Profil electoral: Angela Zaporojan, candidata PSRM la primăria Coliniţa

Chișinău 14 octombrie 2019 2439

Angela Zaporojan este primarul satului Colonița. S-a implicat în politică în anul 2007, când a acces în Consiliul Local Colonița, pe listele Partidului European (doc). Patru ani mai târziu a trecut la Partidul Liberal Democrat, cu susținerea căruia a acces din nou în Consiliul Local (doc), dar a renunțat la mandatul de consilier în favoarea celui de primar al localității, obținut după victoria în cel de-al doilea tur de scrutin (doc).



Traseism, deviere de la mandat

La alegerile din 2015, a obținut al doilea mandat de primar, de această dată din primul tur. A fost aleasă, de asemenea, și în Consiliul Local (doc), dar a renunțat în scurt timp la acest mandat. În noiembrie 2015, Angela Zaporojan a părăsit PLDM. În aprilie 2018, a devenit membră a Partidului Democrat. În 2019 a schimbat din nou partidul, iar la alegerile din 20 octombrie, candidează din partea Partidului Socialiștilor.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Avere, conflicte de interese, incompatibilități, lux, donații

În prima declarație cu privire la venituri și proprietate disponibilă, cea pentru 2013, Angela Zaporojan a indicat venituri de 82 de mii de lei. Ea a mai raportat un teren agricol de 13 ari, o casă de locuit de 120 de metri pătrați, în curs de construcție, și un garaj. La capitolul bunuri mobile a fost trecut un Volkswagen din 2002, cumpărat în 2010 cu 8.300 de euro. Veniturile Angelei Zaporojan s-au cifrat la 83 de mii de lei în 2014 și 80 de mii în 2015, celelalte informații rămânând neschimbate.

În declarația de avere pentru 2016, Zaporojan a raportat venituri de 87 de mii de lei. De această dată, ea a trecut pe hârtie un al doilea teren, extravilan, cu suprafața de 17 ari. Chiar dacă îl are în proprietate din 2000, acesta nu figurează în declarațiile anterioare. La capitolul clădiri și construcții candidata a indicat informații noi, neraportate anterior - o casă de locuit de 172,4 metri pătrați, dobândită în 1990, evaluată la 953 de mii de lei.

În actul prezentat la Autoritatea Națională de Integritate în 2017, Angela Zaporojan a inclus informații noi, diferite de cele care se regăseau anterior în declarațiile sale de avere. Astfel, la capitolul clădiri și construcții apare o casă de locuit de 210,7 metri pătrați, dobândită în 2003 și evaluată la 859 de mii de lei, un garaj și o construcție, obținute în 2017. Toate bunurile imobile au ajuns în proprietatea Angelei Zaporojan prin contracte de donație. La capitolul terenuri, în afară de cele menționate anterior, candidata a indicat și un lot intravilan, evaluat la 172 de mii de lei, obținut în 2017 printr-un contract de posesie și de folosință. În același timp, din declarația de avere a dispărut mențiunea despre automobil și nu au fost raportate eventuale venituri din vânzarea mijlocului de transport. Singurele venituri raportate se cifrează la 59 de mii de lei și au fost obținute de la Primărie. Aceleași informații se regăsesc și în declarația de avere și interese personale pentru 2018. Diferă doar suma totală a veniturilor. De această dată Angela Zaporojan a câștigat 68 de mii de lei.

Ziarul de Gardă a scris, în februarie 2018, despre averea Angelei Zaporojan. „Cu un salariu de aproximativ 6000 de lei lunar, primăriţa cumpără un teren şi construieşte o casă cu două nivele. Pentru comparaţie, un imobil similar din satul Coloniţa costă între 65 şi 80 mii de euro. La acest capitol, Angela Zaporojan a declarat: „Casa a fost construită din banii primiţi de la fostul soţ, aflat la lucru în Federaţia Rusă. Casa a fost construită pe banii câştigaţi cinstit de către mine şi familia mea. Asta am să vă zic””, scriau jurnaliștii.

În august 2019, a devenit public faptul că Angela Zaporojan este cercetată de Autoritatea Națională de Integritate pentru că ar fi admis conflicte de interese, angajând-o în funcția de bibliotecară pe fiica minoră. Sesizarea a fost depusă, la 31 iulie, de consiliera liberală, Vera Caraman. Aleasa locală a anexat drept argument copia unei dispoziții semnate de primărița Zaporojan, la 3 ianuarie 2019, prin care o angajează pe fiica Iulia, în vârstă de 15 ani, în funcția de bibliotecară pentru jumătate de salariu. Solicitată de portalul Anticoruptie.md, Angela Zaporojan a declarat că fiica ei nu mai lucrează de două luni în funcția respectivă și că nu au existat conflicte de interese, deoarece era subalterna directorului Centrului de Creație și Agrement.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

O anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice din iulie 2016 arată că Angela Zaporojan a fost învinuită că, din poziția de primar „ar vinde” terenurile publice din sat prin înțelegeri, colegilor săi de partid.

La 27 aprilie 2018, Angela Zaporojan a fost suspendată din funcție, după ce, o lună mai devreme a fost condamnată penal, pentru depășirea atribuțiilor de serviciu.  Ea se face vinovată de demolarea gardului bisericii din localitate, care este monument istoric, și divizarea unei licitații publice în achiziții de valoare mică, contrar prevederilor legislației în vigoare. Decizia de suspendare din funcția de primar a fost luată de Consiliul local Colonița, care a ales-o în funcție de primar-interimar pe Lidia Ghimpu, consilieră din partea Partidului Liberal.

În noiembrie 2018, portalul Anticoruptie.md a scris că Zaporojan riscă să ajungă din nou pe banca acuzaților. Curtea de Apel Chișinău a impus procurorii să reia urmărirea penală pe numele Angelei Zaporojan, suspectată că ar fi vândut 39 de loturi de terenuri la prețuri derizorii. Ea pleda nevinovată și susținea că este hărțuită de consilierii liberali din Colonița, majoritatea fiind rudele șefului PL, Mihai Ghimpu.

Cererea în Curtea de Apel a fost depusă de către consilierii liberali, Dumitru Ghimpu și Vera Caraman, care au adus drept probă un raport al Inspecției Financiare din 14 aprilie 2017. Potrivit documentului, Angela Zaporojan s-ar face responsabilă de vânzarea a 39 de parcele agricole din moșia satului, cu suprafața totală de 2,468 ha,  iar în urma tranzacției bugetul local ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 2,7 milioane de lei.

Procuratura Chișinău a emis o ordonanță de neîncepere a urmăririi penale pe motiv că în acțiunile primăriței nu există componență de infracțiune. Consilierii liberali au contestat ordonanța procurorilor, au pierdut în instanța de fond, dar au câștigat în Curtea de Apel. Angela Zaporojan a declarat că nu poartă nicio vină și că liberalii ar urmări să prea conducerea Primăriei Colonița.

 „Cazier judiciar”

În martie 2018, Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău a condamnat-o pe Angela Zaporojan în baza art. 328 Cod Penal al RM, pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, stabilindu-i pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 400 unități convenționale – 8.000 de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe termen de patru ani. Zaporojan a fost învinuită de procurori că, pe parcursul anului 2014, activând în funcţia de primar al satului Coloniţa, a evitat intenționat procedurile de achiziţii legale sub pretextul contribuirii la construcţia gardului Bisericii Naşterea Maicii Domnului din  Coloniţa. Primărița a divizat, contrar prevederilor  Regulamentului achiziţiilor publice de valoare mică, achiziţia materialelor de construcţii în trei contracte de achiziţii publice de valoare mică în sumă totală de 95.645 lei.

Unul dintre contracte  cu  nr. 15 din 20.02.2014, în sumă de 39.795 lei, semnat cu SRL Metal-Exim,  viza achiziţionarea unui gard din fier cu elemente forjate, al doilea contract cu nr. 34 din 28.07.2014, în sumă de 47.895,50 lei, semnat cu SC Tincomerţ-Grup, viza achiziţionarea materialelor de construcţii (cherestea, armură, ciment, pietriş, nisip şi prundiş), iar al treilea contract cu nr. 45 din 29.08.2014, în sumă de 8000 lei, semnat cu SRL StadromGrup, viza achiziţionarea plăcilor din piatră. 

În acest mod, Angela Zaporojan ar fi efectuat cheltuieli contrar destinaţiei stabilite de către Consiliul local, în suma totală de 95.654,50 lei, pentru  construcţia gardului bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din satul Coloniţa, cu toate că aceasta este persoană juridică cu patrimoniu distinct proprietate a Bisericii Ortodoxe din Moldova.

În procesul de judecată, primărița a pledat nevinovată, motivând că aceasta a fost voința enoriașilor din sat, iar banii erau prevăzuți în bugetul pentru anul 2014, care a fost votat de către consiliu în 2013. 

Zaporojan a contestat decizia Curții de Apel la Curtea Supremă de Justiție, unde examinarea a fost amânată de câteva ori până în luna septembrie 2018, când CSJ a achitat-o definitiv și a repus-o în funcție.

Sursa: Anticoruție.md

Acest articol apare în cadrul campaniei Promovarea votului informat şi conștient la alegerile locale generale 2019, implementat de CIJM şi API, cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Aici așteptăm comentariul tău!

Adaugă comentariu

Articole relaționate:

Chișinău

Profil electoral: Maria Iarmenco, candidata Blocului el...

Maria Iarmenco este candidata Blocului electoral ACUM Platforma DA și PAS la funcția de primar al satului Colonița. Maria Iarmenco este profesoară de matematică și fizică la Liceul de Inventică și Creativitate „Prometeu Protalent”. Are studii postuniversitare. Deține gradul didactic superior.

14 octombrie 2019
1816
Chișinău

Profil electoral: Adrian Domentiuc, candidatul PCRM la...

Adrian Domentiuc este consilier orășenesc la Cricova din partea Partidului Comuniștilor, începând cu 2015. De profesie este inginer mecanic. Activează în calitate de sudor la firma Multiconstruct-Grup SRL.

14 octombrie 2019
2035
Chișinău

Profil electoral: Dumitru Corcinschi, candidatul PSRM p...

La alegerile din data de 20 octombrie Dumitru Corcinschi candidează din partea Partidului Socialiștilor pentru funcția de primar al comunei Ghidighici, municipiul Chișinău. Pe lista acestei formaţiuni a candidat şi la scrutinul din 2015, când a intrat în posesia mandatului de consilier, fiind singurul socialist din Consiliul local Ghidighici. Dumitru Corcinschi este pensionar.

14 octombrie 2019
1068
Chișinău

Profil electoral: Victor Cebotari, candidatul PSRM la ș...

Consilierul local Victor Cebotari este candidatul Partidului Socialiștilor la funcția de primar al orașului Durlești. El a acces în Consiliul Local Durlești în iunie 2015, pe listele PSRM. Tot la alegerile din 2015 s-a bătut pentru funcția de primar al orașului.

16 octombrie 2019
1348
Chișinău

Profil electoral: Vitalie Voznoi, candidat la funcția d...

Activistul civic Vitalie Voznoi, cunoscut pentru protestele sale față de construcțiile ilegale și multiplele critici la adresa Primăriei și a Consiliului Municipal Chișinău candidează la funcția de primar general al Capitalei din partea partidului Stânga Europeană.

19 octombrie 2019
1300
Chișinău

Profil electoral: Serghei Toma, candidat la funcția de...

Omul de afaceri Serghei Toma este candidatul la funcția de primar general al municipiului Chișinău din partea Partidului Oamenilor Muncii. 

19 octombrie 2019
1354