Profil candidat: Vladimir Vitiuc

PDM 21 ianuarie 2019 1786

Vladimir Vitiuc a absolvit Colegiul Naţional de Comerţ din Chişinău și Institutul Nistrean de Economie şi Drept, urmând teza de master la Academia de Administrare Publică pe lângă Președintele Republicii Moldova. Deputatul a trecut în CV și faptul că a făcut studii la Academia de Poliție din Republica Moldova.



Integritatea în activitatea politică

Până a ajunge în Parlament, el a lucrat în calitate de inginer de marketing și director-adjunct la Combinatul de produse alimentare din Bălţi, orașul de baștină al deputatului.

Vladimir Vitiuc s-a implicat în politică, făcând parte din Partidul Comuniștilor. Este deputat din anul 2005, de fiecare dată fiind ales pe lista PCRM. La alegerile parlamentare din 2009 și 2010, numele lui a figurat în lista candidaţilor cu probleme de integritate, făcută publică de Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat. Potrivit buletinului „Cunoaște-ți candidatul” din noiembrie 2010, lansat de Inițiativa Civică, în perioada 2004-2007, organizaţia teritorială Bălţi a PCRM, condusă de Vladimir Vitiuc, a folosit oficiile aflate în proprietate publică fără a achita plata de arendă. Totodată, potrivit aceleiași surse, Vladimir Vitiuc a fost autorul şi iniţiatorul mai multor proiecte de legi sensibile la corupţie, care, potrivit Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, contraveneau altor legi deja existente, erau împotriva intereselor publice şi promovau privatizări dubioase.

Vladimir Vitiuc a plecat din PCRM la sfârșitul anului 2015, împreună cu alți 13 deputați comuniști, care au declarat, la o conferință de presă, că nu mai vor ”să facă jocurile” formațiunii care i-a adus în Parlament. Cei 14 deputați ieșiți din PCRM au format Platforma social-democratică „Pentru Moldova” și au avut prima întâlnire oficială cu Vlad Plahotniuc, reîntors atunci în politică pentru a deveni candidatul PD la funcția de premier.

Tot la sfârșitul anului 2015, foștii comuniști au cerut Curții Constituționale să anuleze decretul președintelui Nicolae Timofti de desemnare a candidaturii omului de afaceri Ion Sturza pentru funcția de prim-ministru.

În martie 2017, cei 14 foști comuniști au aderat la PDM, iar Vladimir Vitiuc a devenit unul dintre vicepreședinții acestei formațiuni. 

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Cea mai veche declarație de avere prezentată public de Vladimir Vitiuc este cea pentru anul 2009. Atunci deputatul a declarat doar salariul de 168.000 de lei pe care l-a obținut pentru activitatea din Parlament. În declarațiile pentru anii 2010 și 2011 candidatul a declarat doar salariul de 118.000 de lei și, respectiv, 162.000 de lei.

În declarația pentru anul 2012 apar mai multe date. Pe lângă leafa de 115.000 de lei, aflăm că deputatul a vândut o vilă cu teren aferent din satul Singureni, raionul Râșcani, cu 78.950 de lei. În aceeași declarație mai este indicat și un Mercedes 307D, fabricat în 1988, pe care deputatul l-a cumpărat în 1998. Valoarea automobilului constituia 5.000 de lei.

Tot atunci, Vladimir Vitiuc a declarat că deține o cotă-parte de 99% din Aurant SRL, înregistrată în 1994, care prestează servicii și face comerț.

Și mai multă informație apare în declarația depusă pentru anul 2013. În acel an, deputatul și-a cumpărat cu 20.000 de lei o mașină nouă, un BMW fabricat în 2007. Totodată, pe lângă firma Aurant, Vladimir Vitiuc a mai declarat firma Solar Engineering, înregistrată în 2010, unde deține o cotă-parte de 10%.

În anul următor, în 2014, Vitiuc indică în declarație că a obținut prin comodat un Mercedes GLK 280, dar nu indică valoarea automobilului.

Vladimir Vitiuc nu a declarat vreodată că familia sa ar deține în proprietate o locuință. În declarație depusă pentru anul 2016, deputatul a indicat că are în proprietate încă din 2001 un garaj de 24 de metri pătrați, cu o valoare de 33.000 de lei.

Solicitat de reporterul Campaniei ”Pentru un Parlament Curat”, Vladimir Vitiuc a confirmat că nu are nici o locuință înregistrată pe numele său. ”Din 2005, de când sunt deputat, locuiesc în casa-hotel a Parlamentului. Până atunci am locuit în apartament la Bălți, care era trecut pe numele soției. La acea etapă, bunurile trecute pe soți nu trebuiau declarate”, a spus deputatul.

În declarația depusă la CEC în campania electorală 2019, Vladimir Vitiuc indică faptul că deține două autoturisme Mercedes, unul – din 1998, care ar valora 5 000 de lei, iar altul produs în 2009 și dobândit de el în anul 2014, de care se folosește, fără să îi aparțină.

În niciuna din declarațiile de avere, Vladimir Vitiuc nu a indicat ce venituri i-au adus cele două firme Aurant și Solar Engineering

Ambele întreprinderi au sediile la Bălți. Aurant SRL este specializată, potrivit Camerei Înregistrării de Stat (CÎS), în prestarea serviciilor ale frizeriilor și altor servicii ale cabinetelor de cosmetică, închirierea bunurilor imobiliare proprii, comerțul cu ridicata al băuturilor alcoolice și altor băuturi etc. În Registrul CÎS găsim doar datele din raportul financiar al firmei pentru anul 2012, atunci când întreprinderea a avut venituri de 24.000 de lei. La SRL Aurant, Vladimir Vitiuc este partener cu soţia sa, iar firma este condusă de nepotul său. Sediul în care activează întreprinderea, aflat pe strada Fiodor Dostoievski 2, aparține Aurant SRL.

 
Solar Engineering a fost fondată în anul 2010. În cadrul acestei firme Vladimir Vitiuc este asociat cu câțiva cetățeni străini. Firma este specializată în producția componentelor electronice, fabricarea altor mașini cu destinație specială, instalarea, repararea și întreținerea altor mașini cu destinație specială etc. Potrivit ultimelor informații de la Camera Înregistrării de Stat, firma a fost lichidată.

Integritatea în gestionarea funcției publice și/sau de partid

Vladimir Vitiuc este autorul mai multor proiecte de legi, inclusiv proiectul de lege privind declararea voluntară și stimularea fiscală, criticat de opoziție și de societatea civilă ca unul care încurajează indisciplina fiscală și urmărește legalizarea veniturilor dobândite ilicit.

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

PDM

Profil candidat: Veaceslav Nedelea

Veaceslav Nedelea, candidatul Partidului Democrat din Moldova în circumscripția nr 27, Chișinău, este de profesie istoric și jurist, iar din luna mai 2018 a deținut funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova pe listele partidului PDM. Veaceslav Nedelea a fost al 32-lea pe lista PDM la alegerile parlamentare din 2014, însă a ajuns deputat după ce colegul său de partid, Nicolai Dudoglo, și-a dat demisia.

04 februarie 2019
1892
PDM

Profil candidat: Demian Caraseni

Demian Caraseni este deputat, pedagog, absolvent al Institutului Pedagogic din Chişinău şi apoi al Academiei de Administraţie Publică de pe lângă preşedintele R. Moldova. A practicat luptele libere şi deţine titlul de antrenor emerit al R. Moldova. Demian Caraseni a devenit în anul 1999 deputat în Adunarea Populară a UTA Gagauz-Yeri, iar în anul 2003 a fost ales primar în satul său de baştină, Congaz, din raionul Comrat, fiind reales în această funcţie în iunie 2007.

01 februarie 2019
1994
PDM

Profil candidat: Larisa Ungurean

Larisa Ungurean (54 de ani) este președinta Organizației Teritoriale PAS Soroca, a făcut carieră în învățământ. S-a născut în s. Bădiceni, în prezent locuiește în or. Soroca. Este absolventă a Facultății de Geografie și Biologie a Universității de Stat din Tiraspol.

16 februarie 2019
1856
PDM

Profil candidat: Iurie Urzică

Iurie Urzică, președintele raionului Râșcani și candidat al Partidului Democrat din Moldova (PDM) la funcția de deputat în circumscripția uninominală nr. 4, are 52 de ani și, de profesie, este medic veterinar. Conform CV-ului publicat pe site-ul Consiliului Raional Râșcani, Urzică și-a făcut studiile la Chișinău, la Universitatea Agrară și Academia de Administrare Publică, și la Tel Aviv, Israel.

11 februarie 2019
3026
PDM

Profil candidat: Vadim Lelic

Vadim Lelic, născut în a. 1972, a absolvit Facultatea de Istorie și Psihologie la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, din Chișinău.

15 februarie 2019
2426
PDM

Profil candidat: Tudor Golub

Tudor Golub este președintele raionului Orhei din iulie 2015. De profesie este istoric. Și-a luat licența și masteratul la Facultatea de Istorie și Geografie a Universității din Oradea. Timp de opt ani a activat la Muzeul de Istorie și Etnografie din Orhei. Din 2005 până în 2009 a activat în cadrul mai multor programe dezvoltate de organizații internaționale, între care CPP, USAID, IREX, HUB Orhei, după care, timp de doi ani a fost coordonator de programe în cadrul Agenției de Dezvoltare Rurală.

20 ianuarie 2019
2352