Profil candidat: Gheorghe Brașovschi

PDM 5 februarie 2019 1216

Gheorghe Brașovschi, primarul or. Sângerei, este candidatul PDM pe circumscripția nr.12, Sângerei. Născut la 11 noiembrie 1964 în orașul Sângerei, în 1987 a absolvit Universitatea Agrară din Moldova. Din 2003 până în 2006 și-a continuat studiile la  Academia de Administrare Publică obținând diploma de amaster în domeniul administrației publice locale. 



Integritate în activitatea politică

Începând cu anul 1988 a fost membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. După destrămarea Uniunii Sovietice nu a aderat la vreun partid, dar a susținut PCRM. Din 2000 până în 2003 a activat în calitate de director al fabricii de conserve din or Sângerei. Ulterior a deținut două mandate consecutive de primar obținute în 2003 și 2007. La alegerile parlamentare din aprilie 2009 a candidat pe listele Partidului Comuniștilor (cu nr.61).

La alegerile din iulie 2009 nu s-a regăsit pe liste, iar la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010 a figurat pe lista Partidului Democrat, cu nr 18. A acces în Parlament și a părăsit înainte de termen funcția de primar. A făcut parte din Comisia parlamentară administrație publică și dezvoltare regională. Totodată a fost ales în funcția de președinte al Organizației teritoriale raionale a Partidului Democrat. În noiembrie 2014 a candidat la un nou mandat de deputat cu nr 35 pe lista PDM, dar nu a trecut în Parlament. În vara anului 2015 OT PDM l-a înaintat la funcția de primar de Sângerei. A învins în alegeri și ocupă această funcție până în 2019.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

În declarația de avere pentru  2013,  Gheorghe Brașovschi a indicat venituri obținute în calitate de deputat în sumă de 144 180  lei, și o indemnizație în sumă de 10127 lei. Candidatul a indicat atunci 5 terenuri agricole  (5,5 ha), două terenuri intravilane, precum și un apartament în orașul Sângerei cu suprafața de 81,1 m2. Acesta a mai indicat o motocicletă Viper-125 și o mașină de teren Volvo XC 90, pe care o avea în folosință.

Potrivit unui articol publicat de Moldova Curată, până în 2009 familia Brașovschi nu a declarat că ar deține hîrtii de valoare ori acțiuni în capitalul social al vreunei întreprinderi. Atunci când a ajuns deputat, Gheorghe Brașovschi a prezentat însă Comisiei Naționale de Integritate (CNI) o informație mai amplă decât o făcuse până atunci. În declarațiile pentru anii 2012 și 2013, în afară de veniturile din salariu (137 849 lei pe anul 2012 și 144 180 lei pe anul 2013), el a indicat venitul soției (74 626 lei și 114 111 lei), indemnizația de deputat (7648 și 10 127 lei) și venitul sub formă de produse agricole în sumă de 2130 și 9310 lei. În total se fac 311 246 lei. La rubrica proprietăți imobile declarațiile coincid: este indicat un apartament la Sângerei (81,1 m.p.), cinci terenuri agricole cu suprafața totală de 5 ha (trei au fost obținute în baza deciziei Primăriei satului Rădoaia, iar două au fost achiziționate în 2001), un teren pentru construcția garajului (30 m.p.), cumpărat în 2007, și două terenuri intravilane atribuite prin Decizia Consiliului orășenesc, un teren pentru grădină (1992, 10 ari) și un teren pentru construcția casei (2008, 6,36 ari).

La  rubrica proprietăți mobile au fost înregistrate însă unele discrepanțe: în declarația pentru anul 2012 este indicată doar motocicleta Viper-125, iar în declarația pentru 2013 apare și automobilul Volvo, care era în folosință din iulie 2012.

Gheorghe Brașovschi a explicat diferențele prin faptul că inițial se cerea să declare doar bunurile pe care le avea în proprietate de aceea automobilul nu era inclus. În anul următor regulile s-au schimbat, și el a indicat nu doar proprietatea, dar și automobilul aflat în folosință.

În ultima declarație de avere și interese pentru anii 2017-2018 depusă la CEC, Brașovschi indică venituri obținute în funcția de primar în sumă de 211 654 lei și 238 690 lei obținuți de soția sa, în calitate de angajată a Centrului Medicilor de Familie, Sângerei. Familia mai indică venituri de 11 129 lei din darea în arendă a terenurilor agricole. La rubrica bunuri imobile candidatul indică 10 terenuri agricole (5, 4 ha) și un teren intravilan de 0, 003 ha. Totodată indică două apartamente: unul achiziționat în 1999, cu o suprafață de 66, 80 m. p, estimat la suma de  36 324 lei, care aparține familiei, dar nu este înregistrat pe numele candidatului și un apartament procurat în 2015, cu o suprafață de 86, 70 m. p estimat la 400 000 de lei înregistrat pe numele lui Gheorghe Brașovschi.

Acesta a mai indicat motocicleta Viper-125 și aceeași mașină de marca Volvo XC 90, fabricată în 2008, achiziționată în 2012, estimată la 210 000 lei pe care o deține prin contract de comodat.

Familia mai indică o cotă parte de 100 % în SRL Konstnordagro specializată în comerț, înregistrată în 2013, fondator și administrator al căreia este soția candidatului.

Integritatea în gestionarea funcției publice și/sau de partid

În timpul activității candidatului în funcția de primar în 2010, Curtea de Conturi a efectuat un audit și a identificat o serie de nereguli la Primăria Sângerei: ignorarea procedurilor legale de licitație publică, plăți neregulamentare la valorificarea mijloacelor pentru investiţii şi reparaţii capitale, iar unele cheltuieli legate de măsuri culturale implicau riscuri de fraudare. Curtea de Conturi a prezentat raportul în 2011, când Gheorghe Brașovschi părăsise deja funcția de primar.

În calitatea sa de deputat, Brașovschi a figurat în toamna anului 2013 printre cei 47 de deputați care au solicitat Guvernului repartizarea unui lot pentru construcția unui bloc locativ . Un metru pătrat într-o astfel de locuință ar fi costat 300 euro, pe când valoarea de piață a locuințelor în capitală era de 700 euro/m2. În martie 2014, această solicitare a devenit publică și a generat un scandal. Doar doi deputați, din PL, și-au anunțat retragerea de pe acea listă.

Gheorghe Brașovschi a candidat și la alegerile parlamentare din 2014 și a donat în fondul PDM 10 mii de lei. Și în 2017 a donat partidului 10 000 lei. În actuala campanie electorală Gheorghe Brașovschi nu a facut donații.

Un raport al Curții de Conturi, dat publicității în 2016, în care este examinat anul bugetar 2015, scoate la iveală unele iregularități la capitolul amenajarea teritoriului la primăria Sângerei în sumă de 996,4 mii lei. Potrivit raportului,  cheltuielile nu sunt confirmate de indici cantitativi (locul, strada pe care au fost efectuate lucrările, volumul deșeurilor menajere acumulate și transportate). Raportorii îi recomandă primarului să asigure determinarea indicilor cantitativi și calitativi la recepționarea lucrărilor de amenajare a teritoriului și verificarea executării efective a lucrărilor facturate de agentul economic.

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Aici așteptăm comentariul tău!

Adaugă comentariu

Articole relaționate:

PDM

Profil candidat: Larisa Ungurean

Larisa Ungurean (54 de ani) este președinta Organizației Teritoriale PAS Soroca, a făcut carieră în învățământ. S-a născut în s. Bădiceni, în prezent locuiește în or. Soroca. Este absolventă a Facultății de Geografie și Biologie a Universității de Stat din Tiraspol.

16 februarie 2019
1158
PDM

Profil candidat: Nicolae Molozea

Nicolae Molozea este preşedintele raionului Ştefan Vodă, ales la începutul lunii iulie 2015. Din februarie până în iulie 2015 a fost deputat în Parlament, în fracțiunea Partidului Democrat. A acces în Legislativ fiind al 22-lea în lista PD. Până a ajunge în Parlament, timp de două mandate consecutiv a fost consilier raional la Ștefan Vodă din partea Partidului Comuniștilor, fiind ales în 2007, respectiv 2011. A fost preşedintele comisiei raionale pentru buget şi atragerea investiţiilor, membru al Consiliului administrativ al Incubatorului de Afaceri Ştefan Vodă. În prezent este preşedinte al Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Sud.

20 ianuarie 2019
1074
PDM

Profil candidat: Veaceslav Nedelea

Veaceslav Nedelea, candidatul Partidului Democrat din Moldova în circumscripția nr 27, Chișinău, este de profesie istoric și jurist, iar din luna mai 2018 a deținut funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova pe listele partidului PDM. Veaceslav Nedelea a fost al 32-lea pe lista PDM la alegerile parlamentare din 2014, însă a ajuns deputat după ce colegul său de partid, Nicolai Dudoglo, și-a dat demisia.

04 februarie 2019
1108
PDM

Profil candidat: Igor Vremea

Igor Vremea (45 de ani) este jurist de profesie. El a făcut parte din Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), formațiune pe ale cărei liste a devenit deputat în anul 2009. De atunci nu a mai plecat din Legislativ, fiind ales și la scrutinele care au urmat.

21 ianuarie 2019
1114
PDM

Profil candidat: Otilia Drăguțanu

Partidul Democrat a inclus-o pe Otilia Drăguțanu în lista candidaților pentru viitoarele alegeri parlamentare sub numărul 11.

19 ianuarie 2019
1108
PDM

Profil candidat: Olga Coptu

Olga Coptu (37 de ani)candidează pe circumscripția nr. 50, pentru diaspora din țările de la Vest de Republica Moldova. Este licențiată Istorie, USM, și în Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale la Universitatea „La Sapienza” din Roma. În 2009, fiind în Italia, a fondat, cu o fostă profesoară la USM, „Gazeta Basarabiei”, destinată moldovenilor din Italia.

04 februarie 2019
1237