică. Este membru al Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe.
A fondat și administrat mai multe companii în Germania și în R. Moldova și a avut câteva inițiative culturale. Este licențiat în Economie și Management la Academia economică de business și administrare din orașul german Potsdam, unde s-a stabilit cu traiul.
În iulie 2025, Alic Baraboi și-a redobândit cetățenia Republicii Moldova, printr-un decret al președintei Maia Sandu. Anterior el avea numai cetățenia Germaniei. Întrebat despre această situație, Alic Baraboi a spus că atunci când a devenit cetățean al Germaniei, legislația acelei țări nu permitea dubla cetățenie, astfel că a renunțat la cea a R. Moldova, iar acum, că legea îi permite, a decis să și-o redobândească. El a spus că avea toate actele pregătite și că procedura a durat aproximativ două luni. Întrebat dacă a fost avantajat de faptul că urma să devină candidat pe lista PAS, deputatul a răspuns: „Nu pot să vă spun, asta depinde de cât de repede ajunge la președintă să iasă decretul”.
Integritatea în activitatea politică
Alic Baraboi este la prima experiență politică. Nu este membru al Partidului Acțiune și Solidaritate și declară că nu i s-a cerut să adere: „Nu mi s-a pus condiția și nu-mi doresc. NU visez la o carieră politică. Asta e o implicare într-un moment decisiv pentru țară, pe care mi-am asumat-o. Sper să revin la activitatea mea. Sunt multe lucruri pe care eu le pot face mult mai bine decât politica. Dar dacă voi putea fi de folos, o să mă bucur și o să încerc să-mi fac treaba bine și corect”.
Alic Baraboi a fost unul dintre cei mai generoși donatori ai PAS în campania pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. El donat cea mai mare sumă dintre toți candidații de pe lista PAS – 60 de mii de lei, în patru tranșe de câte 15 mii de lei. „M-a determinat să donez faptul că avem pornite multe acțiuni mari și veneau și apelurile din partea partidului. Am considerat că asta este o sumă cu care pot să contribui”, a declarat Alic Baraboi pentru Ziarul de Gardă.
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
Deputatul PAS declară venituri de 32 400 de euro din salariul de la compania de construcții „Royal-Construct GmgH” din Germania. Potrivit datelor publicate pe site-ul de campanie a Partidului Acțiune și Solidaritate, candidatul Alic Baraboi era director și fondator al companiei din 2011. „Compania a generat constant între 120–250 locuri de muncă, contribuind la integrarea forței de muncă moldovenești pe piața germană”, se mai menționează în biografia candidatului, publicată pe site-ul PAS.
În istoricul companiei „Royal-Construct GmbH” nu figurează numele lui Alic Baraboi, conform bazei date a companiilor europene North Data. În calitate de director, până în prezent au figurat Dirk Dahlmann, Luca Trofimov, Dietmar Breum și Ion Filipciuc. Alic Baraboi și Luca Trofimov sunt prieteni pe Facebook și au fotografii împreună. Luca Trofimov a donat 19 970 de lei pentru campania electorală a Maiei Sandu, în alegerile prezidențiale din 2020.
Deputatul mai declară venituri ale unor persoane apropiate, din salarii obținute de la compania City-Bau GmbH – 21 600 de euro, și de la compania Royal-Construct GmbH – 7200 de euro.
Soția lui Alic Baraboi, Daniela Caraiman, figurează în calitate de manager al companiei „ABI Holding GmbH”, firmă care deține în proporție de 100% alte patru companii: „City-Bau 24 GmbH”, „Bauplanis GmbH”, „Gerex GmbH”, „B&B Eventagentur GmbH”. Până în la 25 septembrie 2025, Daniela Caraiman figura în calitate de manager la toate aceste firme. Ea a fost până în februarie 2021 și manager la compania MD-Gastrowelt GmbH.
În biografia sa în calitate de candidat, publicată pe site-ul de campanie al PAS, Alic Baraboi a notat că, din 2022 până în prezent, este fondatorul firmei „GerEx GmbH”, despre care menționează că este „companie de distribuție care promovează produse moldovenești pe piața germană, în special vinuri. GerEx colaborează cu peste 30 de producători din Moldova. În 2024 a extins portofoliul cu produse agroalimentare, precum nuci și prune moldovenești”.
Deputatul PAS mai declară cote părți în alte trei companii înregistrate în Chișinău: „AB Investment&Construction” SRL (100%), cu activități în domeniul imobilelor, „AB Trading&Consulting”SRL (100%), cu activități comerț internațional și consulting, și Î.M. „Wiss Matec” SRL (25%), cu activități în domeniul producerii elementelor de metal.
„În Germania eu nu mai sunt (în cadrul companilor din Germania, n.r.), pentru că eu am două companii aici, în Moldova. În ultimii doi-trei ani m-am retras din proiectele de business și am avut mai multe proiecte culturale. În Germania, în câteva companii figurează soția mea. Eu am dat (datele din declarația de avere, n.r.) situația pe 2024, acum pe 2025 au rămas două companii, „ABI Holding GmbH” și „B&B Eventagentur GmbH”, care este o firmă de organizare a evenimentelor. La „Royal-Construct GmgH” eu am fost administrator și am condus mai multe proiecte. În Germania acum nu dețin oficial nicio firmă. În R. Moldova am fost fondator și administrator la două companii și acum am rămas numai fondator, la „AB Investment&Construction” SRL și la „AB Trading&Consulting”SRL (100%)”, a precizat deputatul, solicitat, în decembrie 2025, de Moldova Curată.
Alic Baraboi este asociat în compania ce gestionează activitatea artistului Vali Beghean, „Boghean Art Events” SRL, pe care o deține în proporție de 50%, alte 50% fiind deținute de Valeriu (Vali) Boghean. Într-o emisiune la Jurnal TV, publicată în mai 2025, Alic Baraboi spunea că l-a susținut financiar pe Vali Boghean, fiind „sprijinul lui din umbră”. Compania fondată în 2013 a câștigat în 2016 un contract în valoare de 70 de mii de lei cu Ministerul Culturii, pentru „servicii de organizare și desfășurare a manifestațiilor culturale din cadrul Festivalului Internațional de muzică Mărțișor, ediția 50-a”.
Proaspătul deputat a mai fost implicat și în alte activități culturale, care au fost finanțate din bugetul de stat, însă mai recent.
Este co-fondator al Asociației Culturale „Locomotiva Culturală”, al cărui director este interpretul Vali Boghean, și co-inițiator, alături de soția sa, Daniela Caraiman, al festivalului „Dor Călător”, cu ediții desfășurate în Moldova și diasporă (Chișinău, Orheiul Vechi, Ulm, Potsdam), după cum se menționează pe același site de campanie al PAS. „Evenimentele au reunit mii de participanți și zeci de artiști consacrați, contribuind la promovarea culturii moldovenești în Europa”, se mai menționează în scurta descriere. Ceea ce nu se menționează este faptul că unele evenimente au fost organizate cu sprijinul și din banii alocați de Guvernul PAS.
În 2024, Asociația Culturală „Locomotiva Culturală” a câștigat trei contracte de achiziții publice cu Ministerul Culturii, în valoare de 250 de mii de lei, 80 de mii de lei și 70 de mii de lei (în total, 400 de mii de lei). Iar în iunie 2025, înainte de campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, Festivalul „Dor călător” a fost organizat la Potsdam, Germania, cu sprijinul Guvernului R. Moldova, prin Programul de susținere a activităților culturale și educaționale în diaspora, implementat de Biroul relații cu diaspora (BRD). Din fotografiile publicate pe site-ul BRD se poate vedea că la eveniment a participat și președintele PAS, tot el președintele Parlamentului, Igor Grosu. A fost a doua ediție a festivalului, după ce prima a avut loc în iunie 2023.
Alic Baraboi a declarat că a realizat mai multe proiecte culturale împreună cu artistul Vali Boghean. El a precizat că Asociația Culturală „Locomotiva Culturală” este un proiect al său în R. Moldova, iar „Dor Călător” este un proiect similar desfășurat în Germania, administrat de soția sa. Legat de contractele câștigate de „Locomotiva Culturală” la concursurile de finanțare ale Ministerului Culturii, a spus că nu știe exact despre ce proiecte este vorba. În ce privește festivalul „Dor călător”, organizat la Potsdam, acolo unde spune că s-a stabilit cu traiul, deputatul Baraboi a spus proiectul a primit 5000 de euro din partea Biroului Relații cu Diaspora. Întrebat dacă evenimentul a avut un caracter electoral, în contextul în care s-a desfășurat în preajma alegerilor parlamentare, la care Alic Baraboi urma să candideze pe lista PAS, deputatul a declarat că atunci nu știa că va candida și a dat asigurări că nu s-au transmis mesaje electorale în cadrul festivalului.
„Eu nu aveam de gând să mă implic în politică. Decizia am luat-o cu trei săptămâni mai târziu, când a venit doamna președintă la Munchen, când a primit premiul acela mare. Eu am asistat acolo și am avut o discuție. Adică, asta a venit ceva mai târziu, foarte spontan, ca o provocare pe care a trebuit în foarte scurt timp să mi-o asum”, a spus Alic Baraboi.
În declarația de avere, Alic Baraboi mai indică faptul că deține un apartament cu suprafața de 78,4 metri pătrați, cumpărat în 2022 cu 52 500 de euro. Valoarea de piață declarată este de 80 de mii de euro, iar diferența o explică prin creșterea prețurilor. Deputatul mai declară două automobile: un Mercedes Benz GLE cumpărat în în 2025, fabricat în același an, în valoare de 100 de mii de euro, și un Audi QS8, cumpărat în 2022, fabricat în același an, în valoare de 115 mii de euro. Baraboi mai declară cinci conturi bancare (patru în Germania și unul în R. Moldova), pe care are depuneri totale în valoare de 30 400 de euro.
Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid
De la preluarea mandatului de deputat, Alic Baraboi a fost co-autor al câtorva proiect de lege. Unul se referă la prelungirea până la 30 ianuarie 2028 a termenului în care pot fi înregistrate construcțiile de până la două etaje executate fără acte permisive, iar altul – la măsuri pentru simplificarea modului de desfășurare a afacerilor, precum cota zero la venitul nedistribuit până în 2026, deducerea cheltuielilor pentru educație și perfecționarea profesională continuă, majorarea pragului de înregistrare ca plătitor de TVA, de la 1,2 milioane de lei la 1,5 milioane de lei.
Cazier judiciar
Nu există informații despre eventuale antecedente penale sau contravenționale ale deputatului.
Acest profil este realizat în cadrul proiectului „Promovarea integrității și combaterea dezinformării în alegerile parlamentare 2025 și post-alegeri", implementat de Asociația Presei Independente (API), cu suportul Fundației Soros Moldova. Opinia autorilor nu reflectă neapărat opinia Fundației Soros Moldova.
Stimați cititori,
Dacă dețineți informații relevante referitoare la subiectul de mai sus, vă rugăm să ni le comunicați completând formularul de mai jos. Echipa portalului Moldovacurata.md va analiza mesajele recepționate și, după caz, va actualiza conținutul materialului.
Notă. Asociația Presei Independente (API) și portalul MoldovaCurata.md garantează că toate datele personale ale expeditorilor vor fi protejate.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
