Ambasadorul UE, Peter Michalko: Pentru combaterea corupției, este nevoie de voință politică

Interviu video 2 martie 2018 1895

Amabasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, a declrata într-un interviu pentru Moldova Curată că cel mai important element pentru combaterea cu succes a corupției este voința politică. Diplomatul a subliniat că trebuie să fie oprite fenomenele care fac parte din cauzele corupției, dar și care contribuie la tolerarea acestui fenomen.



”Orice influență asupra organelor de stat care îi face pe oameni să nu fi egali în fața legii, în fața instituțiilor de stat, face parte din practicile corupției. Instituțiile trebuie să lucreze, în primul rând, cinstit, într-un mod credibil în fața cetățenilor, trebuie să aibă și un sistem propriu și credibil de control intern și să existe și un sistem de control din partea altor instituții, ca cetățenii să aibă posibilitatea, în cazul în care există vreo suspiciune de atitudine incorectă din partea instituțiilor de stat, să aibă un loc de unde să ceară justiție. Pentru că asta e important, cetățenii trebuie să fie siguri că societatea în care trăiesc este una justă și au unde să găsească justiției și adevăr”, a subliniat Peter Michalko.

Natalia Enache

”Orice influență asupra organelor de stat care îi face pe oameni să nu fi egali în fața legii, în fața instituțiilor de stat, face parte din practicile corupției. Instituțiile trebuie să lucreze, în primul rând, cinstit, într-un mod credibil în fața cetățenilor, trebuie să aibă și un sistem propriu și credibil de control intern și să existe și un sistem de control din partea altor instituții, ca cetățenii să aibă posibilitatea, în cazul în care există vreo suspiciune de atitudine incorectă din partea instituțiilor de stat, să aibă un loc de unde să ceară justiție. Pentru că asta e important, cetățenii trebuie să fie siguri că societatea în care trăiesc este una justă și au unde să găsească justiției și adevăr”, a subliniat Peter Michalko.

Natalia Enache



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interviu video

„Ţara noastră nu este un elev rău, dar politicul rămâne...

Reprezentanta Republicii Moldova la GRECO (Grupul statelor contra corupţiei),  un Comitet de monitorizare al Consiliului Europei instituit în baza unui acord parţial şi lărgit, anunţă că activitatea Comisiei Naţionale de Integritate va fi supusă unei prime evaluări internaţionale în anul 2015 în cadrul celei de-a patra runde de evaluare GRECO. Cornelia Vicleanschi crede că disensiunile apărute între membrii Comisiei se explică prin lacunele din legislaţia care reglementează activitatea instituţiei, iar GRECO ar putea interveni cu anumite recomandări de natură să le elimine. 

01 august 2014
1740
Interviu video

„Mă mândresc cu averea mea şi n-am de gând să mă împart...

Ion Diacov, şeful Procuraturii municipiului Chişinău, a comentat în cadrul unui interviu acordat portalului Moldova Curată relaţia cu adjunctul său, Vasile Gherasimenco, pe care l-a acuzat că ar fi protejat traficanţi de droguri. Între altele, omul legii a amintit despre averea nedeclarată a lui Vasile Gherasimenco. Ion Diacov a recunoscut că şi el are o avere frumoasă dar, potrivit lui, e din muncă cinstită. Citiţi AICI interviul integral. 

09 decembrie 2014
1653
Interviu video

Judecătoarea Camelia Bogdan: „Confiscarea este cea mai...

Camelia Bogdan, judecătoare la Curtea de Apel București, a vorbit în cadrul unui interviu acordat portalului Moldova Curată despre măsurile care au ajutat România să obțină rezultate răsunătoare în lupta cu flagelul corupției. Magistrata a amintit și despre instrumentele pe care le folosește atât ea, cât și colegii săi pentru a reîntoarce în folosul societății bunurile care au ajuns ilegal în posesia celor dați pe mâna Justiției.

25 iunie 2015
1618
Interviu video

„Guvernul are şanse bune dacă îşi va onora obligaţiile...

Ambasadorul Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, a vorbit în cadrul unui interviu acordat portalului Moldova Curată despre reformele necesare în domeniul Justiţiei, a amintit cât de importantă este lupta cu flagelul corupţiei şi a comentat situaţia din sectorul financiar-bancar al ţării. În context, diplomatul a subliniat că noul Guvern are şanse bune dacă îşi va onora obligaţiile şi va continua reformele.

25 februarie 2015
1860
Interviu video

Video // „Să negi corupția din justiție este un mod sin...

Ministrul Justiției Oleg Efrim explică într-un interviu pentru Moldova Curată de ce nu avem încă judecători condamnați pentru acte de corupție, cine vor fi judecătorii asupra cărora ar putea fi aplicate noile sancțiuni de confiscare extinsă a averii și cum comentează oficialul intenția unora de a contesta la Curtea Constituțională pachetul de legi anticorupție adoptat anul trecut de Parlament. 

18 februarie 2014
1499
Interviu video

ANATOLIE DONCIU: CNI trebuie reformat pentru a putea ve...

Președintele Comisiei Naționale de Integritate (CNI), Anatolie Donciu, a vorbit în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată despre modul în care funcționează această structură și a explicat de ce ea nu este destul de eficientă în prevenirea corupției. Potrivit lui, legislația deficitară nu permite în multe cazuri sancționarea celor care nu își declară averile sau interesele personale, a celor care, fiind în funcții publice, își angajează rudele sau favorizează afacerile acestora.

05 februarie 2016
1780