Finalul unui proiect transfrontalier la Cărpineni: 1,5 milioane de lei pentru panouri solare care „nu funcționează și nici n-au funcționat”

Investigații 22 octombrie 2022 2427
Foto: MoldovaCurata.md



Spitalul din comuna Cărpineni, raionul Hâncești, a beneficiat în anul 2015 de un grant european transfrontalier pentru instalarea unui sistem de panouri solare, care ar fi asigurat instituția cu apă caldă menajeră și ar fi diminuat astfel mărimea facturilor la energia electrică. Însă, cele 12 panouri de pe acoperiș, pentru care s-au cheltuit 1,5 milioane de lei, nu încălzesc astăzi nici măcar un litru de apă. Comisia care a recepționat lucrările insistă că panourile erau funcționale la momentul instalării, altfel membrii ei nu ar fi semnat actele. Directorul firmei care a executat lucrările spune că află de la noi că sistemul de panouri ar fi defect și se oferă să meargă să verifice instalația dacă va primi o cerere oficială.

Instalarea panourilor solare la spitalul din Cărpineni este parte a proiectului „Energia - valoare transfrontalieră”, finanțat în proporție de 90% de Uniunea Europeană și gestionat de către Consiliul Județean Vaslui. Proiectul a fost implementat în anii 2013 – 2015, parteneri fiind consiliile raionale Hâncești și Leova, administrația orașului Izmail din Ucraina și Agenția de Dezvoltare Durabilă și Integrare Europeană a Euroregiunii „Dunărea de Jos”. Un proiect similar de folosire a energiei solare a fost implementat și la Spitalul din Leova. Acolo sistemul este funcțional.

În acte, sistemul era perfect la momentul recepției

Instituția care a gestionat grantul pentru Spitalul din Cărpineni a fost Consiliul Raional Hâncești, care a primit 70 842 euro din proiect și a venit cu o contribuție proprie de 7 872 de euro. Cu bugetul total de 78 714 euro, echivalentul a 1,5 de milioane de lei, Consiliul Raional Hâncești urma să instaleze pe acoperișul Spitalului Cărpineni 12 panouri solare pentru producerea apei calde.   

La 3 iulie 2015, Consiliul a semnat cu „Climatec” SRL un contract cu valoarea de 897 593,23 de lei, pentru executarea lucrărilor „de instalare a panourilor solare pentru producerea apei calde la Spitalul din Cărpineni”.

Din acte constatăm că lucrările au fost finalizate la 21 octombrie 2015, iar procesul-verbal de recepție a fost semnat de membrii comisiei de recepție finală a lucrărilor cu o zi mai devreme, pe 20 octombrie 2015. Respectiv, pe 28 octombrie, „Climatec” SRL a încasat suma de 897 593,23 de lei. Restul în jur de 600 de mii de lei din grant s-a cheltuit pe salariile angajaților, diurne, deplasări, mobilier, calculator, printer, materiale de promovare, după cum se arată într-un raport de audit, făcut la solicitarea Consiliului Raional Hîncești.

Președintele comisiei de recepție, Constantin Vlas, atunci vicepreședinte al raionului Hâncești, spune că la acel moment totul funcționa cum se cuvine și că a aflat recent din presă că sistemul staționează. El adaugă, de asemenea, că până în vara anului 2018, când și-a dat demisia, nu a avut nici un semnal din partea spitalului din Cărpineni că sistemul ar fi defect. 

„O parte din specialiștii Consiliului Raional Hâncești au monitorizat mersul lucrărilor pe tot parcursul respectării cerințelor din caietul de sarcini. La finalizarea lucrărilor am mers în teren cu specialiștii desemnați pentru această comisie. În cadrul vizitei au fost prezentate toate instalațiile și a fost pus în funcțiune sistemul de producere a apei calde. În calitate de președinte al comisiei, am semnat actul de recepție finală a lucrărilor, după ce specialiștii și-au expus opinia și și-au trecut semnăturile pe acel act. Este important să menționăm faptul că lucrările au fost inspectate și de către partenerii de proiect de la Consiliul Județean Vaslui, dar și de Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Iași, instituția care gestionează fondurile transfrontaliere. Dacă acest sistem ar fi fost nefuncțional, partenerii de proiect - Consiliul Raional Hâncești și Consiliul Județean Vaslui - erau pasibili de returnarea integrală a grantului”, declară Constantin Vlas.  

Directorul de la acel moment al Spitalului, Mihai Ciobanu, își amintește că la început panourile funcționau, apoi s-ar fi constatat că nu furnizau energia necesară pentru asigurarea spitalului cu apă caldă. „Sau nu erau puse panouri îndeajuns, sau a ieșit din funcțiune utilajul… Fără să folosim cazangeria spitalului, nu aveam apă caldă destulă”, spune acum Mihai Ciobanu. 

Alexandru Rezan, directorul firmei „Climatec” SRL, care a instalat panourile: „Sistemul de panouri solare a fost predat în stare absolut funcțională prin semnarea proceselor-verbale de recepție finală. Ni se pare cel puțin straniu ca, după  șapte ani de la darea în exploatare a obiectului, să aflăm despre această problemă prin intermediul presei”.

Mihai Ciobanu spune însă că a anunțat firma despre deficiențe, dar i s-a răspuns că „așa a fost proiectat și că au fost greșeli în proiect”, lucru infirmat de Alexandru Rezan: „Odată ce ar fi apărut dificultăți în gestionarea sau întreținerea sistemului, conducerea spitalului ar fi trebuit să se adreseze către «Climatec» SRL pentru soluționarea problemei. Până în prezent, nu a fost nicio adresare către noi, sub nicio formă”.

Un angajat și o pacientă confirmă că sistemul nu încălzea apa

Un angajat al spitalului Cărpineni, care a insistat să-i păstrăm anonimatul, ne-a spus: „Din câte țin eu minte, apa se încălzea de la cazane electrice. Dacă toate sălile de baie se foloseau de cazane, înseamnă că panourile n-au fost conectate. Deducția logica ar fi că ele nu erau funcționale”. 

O activistă civică de la Cărpineni, Nina Solonaru, susține că panourile nu au funcționat de la bun început și că a semnalat acest fapt de mai multe ori: „Încă din 2015, când am revenit în localitatea noastră, am avut ocazia deseori să fiu internată chiar și câte o săptămână cu copiii în spitalul din comună. Aveam nevoie deseori de apă caldă pentru igienă, însă niciodată nu era. Întrebam asistentele din spital de ce nu era apă caldă, știind că sunt instalate panouri solare. Ele îmi spuneau că acestea nu funcționează și nici n-au funcționat de la bun început”.

Ea afirmă, de asemenea, că în anul 2019 spitalul risca să fie închis din cauză că nu a reușit să obțină certificatul de acreditare de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Motivul – condițiile sanitare nu corespundeau normelor. „În acea perioadă a fost organizată o adunare la care au participat primarul, reprezentanți ai consiliului local, un parlamentar și mulți locuitori din Cărpineni revoltați de această situație. În toiul discuțiilor aprinse, primarul a spus că un motiv din care spitalul nu obține acreditarea este lipsa apei calde. Atunci, primarul a fost întrebat de ce spitalul nu are apă caldă dacă au fost cheltuiți bani pentru panourile solare, iar răspunsul m-a șocat: aceste panouri nu au funcționat niciodată pentru că la subsol, lucrătorii nu au unit panourile cu rețeaua de apă, cu alte cuvinte, lucrul nu a fost dus până la capăt”, spune Nina Solonaru.  

Astăzi, primarul Ion Cărpineanu afirmă contrariul, susținând că la început rețeaua cu panouri a funcționat, rezervoarele din subsolul spitalului având apă caldă. 

Direcția Construcții a CR Hîncești ne oferă o informație falsă?

Direcția Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri a Consiliului Raional Hâncești ne-a informat că „în afară de montarea panourilor, s-au făcut reparații în subsolul clădirii, s-a montat utilajul necesar (rezervoare pentru apă, pompe electronice, robinete de diferite diametre), a fost făcută conectarea cu centrala termică (rețea termică tur-retur cu o lungime de 40 m.)”. Direcția afirmp că sistemul „funcționează și azi”: „Timp de trei ani după recepția instalațiilor, inspectorii de la Iași au venit cu verificări și instalațiile funcționau, cum funcționează și azi”. 

„Cred că a fost o afacere dubioasă. Lucrul nu a fost dus până la capăt”

Actualul director al spitalului, Iurie Frunze, care deține funcția de 4 ani, spune că în mandatul său sistemul nu a fost pus în funcțiune niciodată: „Ele-s numai instalate, dar de folosit nu le-am folosit niciodată. Nu că o tonă de apă încălzită nu am văzut, dar nici măcar un litru. Banii poate că s-au luat, dar lucrul nu s-a dus până la capăt. S-au pus doar semnăturile pe actul de recepționare a lucrărilor și gata. Nu se ocupă nicio firmă de panourile astea. Au fost lăsate așa, de izbeliște. Cred că a fost o afacere dubioasă. Lucrul nu a fost dus până la capăt”.

„Probabil că panourile ar fi funcționat bine și astăzi dacă personalul ar fi fost instruit cum să le gestioneze. Nu vor să se complice cu tehnologiile noi. Utilajul e utilaj, poate se mai defectează și trebuie de întreținut, nu e atât de simplu. Îmi pare rău că nu funcționează la moment. Spitalul aparține Consiliului Raional Hâncești și noi, ca primărie, nu putem interveni”, afirmă primarul Ion Cărpineanu.

„Modul de gestionare a sistemului este unul destul de simplu. Personalul responsabil de gestionare în perioada de predare-primire a obiectului a fost instruit. Dacă pe parcursul exploatării acestuia s-a schimbat personalul care avea nevoie de instruire, noi am fi făcut-o fără probleme dacă am fi fost solicitați”, susține Alexandru Rezan. El afirmă că spitalul sau Consiliul Raional Hâncești ar trebui să solicite firmei să remedieze problema, iar specialiștii acesteia vor merge la fața locului „pentru a putea evalua situația”.

La Spitalul raional Leova „panourile funcționează foarte bine”

În 2016, în cadrul aceluiași proiect transfrontalier, de un grant european a beneficiat și Consiliul Raional Leova. La Spitalul raional Leova au fost instalate 18 panouri solare, care produc energie folosită la încălzirea apei menajere în blocul curativ nr.1.

Panourile solare funcționale la Spitalul Raional din Leova

Potrivit Mariei Dubceac, șefa Direcției Finanțe a Consiliului Raional Leova, cele 18 panouri produc 6 tone de apă caldă în 24 de ore. Costul proiectului a fost de 1 353 180 de lei, iar lucrările au fost executate de un alt agent economic decât cel de la Hâncești.

„Pacienții și lucrătorii sistemului medical se bucură de condiții de muncă îmbunătățite. Sistemul funcționează după parametrii și capacitatea stabilite în proiect”, susține Maria Dubceac. 

Și Andrei Malașevschi, directorul spitalului raional din Leova, ne-a confirmat că „panourile funcționează foarte bine”, angajații și pacienții fiind mulțumiți de rezultatele proiectului. 

Expert: „Cu mici investiții, sistemul de la Spitalul din Cărpineni ar putea fi reparat și repus în funcțiune”

Expertul în eficiență energetică Vladimir Ursu spune că un spital care are un astfel de sistem performant și nu-l folosește este doar în pierdere. Durata de viață a acestor panouri ar fi aproximativ 20 de ani. În opinia sa, cu mici investiții, sistemul de la spitalul din Cărpineni ar putea fi reparat și repus în funcțiune, mai ales acum, în plină criză energetică. 

„Majoritatea sistemelor de acest tip au capacitatea de a se supraîncălzi. Dacă se face o pauză și nimeni nu ia apă caldă din sistem, acesta poate ieși din funcțiune. Iar peste o perioadă mai îndelungată, deoarece aciditatea în sistem se mărește, acesta începe să se deterioreze. Admit și posibilitatea instalării unui număr prea mic de panouri. Fiecare sistem este prevăzut pentru o anumită cantitate de apă. Dacă avem nevoie de mai multă apă caldă, atunci se adaugă câteva panouri sau tuburi de date.

Cea mai mare problemă, în opinia mea, este aceea că nu avem oameni instruiți la instituția care gestionează instalația panourilor solare. Cel puțin o dată pe an trebuie să vină un responsabil de la compania care a instalat panourile ca să verifice presiunea în sistem și buna funcționare a utilajului. Dar acest lucru se face în baza unui contract adițional. Este cu mult mai ieftin să angajezi o companie care să întrețină panourile decât să arzi gazul sau să folosești electricitatea”, spune Vladimir Ursu.

Andrei Bordian 



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Aici așteptăm comentariul tău!

Adaugă comentariu

Articole relaționate:

Investigații

Finalul unui proiect transfrontalier la Cărpineni: 1,5...

22 octombrie 2022
2428
2022

După ani de abandon, șantierul școlii din Dubăsarii Vec...

11 noiembrie 2022
61
2022

Peste 3 milioane de lei și o finanțare din România, inv...

Construcția a fost trasă pe linie moartă de un proiect tehnic incomplet, realizat în conflict de interese de firma fostului arhitect-șef al raionului

08 noiembrie 2022
3739