După ani de abandon, șantierul școlii din Dubăsarii Vechi este revendicat de fostul președinte de colhoz

Investigații 11 noiembrie 2022 603
Foto: Julieta Savitchi



Construcția abandonată de aproape 30 de ani din centrul satului Dubăsarii Vechi din raionul Criuleni, care strică în prezent imaginea localității, urma să fie în curând parțial demolată, însă a devenit obiect de litigiu între fostul președinte de colhoz, care pretinde, după mulți ani de tăcere, că această construcție i-ar aparține, și primărie. Până la decizia instanței, lucrurile nu se vor mișca din loc. Construcția ar fi trebuit să devină școală. Ea este situată aproape de malul Nistrului și are și un teren aferent de 2 hectare. În construcție s-au investit cândva milioane, dar așa și nu a fost dusă la bun sfârșit. Între timp, alături se construiește o anexă a clădirii vechi a școlii.

Şantierul care nu a ajuns să fie şcoală

La începutul anilor 90, fostul colhoz din satul Dubăsarii Vechi a pornit un proiect ambiţios - o şcoală nouă, care, după dimensiuni, urma să ajungă una dintre cele mai mari din raion. După proclamarea independenţei, colhozul s-a desfiinţat, iar în locul lui a apărut o societate pe acţiuni, fondată de persoane cu funcţii de conducere din fostul colhoz. Acestea, treptat, au renunţat la afacerea comună.

Lăsat de izbelişte, şantierul în care acum cresc buruiene şi a ajuns un loc de risc pentru adolescenţi, ştirbeşte imagunea localităţii. Pe parcursul anilor, în apropiere au fost construite şi amenajate un stadion modern, un parc de distracţii şi chiar un veceu public, lucru mai rar întâlnit prin sate.

Construcția cu patru blocuri a școlii a fost abandonată zeci de ani în urmă, foto: noiembrie 2022

Ion Novac, ultimul director al gospodăriei agricole comune din Dubăsarii Vechi, ne-a declarat că nu i-a ajuns un an ca să finalizeze proiectul. „Gospodăria comună a fost lichidată, iar cei care au deţinut ulterior puterea în localitate nu şi-au dat interesul. Copiii de la sate tot au nevoie de un învăţământ de calitate, să frecventeze diferite cercuri. Din câte am auzit, ar exista anumite interese pentru această clădire, în special pentru teren”, ne-a declarat Ion Novac.

Iniţiativă blocată de un proces de judecată

După ce timp de 30 de ani nimeni nu s-a interesat de continuarea construcției sau de lichidarea șantierului care urâțește localitatea, în 2021 clădirea care nu a mai devenit şcoală a ajuns, brusc, punct de interes. Mai întâi, Primăria a trecut-o în proprietatea sa, pentru a o putea gestiona în continuare. Dar, imediat, a apărut un concurent. „Un an în urmă am înregistrat construcția ca proprietate a Primăriei. Dar ne-am pomenit cu o contestație, cineva pretinde ca are dreptul la această construcție drept cotă valorică din fosta gospodărie comună. Noi am făcut expertiza gradului de finalizare a construcției, expertiza tehnică a stării celor patru blocuri care formează construcția. S-a recomandat ca două blocuri să fie demolate, iar celelalte două – la discreția Consiliului local, dacă le păstrează sau nu. Avem decizia Consiliului local de a demola două blocuri. Acum inițiem procedura de elaborare a proiectului tehnic pentru demolare, pe de o parte, dar pe de altă parte suntem in proces de judecată”, ne-a declarat Vitalie Casian, primarul din Dubăsarii Vechi.

El susţine că pentru a transforma șantierul în imobil funcțional, e nevoie de mulți bani, iar Primăria se confruntă cu o lipsă acută de mijloace financiare. Însă terenul aferent construcției - în centrul satului, aproape de Nistru - valorează milioane, poate chiar mai mult decât şantierul lăsat de izbelişte.

Fostul preşedinte de colhoz pretinde că şantierul îi aparţine

Agentul economic care pretinde la şantier este SRL Agronosvem, al cărei fondator şi administrator este chiar Ion Novac, fostul preşedinte de colhoz.

Prima şedinţă de judecată urma să aibă loc la 7 iulie 2021. De atunci au fost programate 8 şedinţe, dar niciuna nu s-a soldat cu vreun rezultat, procesul fiind la etapa de pregătire a cauzei pentru examinare. Următoarea şedinţă este programată pentru 8 decembrie 2022.

Estras din Agenda de lucru a Judecătoriei Criuleni pentru luna decembrie 2022

Ion Novac ne-a declarat că deţine toate documentele probante că şantierul care a fost pornit la iniţiativa sa îi aparţine. „A fost procesul de privatizare, conform legii. Sunt foarte multe documente, este mult de vorbit. Nu este imobilul Primăriei. Dar orice s-ar întâmpla, oricine ar fi proprietar, proiectul trebuie dus până la capăt, şcoala trebuie construită”, ne-a declarat fostul preşedinte de colhoz.

Judecând după rapoartele financiare depuse la Serviciul Fiscal de stat, este puţin probabil ca SRL Agronovsem să poată finaliza construcţia dacă va obține câştig de cauză. În ultimii ani, cifra de afaceri a întreprinderii este în scădere, anul trecut fiind de doar 20.000 de lei, pierderea brută fiind de 11.700 lei.

Ion Novac a acceptat iniţial să ne prezinte documentele care i-ar justificat pretenţiile faţă de şantierul părăsit. Ulterior, s-a răzgândit şi a spus că le va prezenta doar în şedinţă de judecată.

În loc de şcoală, doar o anexă de milioane

În timp ce autoritățile locale nu au reușit să găsească bani în ultimii ani ca să finalizeze şcoala, autoritățile raionale au găsit anul trecut 8 milioane de lei din bugetul raional pentru construcţia unei anexe la școala veche, devenită între timp Liceul „Nicolae Donici”, prevăzută pentru 12 săli de clasă în care vor învăţa 240 de elevi. Numărul total de elevi în liceu este de 470.

Licitaţia a fost anunţată de către conducerea Liceului „Nicolae Donici” la 17 iunie 2021, la o lună şi jumătate după ce la conducerea instituției a venit o nouă directoare - Virginia Bâzgu. „A fost iniţiativa întregului sat. Clasele sunt aglomerate. Şcoala primară se află în altă clădire care ar putea fi folosită ca grădiniţă. Sunt mulţi copii şi satul mai are nevoie de o grădiniţă, iar şcoala primară va putea fi adusă la noi. Dacă va fi construită anexa, cred că vor încăpea toți”, ne-a declarat Virginia Bâzgu.

Anexa Liceului din Dubăsarii Vechi, aflată în proces de construcție, noiembrie 2022

Marina Novac, cea care a deţinut interimatul funcţiei de director al liceului, ne-a spus că cei din conducerea raionului Criuleni i-au propus anterior şi ei să organizeze o licitaţie privind construcţia anexei, dar a refuzat. „Am consultat diferiţi specialişti şi am ajuns la concluzia că ideea este inoportună. Anterior, în această clădire (școala veche – n.r.) încăpeau aproape 700 de elevi. Există şi sală de sport. Rata natalităţii în sat, ca peste tot în Republica Moldova, este în scădere. Mi s-a creat impresia că ar putea fi vorba de spălare de bani şi am refuzat”, ne-a spus Marina Novac.

Deşi săraci, au acceptat o ofertă mai scumpă

La licitaţia electonică, anunţată de conducerea liceului din Dubăsarii Vechi, au participat 5 agenţi economici. Cel mai mic preţ, de 6.476.977 de lei fără TVA, a fost propus de către întreprinderea Anadem-Construct din Chişinău, care a fost desemnată câştigătoare.

Rezultatul licitaţiei electronice a fost contestat de către o întreprindere din Doroţcaia, Igostaff Construct SRL, a cărei ofertă a fost cu 400.000 de lei mai mare. Autorul sezizării a invocat mai multe nereguli admise de firma concurentă, cum ar fi necorespunderea garanţiei bancare sau necorespunderea lucrărilor conform Caietului de sarcini. La 16 septembrie 2021, Agenţia pentru Soluţionarea Contestaţiilor a admis sesizarea SRL Igostaff şi a obligat liceul, ca măsură de remediere, să reevalueze oferta Anadem-Construct. Conducerea liceului din Dubăsarii Vechi s-a conformat deciziei şi a semnat contractul cu Igostaff Construct fără să facă uz de dreptul de a se adresa în instanţa de judecată.

Contractul pentru construcţia anexei liceului, în valoare de 8.245.830 de lei, a fost încheiat la 10 octombrie 2021. După semnare, locul destinat construcţiei a fost sfinţit cu fast, la ceremonie fiind prezenți reprezentanți ai conducerii și funcționari ai Consiliului Raional Criuleni.

Până acum au fost ridicaţi pereţii anexei, iar pe şantier, în plină zi de muncă, la începutul lunii noiembrie 2022, nu am găsit niciun muncitor. Directoarea Virginia Bâzgu se declară mulţumită de felul cum decurg lucrările: „Totul decurge conform graficului, agentul economic şi-a primit banii. Pretenţii nu avem. Contractul prevede realizarea lucrărilor până la sfârşitul anului 2023”.

Puţin mai pesimist s-a arătat primarul Vitalie Casian: „Agentul economic se confruntă cu probleme financiare. Dacă anul trecut lucrările şi materialele de construcţie se încadrau în suma anunţată la licitaţie şi prevăzută de contract, acum totul s-a scumpit de câteva ori şi aceşti bani ar putea să nu mai fie suficienţi. Riscurile sunt foarte mari”.

Igor Tataruş, directorul  SRL Igostaff Construct, ne-a dat asigurări că lucrările se desfășoară conform planului şi chiar a depăşit orarul de realizare a lucrărilor. Antreprenorul a recunoscut că se confruntă cu probleme din cauza scumpirilor, însă nu ştie dacă va fi nevoit să solicite bani suplimentari pentru a finaliza construcţia.

Julieta Savitchi



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Aici așteptăm comentariul tău!

Adaugă comentariu

Articole relaționate:

2022

Peste 3 milioane de lei și o finanțare din România, inv...

Construcția a fost trasă pe linie moartă de un proiect tehnic incomplet, realizat în conflict de interese de firma fostului arhitect-șef al raionului

08 noiembrie 2022
4575
Investigații

Finalul unui proiect transfrontalier la Cărpineni: 1,5...

22 octombrie 2022
3483