Ultimele articole
Vitalii Evtodiev candidează pe circumscripția uninominală nr. 48, destinată locuitorilor din regiunea transnistreană. Are studii superioare și este de profesie inginer-constructor. Deține funcția de expert tehnic în cadrul firmei „Savim-Com” SRL, care este specializă în expertize în construcții. Firma are mai mulți fondatori, unul dintre aceștia fiind Vitalii Evtodiev.
Alexandr Nesterovschi (37 de ani) a fost prim-secretar al organizaţiei comsomoliste Bălţi şi consilier comunist în Consiliul Municipal Bălţi din 2007 până în 2011. În luna noiembrie 2011, a părăsit PCRM împreună cu alţi 50 de membri ai partidului şi jumătate din membrii organizaţiei comsomoliste. „Vrem să construim un partid fără păpuşari”, spunea Nesterovschi, precizând că cei care au plecat din PCRM aderă la „grupul Dodon”.
Larisa Ungurean (54 de ani) este președinta Organizației Teritoriale PAS Soroca, a făcut carieră în învățământ. S-a născut în s. Bădiceni, în prezent locuiește în or. Soroca. Este absolventă a Facultății de Geografie și Biologie a Universității de Stat din Tiraspol.
Mihail Gnatiuc (63 de ani) este în prezent președinte al raionului Briceni și candidează pentru un mandat de deputat pe circumscripția electorală nr. 1 Briceni. A activat în calitate de şef al birourilor vamale Briceni și Ocniţa şi la Aeroportul Chişinău.
Boris Volosatîi, candidat independent în circumscripția uninominală nr. 33, are 62 ani și, începând cu anul 1990, ocupă funcția de director al Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău. Este profesor de istorie și deținător al titlului de doctor în științe.
Petru Burlacu (1959) participă la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 pe lista națională a Partidului Comuniștilor (PCRM), ocupând poziția a 11-a. Acesta deține calitatea de membru al PCRM, de altfel, ca toți candidații comuniști care aspiră în acest an la fotoliul de deputat.
Alexandru Jizdan, ministrul degrevat al Afacerilor Interne, este candidatul Partidului Democrat pe circumscripția nr. 34, Anenii Noi. Politicianul a absolvit Academia de Poliție „Ștefan cel Mare” în 1997, după care și-a construit cariera în structurile Ministerului Afacerilor Interne.
Fiodor Covalji, candidatul Partidului Democrat din Moldova (PDM) în circumscripția nr. 44, Taraclia, este directorul „Taraclia-Gaz” și membru al Consiliului Național Politic al partidului. Covalji este născut în satul Nagornoie din Ucraina, dar în prezent are cetățenia R. Moldova. Locuiește în orașul Taraclia și este inginer de profesie.
Roman Boţan candidează pe circumscripția nr. 19 Orhei, din partea Partidului Liberal. A ajuns în Parlament pe lista Partidului Liberal, la 4 septembrie 2015. După absolvirea facultății în România şi obținerea unui master în științe politice, specialitatea administrare publică la Academia de Administrare Publică de la Chişinău, el a deţinut mai multe funcţii publice.
Călin Vieru, de meserie medic neurolog și jurist, s-a lansat în politică în anul 2009, când a devenit deputat pe listele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), fiind al 7-lea în lista condusă de Vladimir Filat. La sfârșitul anului 2010 însă a plecat din Parlament, dar și din partid, acuzând lipsa de democrație. În actuala campanie electorală candidează independent, pe circumscripția nr. 33 Chișinău.