Profil candidat: Victor Său

PDM 25 ianuarie 2019 1744

Victor Său (47 de ani) este în prezent primar al orașuli Soroca. De profesie este jurist, fiind licențiat în drept, dar are și studii de masterat în domeniul administrației publice. Potrivit CV-ului publicat pe pagina web a Primăriei Soroca, timp de patru ani a activat în calitate de antreprenor în orașul Sîktîvkar, din Federația Rusă, iar apoi, din 1997 până în anul 2007, a gestionat firma proprie, „Navisor” SRL.



Integritatea în activitate politică

La alegerile locale din anul 2007, a transmis afacerea soției sale, el candidând pentru funcția de primar al orașului. Atunci figura pe lista Partidului Naţional Liberal (PNL). La următoarele alegeri locale, din anul 2011, a candidat din nou pentru un mandat de primar. De data aceasta pe lista Partidului Liberal Democrat (PLDM). Atunci însă a pierdut în fața Elenei Bodnarenco, candidată din partea comuniștilor. Victor Său a fost propus de liberal-democrați în calitate de președinte al raionului Soroca.

La alegerile locale din anul 2015, a candidat din nou la funcția de primar și a revenit la conducerea orașului. Și de această dată a mers în alegeri cu liberal-democrații. În anul 2017 a părăsit PLDM, precizând că este candidat independent. Victor Său a declarat pentru portalul Tribuna că nu intenționează să se mai afilieze unui partid în acest mandat de primar. 

La alegerile parlamentare 2019 candidează pe circumscripția nr. 7 Soroca.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

În perioada când conducea raionul Soroca Victor Său a admis un conflict de interese. Potrivit portalului Moldova Curată, în anul 2013, Consiliul Raional (CR) Soroca a cumpărat benzină în valoare de peste 326 de mii de lei de la firma administrată de soţia primarului, „Navisor” SRL.

În luna septembrie 2014, fosta Comisie Națională de Integritate (CNI) a constatat că V. Său s-a aflat în conflict de interese în acest proces de achiziții. ”Constatarea încălcării regimului juridic al conflictului de interese de către dl Său Victor, care nu a declarat în termenul şi modul stabilit despre conflictul de interese manifestat prin nedeclararea calității sale de fondator majoritar cu 80 % din cota parte a SC ”Navisor” SRL și nu a întreprins nici o măsură de tratare și soluționare a acestui conflict de interese”, se spune în actul CNI.

Victor Său motiva atunci că el nu a fost implicat în procesul de achiziţii publice, de aceea a contestat decizia CNI. În anul 2015, Judecătoria Chișinău a emis o hotărâre prin care a respins contestația, astfel menținând actul CNI. Victor Său nu a mai contestat decizia, dar nici nu a fost sancționat pentru abaterea comisă, deoarece s-a invocat expirarea termenului de prescripție.

Înainte de alegerile locale din anul 2015, în declarația de avere depusă la Consiliul Electoral de Circumscripție Soroca, Victor Său indica un venit de peste 200 de mii de lei obținuți timp de doi ani, un apartament, două terenuri și două autoturisme: Nissan Micra şi Gaz 67 B. Preşedintele de raion mai declara că este fondatorul a două firme, „Navisor” SRL şi „SV-Parc”.

În declarația de avere și interese personale care se referă la anul 2017, depusă la CEC în campania electorală 2019, Victor Său indică împreună cu soția un venit total de 160 de mi de lei obținut din salarii și suma de 22 de mii de lei obținută din arenda. Acesta este proprietarul unui teren intravilan, dar și al unui apartament în orașul Soroca. Declară două autoturisme: unul de model AUDI 100 și un Gaz 67 B, pe care l-a indicat și în declarația anterioară.

Familia Său deține pe conturi bancare suma de 210 mii de lei. De asemenea, are cote părți în firmele „Navisor” SRL şi „SV-Parc”, dar și în Gospodăria Țărănească ”Său Victor Valeriu”.

Integritatea în gestionarea funcțiilor publice

Pe perioada mandatului de primar, firma fondată de Victor Său, „Navisor” SRL, a beneficiat de bani publici. Astfel, potrivit portalului Moldova Curată, în anul 2017, Primăria oraşului Soroca a încheiat un contract de prestări servicii cu această firmă, administrată de soţia primarului. Alesul local nu vedea un eventual conflict de interese în acest caz şi motiva că aceasta ar fi singurul agent economic din oraş care prestează astfel de servicii. Victor Său a anunțat Autoritatea Națională de Integritate despre acest conflict de interese consumat, însă a depășit termenul legal de declarare. Noua lege privind declararea averii şi intereselor personale prevede că informarea ANI despre apariţia unui conflict de interese real se va face „până la soluţionarea cererii/demersului, emiterea actului administrativ, încheierea, directă sau prin intermediul unei persoane terţe, a actului juridic”, Victor Său a anunțat ANI deja când suma de 980 de lei din contul Primăriei a fost transferată pe contul firmei fondată de el.

Cazier judiciar

În luna octombrie 2018, Judecătoria Chișinău a emis o decizie pe numele lui Victor Său, prin care l-a găsit vinovat de încălcarea prevederilor Legii cu privire la protecția datelor cu caracter personal, după ce pe site-ul primăriei ar fi fost publicate imagini cu două tinere care ar fi mâncat semințe în parc. Una dintre tinere l-a acționat pe primar în judecată, invocând că i-a fost încălcat dreptul la viața privată. Potrivit deciziei instanței de fond, acesta riscă o amendă de 9 mii de lei. Primarul Victor Său a declarat pentru portalul Deschide.md că va contesta decizia magistraților de la Judecătoria Chișinău.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

PDM

Profil candidat: Monica Babuc

Monica Babuc (54 de ani) este originară din satul Bardar, raionul Ialoveni. A absolvit în anul 1986 Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova, iar în anul 1989 - Universitatea de Stat ”Mihail Lomonosov” din Federaţia Rusă.

20 ianuarie 2019
1698
PDM

Profil candidat: Ion Dascăl

Ion Dascăl, preşedintele raionului Drochia, ocupă poziția a 29-a în lista PDM pentru circumscripția națională. Dascăl a ajuns președinte al raionului Drochia după ce predecesorul său, democratul Vasile Grădinaru, a demisionat, la 7 iunie 2018. Anterior, Dascăl a obținut mandatul de consilier de Drochia pe lista PDM la alegerile locale din 2015.

20 ianuarie 2019
1699
PDM

Profil candidat: Larisa Ungurean

Larisa Ungurean (54 de ani) este președinta Organizației Teritoriale PAS Soroca, a făcut carieră în învățământ. S-a născut în s. Bădiceni, în prezent locuiește în or. Soroca. Este absolventă a Facultății de Geografie și Biologie a Universității de Stat din Tiraspol.

16 februarie 2019
1788
PDM

Profil candidat: Igor Vremea

Igor Vremea (45 de ani) este jurist de profesie. El a făcut parte din Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), formațiune pe ale cărei liste a devenit deputat în anul 2009. De atunci nu a mai plecat din Legislativ, fiind ales și la scrutinele care au urmat.

21 ianuarie 2019
1782
PDM

Profil candidat: Constantin Tutu

Constantin Țuțu (32 de ani) s-a implicat în politică în 2014, venind din sport. Cu câteva luni înainte de campania electorală pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2014, Țuțu, care practica luptele, a dedicat victoriile din ring Partidului Democrat din Moldova. În ajunul unei lupte din septembrie 2014, sportivul a fost vizitat în timp ce se pregătea, de liderul PDM, care, ulterior, l-a felicitat pentru victorie. La câteva zile după ce a dedicat PDM-ului acea victorie asupra unui italian, Constantin Țuțu a anunţat că se lansează în politică. 

23 ianuarie 2019
2170
PDM

Profil candidat: Svetlana Rotundu

Pedagog de profesie, Svetlana Rotundu a făcut carieră în administraţia publică, parcurgând calea de la secretară a Consiliului comunal până la preşedintă de raion. A absolvit Colegiul Pedagogic din Orhei şi Universitatea Pedagogică „Alecu Russo” din Bălţi, dar a lucrat în şcoală doar 5 ani. În următorii 7 ani a activat în calitate de secretară a Consiliului local, după care, timp de 12 ani a fost primară a comunei natale, Climăuţii de Jos, Şoldăneşti. Mandatele de primară le-a câştigat mergând în alegeri în calitate de candidat independent. Ulterior, Rotundu trece cu serviciul în centrul raional: în 2008 este promovată în funcţia de şefă a Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei, peste doi ani este aleasă vicepreşedintă, iar după alegerile din iunie 2015 - votată în calitate de președintă a raionului Şoldăneşti.

20 ianuarie 2019
1754