Dumitru Visterniceanu: ”Dacă vrem să avem un sistem judecătoresc puternic, trebuie consolidată legătura între generațiile de magistrați”
Proiectul de lege privind unificarea sistemului de salarizare pentru bugetari i-a determinat pe mai mulți judecători să plece din sistem în ultima perioadă, susține fostul magistrat la Curtea Supremă de Justiție, Dumitru Visterniceanu, în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată. El însuși a ales să părăsească CSJ, deși mai avea un an până la atingerea plafonului de vârstă, din același motiv.
”Regret că atât Parlamentul, cât și Guvernul, nu țin cont de faptul că noi suntem una dintre cele trei puteri și ar trebui să colaborăm. Nu țin cont nici de acele documente juridice, mă refer la hotărârea Curții Constituționale și alte legi prin care s-a stabilit o altă regulă față de salarizarea judecătorilor. Chiar dacă mulți strigă în gura mare că din 2013 judecătorii au salarii mai mari, noi nu am fost niciodată împotrivă ca și ceilalți să aibă salarii mari. Adică să aibă salariile pe care le merită după lucrul efectuat. Modalitatea aceasta de a unifica salariile și de le mări pentru unii din contul altora, cred că nu este binevenită și nu poate fi explicată într-un stat de drept, unde în frunte trebuie să fie legea. În sistemul judecătoresc, actualmente este o situație care, în viziunea mea, nu știu dacă cineva poate să spună că a mai fost așa ceva”, a subliniat Dumitru Visterniceanu.
”Regret că atât Parlamentul, cât și Guvernul, nu țin cont de faptul că noi suntem una dintre cele trei puteri și ar trebui să colaborăm. Nu țin cont nici de acele documente juridice, mă refer la hotărârea Curții Constituționale și alte legi prin care s-a stabilit o altă regulă față de salarizarea judecătorilor. Chiar dacă mulți strigă în gura mare că din 2013 judecătorii au salarii mai mari, noi nu am fost niciodată împotrivă ca și ceilalți să aibă salarii mari. Adică să aibă salariile pe care le merită după lucrul efectuat. Modalitatea aceasta de a unifica salariile și de le mări pentru unii din contul altora, cred că nu este binevenită și nu poate fi explicată într-un stat de drept, unde în frunte trebuie să fie legea. În sistemul judecătoresc, actualmente este o situație care, în viziunea mea, nu știu dacă cineva poate să spună că a mai fost așa ceva”, a subliniat Dumitru Visterniceanu.Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
VIDEO // „Pentru a trece testul de integritate nu e suf...
Vicedirectorul Centrului Național Anticorupție (CNA) Cristina Țărnă explică într-un interviu pentru Moldova Curată cum urmează a fi testată integritatea funcționarilor publici, dacă există sau nu justiție la telefon la CNA și ce planuri are pentru 2014 Centrul Național Anticorupție.
VIDEO // „Incidentul de la Pădurea Domnească se poate r...
Șeful agenției „Moldsilva” vorbește într-un interviu pentru Moldova Curată despre încălcările depistate la darea în arendă a pădurilor, despre soarta terenurilor închiriate pe care s-au construit vile, dar și despre riscurile producerii unui noi incident similar celui care a avut loc cu un an în urmă în Rezervația naturală „Pădurea Domnească”.
Avocatul Poporului: ”Oamenii se plâng uneori nu atât pe...
”În 2015, când am fost numit în funcție, m-a mirat foarte mult aprecierea dată de Departamentul de Stat al SUA, pentru că raportul începea cu Moldova. M-a mirat fraza: ”Corupția în Republica Moldova este cea mai gravă încălcare a drepturilor omului”. Prin urmare, corupția a ajuns la un așa nivel încât afectează drepturile omului”, a declarat Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată. Ombudsmanul a accentuat că nu atât legislația, cât actorii din sistemul de justiție creează situații de corupție.
„Ţara noastră nu este un elev rău, dar politicul rămâne...
Reprezentanta Republicii Moldova la GRECO (Grupul statelor contra corupţiei), un Comitet de monitorizare al Consiliului Europei instituit în baza unui acord parţial şi lărgit, anunţă că activitatea Comisiei Naţionale de Integritate va fi supusă unei prime evaluări internaţionale în anul 2015 în cadrul celei de-a patra runde de evaluare GRECO. Cornelia Vicleanschi crede că disensiunile apărute între membrii Comisiei se explică prin lacunele din legislaţia care reglementează activitatea instituţiei, iar GRECO ar putea interveni cu anumite recomandări de natură să le elimine.
Victor Munteanu: Sentimentul pe care îl am după atâţia...
Directorul Programului de Drept al Fundației Soros-Moldova, Victor Munteanu, afirmă în cadrul unui interviu acordat pentru Moldova Curată că nu există dorință politică pentru a adopta proiectul de lege privind reformarea Procuraturii.
Olesea Stamate: ”Agenția Achizițiilor Publice ar trebui...
Noua Lege privind achizițiile publice, care a intrat în vigoare la 1 mai, 2016, nu clarifică pe deplin modul în care trebuie să decurgă procesul de planificare, afirmă președinta Asociației pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER), Olesea Stamate, în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată. Potrivit ei, situația privind planificarea achizițiilor a rămas defectuoasă, la fel ca și în legea precedentă, fapt ce oferă mai puține posibilități pentru societate să monitorizeze gestionarea banilor publici și eficiență redusă la cheltuirea resurselor bugetare.
