Proiectul „Botoșani” la Bălți: lac fără apă, bănci stricate și scară ruginită, după o investiție de 1,6 milioane de euro din fonduri bugetare și europene

Investigații 24 februarie 2025 853
Foto: Iuri Gagarin



În luna ianuarie 2024 la Bălți s-au încheiat lucrările de amenajare a Parcului central „Mihai Volontir”, desfășurate în cadrul unui proiect implementat împreună cu administrația orașului Botoșani din România. Proiectul s-a numit „Eminescu: aceeași cultură, același traseu în zona transfrontalieră Botoșani-Bălți” și a avut un buget de 1,62 de milioane de euro. Rezultatele însă nu au plăcut tuturor. Explicăm în continuare cât au costat și cum arată acum unele elemente, în special „Lacul cu nuferi”, treptele care duc către parc și băncile. De asemenea, le-am comparat cu aceleași elemente dintr-un parc din orașul Ungheni, care a servit drept model pentru amenajarea parcului din Bălți. Varianta în limba rusă a materialului o puteți citi aici.

Activist: „E risipă de bani”

Activistul civic Nicolai Usatâi și câțiva susținători ai săi au organizat vara trecută la Bălți o „adunare populară” pentru a discuta despre calitatea lucrărilor în cadrul acestui proiect. În opinia sa, reparația făcută în Parcul central ar fi un eșec și o risipă de bani: „M-au deranjat cheltuielile pentru anumite elemente: băncile scumpe, coșurile pentru gunoi, această groapă cu apă numită „Lac cu nuferi” – acolo nu e nici apă, nici nuferi. Când groapa a fost umplută cu apă, era clar că ea este periculoasă, deoarece marginile nu sunt înalte și copiii pot cădea în ea. Nici acum, când apa a fost retrasă, locul nu e foarte sigur, oricum poți cădea în această groapă. Cât privește oțelul corten, folosit la treptele către parc, în opinia mea, arată ca ceva ce nu a fost construit până la capăt, e un rateu. Totul este neplăcut și se aruncă în ochi. E o risipă de bani”.

Nicolai Usatâi explicând neregulile care, în opinia sa, au determinat eșecul proiectului. Foto: Iuri Gagarin 

„Nu am văzut ca autoritățile să se fi consultat cu orășenii. A întrebat măcar cineva în Consiliul municipal cum va arăta parcul renovat? Cine a decis? Cine a confirmat decizia? De asemenea e ciudat că autoritățile locale nu spun nici un cuvânt la acest subiect, nu vorbesc deloc despre asta. Oare chiar tuturor le place ce a ieșit? Acest subiect nu a fost abordat la modul serios, iar drept urmare parcul e unul eșuat”, a mai spus Nicolai Usatâi.

Lac cu nuferi inexistent, deși a costat peste 500 000 de lei

Potrivit paginii web a Primăriei Bălți, proiectul de amenajare a Parcului central a costat 1 620 625,26 de euro. Din această sumă, 746 567,04 de euro este contribuția bugetului municipal, iar restul e din grantul european, obținut în cadrul programului „România-Republica Moldova 2014-2020”. Proiectul a inclus diverse lucrări, între care: pavarea căilor de acces, reconstrucția treptelor către parc, montarea instalațiilor din oțel special corten rezistent la precipitații și la schimbările de vreme, amenajarea unui „Lac cu nuferi”, instalarea băncilor și altele.

Am decis să verificăm trei obiecte: „Lacul cu nuferi”, scara cu trepte care duce spre parc și băncile însoțite de coșuri de gunoi. După încheierea lucrărilor, la 5 ianuarie 2024, în „Lacul cu nuferi” s-a turnat apă o singură dată – la sfârșitul lunii mai 2024, de Ziua orașului Bălți. Însă, la scurt timp, apa a fost retrasă și de atunci „lacul” e uscat. Asta în condițiile în care pentru construcția lui s-au cheltuit 500 000 de lei.

Bazinul „Lacului cu nuferi” în prezent. Foto: Constantin Hairetdinov

Am solicitat de la primărie informații despre costurile unor lucrări concrete, inclusiv ale „Lacului cu nuferi”. Nu am primit un răspuns clar, însă ne-au fost furnizate documente, inclusiv facturi fiscale. Astfel, am dedus costul lucrărilor pe categorii:

  • Construcția bazinului „lacului” - 367 593,59 de lei;
  • Apeductul - 40 401,30 de lei;
  • Sistemul de canalizare - 89 802,89 de lei.

De asemenea, au fost efectuate lucrări de instalare a cablurilor electrice, deși este greu de spus ce anume s-a folosit pentru „lac”. Din suma destinată construcției bazinului – 367 593,48 de lei – pentru echipamentul „lacului” au fost cheltuite peste 100 000 de lei. Aici intră pompe, filtre pentru apă, dar și nuferi artificiali, care au costat 23 805 lei.

În total, judecând după cifrele din documente, au fost cumpărați 54 de nuferi artificiali:

  • 30 de nuferi galbeni (10 сm) - 6 650 de lei;
  • 18 nuferi albi (18 сm) - 9 525 de lei;
  • 6 nuferi (28 сm) - 4 330 de lei.

Pe pagina web a Primăriei Bălți este indicat cum ar fi trebuit să arate nuferii. În unul dintre magazinele online nuferi produși de aceeași firmă, Hessner, se vând la următoarele prețuri:

  • cu diametrul de 10 cm - 3,49 de euro bucata (apr. 70 de lei)
  • cu diametrul de 18 сm - 4,95 de euro (apr. 100 de lei)
  • cu diametrul de 28 сm - 6,99 de euro (apr. 140 de lei).

Aceste prețuri nu includ costul livrării, care diferă de la o platformă la alta. Suma totală cheltuită pentru nuferi este de 1000 de euro. Nu este clar rostul cumpărării lor, de vreme ce orășenii au văzut nuferii o singură dată – la Ziua orașului în 2024.

Scara cu trepte către parc a costat aproape 4 milioane de lei

Facturile Primăriei arată că reparația treptelor către parc a costat 3 851 356,06 de lei. Cheltuielile includ costul oțelului corten, cu care a fost căptușit parapetul treptelor. La scurt timp, metalul a ruginit și asta a afectat plăcile de beton, dându-le un aspect de vechi și abandonat. Judecând după răspunsul pe care l-am primit de la Primărie, la darea în exploatare, obiectul arăta la fel ca astăzi, însă nimeni nu a avut obiecții.

Căptușeala din oțel corten a ruginit și afectează parapetul de beton al scării. Foto: Iuri Gagarin 

Băncile și coșurile pentru gunoi

În total au fost cumpărate 74 de bănci și 82 de coșuri pentru gunoi. O bancă a costat 8600 de lei, plus 600 de lei pentru instalare. Un coș pentur gunoi a costat 7400 de lei și 500 de lei pentru instalare. În total, pentru bănci, coșuri și instalare s-au cheltuit 1 328 600 de lei. Băncile au fost cumpărate de la compania Kronemag Millenium SRL din România. Prețurile de pe pagina web a companiei coincid cu cele din documentele primăriei. Pe platformele de vânzări online din Republica Moldova am găsit câteva modele de bănci asemănătoare cu cele procurate de Primăria Bălți, însă la prețuri mai mici, de 4500-5400 de lei pentru o bancă.  

Nu este clar conform căror criterii au fost selectate anume astfel de bănci. Putem presupune că puține companii din Republica Moldova pot livra cantitatea necesară de bănci la calitatea corespunzătoare. Totuși, din cele 74 de bănci instalate în cadrul proiectului, 16 sunt deja distruse. Le lipsesc scânduri, astfel că fie nu te poți așeza pe ele, fie sunt incomode.

Lucrările sunt finalizate

Am solicitat Primăriei să ne spună dacă parcul este dat în exploatare. Am primit răspuns doar la unele întrebări, fără clarifcările necesare, și un set de documente. Unul dintre răspunsuri poartă semnătura arhitectului principal la orașului, Ivan Makovski. Din el reiese:

  • Lucrările au fost executate în volum total;
  • Actul de recepție finală a lucrărilor nu a fost semnat, deoarece este în vigoare garanția de 5 ani;
  • Mersul lucrărilor a fost supravegheat de specialiști acreditați;
  • Nu au fost formulate obiecții;
  • Deciziile privind selectarea materialelor utilizate aparțin arhitectului principal al proiectului.

Ce spune firma care a executat lucrările

Lucrările de reparație și amenajare a parcului au fost executate de Vladmih Company, care ne-a oferit următorul răspuns:

„Nu știm cine este responsabil acum de întreținerea în bună condiție a obiectului reconstruit. Noi am executat lucrările conform proiectului și am dat obiectul în exploatare. Conform contractului, termenul de garanție pentru astfel de lucrări este de 5 ani. Am predat lucrările autorității contractante, adică Primăriei Bălți. Cine gestionează acum acest obiect, nu cunoaștem.

Am încheiat lucrările iarna. Atunci nu era cazul să punem apă în „Lacul cu nuferi”, întrucât ar fi înghețat, de aceea am umplut lacul ulterior, când s-a încălzit. Am testat pompa, totul funcționa. În continuare apa urma să fie pompată în lac de persoane special angajate pentru asta de către gestionar. Deci noi am arătat că apa se colectează și se pompează corespunzător.

Instalațiile funcționează, inclusiv cele pentru curățarea apei, dar autoritatea contractantă trebuie să aibă grijă în continuare să cumpere produse chimice pentru curățarea apei și întreținerea lacului. În cadrul proiectului sunt procurate pompă, filtru, care trebuie curățat periodic. Apa se poluează dacă în ea nu este menținut nivelul necesar de PH.

De asemenea, lacul este conectat la rețeaua de apeduct, dar contractul îl încheie autoritea contractantă. Cunoaștem că biserica catolică din oraș a permis conectarea la rețele, întrucât acestea îi aparțin. Lacul este conectat și la sistemul de canalizare, dar încheierea contractului pentru servicii de canalizare și evacuare a apei nu este obligația noastră.

Executantul lucrărilor a oferit un termen de garanție a lucrărilor de 5 ani cu condiția că obiectul va fi exploatat corespunzător. Însă, din păcate, până la darea în exploatare, o parte din bănci au fost stricate. Am fost nevoiți să schimbăm scândurile chiar înainte de darea în exploatare. Pentru actele de vandalism răspund doar cei care le-au comis, aceste acte nu sunt acoperite de garanția pe care o oferă executantul.

Băncile care au fost instalate erau indicate în proiect, împreună cu linkul către producător. Aveam timp puțin la dispoziție, de aceea deciziile privind achizițiile pentru mărfurile din proiect se luau foarte repede”.

Obiectele instalate nu au fost transmise în gestiunea întreprinderii municipale de amenajare a teritoriului

Directoarea Întreprinderii municipale pentru spații verzi și amenajarea teritoriului, Svetlana Novikova, ne-a comunicat că instalațiile din parc nu au fost trecute în gestiunea întreprinderii pe care o conduce, deci nu se știe cine este responsabil de menținerea integrității acestora.

„Parcul se află în gestiunea noastră, însă instalațiile care au fost montate în cadrul proiectului, inclusiv băncile, coșurile pentru gunoi, lacul, nimeni deocamdată nu ni le-a transmis. De Ziua orașului lacul a fost umplut cu apă, dar după ce s-a poluat, am evacuat apa, am curățat locul și am strâns nuferii. Ei se află cum la estrada de vară.

Când vom lua „Lacul cu nuferi” în gestiune în mod oficial, vom aborda problema (abordată deja de primar) să-i schimbăm nivelul de adâncime. E periculos. La consultările pe acest subiect au fost propuse diferite soluții, cum ar fi să-i punem un gard sau să-l facem mai puțin adânc. Nu se știe deocamdată ce soluție va fi adoptată.

Cât privește băncile, vă spun clar că nu le vom lua în gestiune dacă vor fi stricate. Am fost deja abordați cu această rugăminte, dar am explicat că nu putem cheltui resurse pentru reparația obiectelor care nu sunt gestionate de noi. Nu știu cine a ales aceste bănci, dar noi la fel le considerăm nesigure. În ultimul timp am început să cumpărăm bănci care s-au dovedit a fi de nădejde. Am instalat așa ceva pe străzile Bulgară, Konev, în parcul Victoria, în scuarul autogării, în scuarul cartierului BAM și pe strada Alexandru cel Bun. Vandalii le-au răsturnat de mai multe ori, dar numai în câteva cazuri am fost nevoiți să schimbăm câte o scândură distrusă. O bancă de acest fel costă împreună cu coșul de gunoi în jur de 10 000 de lei”, a explicat Svetlana Novikova.

I-am solicitat un interviu și arhitectului-șef al proiectului, Vasile Stratu. La telefon, ne-a promis că va răspunde la întrebările pe care i le expediasem la adresa electronică. Ulterior însă, nu ne-a mai răspuns nici la telefon, nici pe mail.

Exemplu de amenajare a unui parc la Ungheni

Pentru comparație, am analizat modul în care a fost amenajat un parc din orașul Ungheni, care are un teatru de vară, un havuz funcțional, platformă pentru skateboard, terenuri de volei, minifotbal și tenis, precum și un teren de joacă pentru copii, piste pentru bicicliști, supraveghere video și iluminare proaspăt instalată. Aici lucrările de reparație și amenajare s-au desfășurat din 2016 până în 2020, împărțite în 5 etape. Viceprimarul Eduard Balan ne-a explicat că, datorită bunelor relații de parteneriat cu unele orașe din România, dar în special cu municipiul Cluj-Napoca, administrația locală Ungheni a primit fonduri pentru amenajarea unui parc pe care l-au numit „Micul Cluj”. De asemenea, cu resurse au contribuit Agenția elvețiană pentru dezvoltare și cooperare, localnicii și diaspora. În total, lucrările au costat 14 497 990 de lei.

Terenul pentru skateboard din parcul „Micul Cluj” de la Ungheni. Foto: Oleg Șveț

La fiecare etapă, potrivit viceprimarului, Primăria raporta toate cheltuielile în fața donatorilor.

  1. Prima etapă (2016–2017)
    • Amenajarea „Aleii conaționalilor” în cadrul proiectului „Cu dragoste pentru casă” (proiectul „Migrația și dezvoltare locală”, implementat de PNUD cu suportul financiar al Agenției elvețiene pentru dezvoltare și cooperare, localnicilor și diasporei).
    • Lucrări: pavarea aleii, montarea stâlpilor pentru iluminat, a băncilor și coșurilor pentru gunoi.
    • Costul total: 1 118 000 de lei.
  2. Etapa a doua (2017)
    • Amenajarea „Orășelului copiilor” cu patru zone de joacă pentru diferite categorii de vârstă.
    • Asfaltarea aleilor, instalarea băncilor, a coșurilor pentru gunoi, sădirea florilor, instalarea felinarelor.
    • Costul total: 4 018 294 de lei (contrbuția Primăriei Cluj-Napoca - 2 052 508 de lei).
  3. Etapa a treia (2018)
    • Amenajarea intrării centrale în parc, a fântânii arteziene, a teatrului de vară și a aleii „Cluj-Napoca”.  
    • Reconstrucția clădirii administrative, a grupului sanitar, a sistemelor de canalizare și iluminare.
    • Costul total: 3 770 066 de lei (contribuția Primăriei Cluj-Napoca - 2 132 622,12 de lei).
  4. Etapa a patra (2019)
    • Pregătirea și instalarea suprafețelor pentru terenurile de minifotbal, tenis și volei.
    • Reparația intrărilor către terenurile sportive, instalarea sistemului de iluminare.
    • Costul total: 3 320 000 de lei (contribuția Primăriei Cluj-Napoca - 1 898 714,42 de lei).
  5. Etapa a cincea (2020)
    • Elaborarea documentației tehnice pentru construcția terenului de skateboard.
    • Asfaltarea parcării și a drumului de acces din partea străzii Alexandru cel Bun.
    • Reparație curentă a sistemului de iluminare a drumui de acces.
    • Construcția terenului de skateboard.
    • Costul total: 2 271 630,24 de lei (contribuția Primăriei Cluj-Napoca - 2 078 000 de lei).

Începând cu data de 1 iunie 2020 cel mai mare parc din Ungheni poartă denumirea de „Micul Cluj”.

Constantin Hairetdinov

Fotografii: Iuri Gagarin, Oleg Șveț

Imagini cu drona: Andrei Popa



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

2025

„Satul european”: acuzații de corupție și răfuieli elec...

Implementarea la Bilicenii Vechi, r. Sîngerei, a unui proiect din programul „Satul European”, în valoare de 10 milioane de lei, finanțat de guvernele României și R. Moldova, s-a lăsat cu acuzații de corupție. Printr-o scrisoare adresată tuturor instituțiilor de drept din țară, precum și conducerii de vârf, sunt aduse acuzații că în timpul implementării proiectului au fost plătite aproape 700 de mii de lei pentru materiale și lucrări care ar fi fost văzute doar în acte, nu și în realitate. Fosta conducere a primăriei, care a implementat proiectul, afirmă că acuzațiile sunt nefondate, iar responsabilul tehnic pune acuzațiile pe seama unei răfuieli „electorale” a actualei primare cu fosta conducătoare a comunei.

10 februarie 2025
2484
2025

Investigație RISE Moldova: atac raider sau vânzare fict...

01 iunie 2025
495
2025

ZdG: Rabla Car – o „inițiativă ecologică legitimă” sau...

Cum vor funcționa sistemele colective de gestionare a deșeurilor provenite de la vehiculele scoase din uz

16 martie 2025
595
2025

„Încredere” deșartă. De ce un centru social deschis la...

18 februarie 2025
1606
2025

Forumuri pedagogice organizate de „Evrazia” lui Ilan Șo...

24 septembrie 2025
829
2025

Disonanță antiromânească: indemnizații și pensii din Ro...

23 septembrie 2025
686