Profil candidat: Bogdat Țîrdea

PSRM 19 ianuarie 2019 1448

Bogdat Țârdea este politolog. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă” de la Chișinău și Școala Națională de Științe Politice și Administrative din București.



Integritatea în activitate politică

În anii 2005 și 2009 a candidat la funcția de deputat din partea Partidului Social-Democrat, însă nu a ajuns în Legislativ.

În perioada anilor 2009 - 2011 a fost director de programe politice la Fundația «Признание», iar în 2010 a fost colaborator științific la Institutul de Studii Politice și Integrare Europeană, de pe lângă Academia de Științe a Moldovei.

La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, Bogdat Țîrdea a candidat pe lista Partidului Socialiștilor și a acces în Legislativ. A fost membru al fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor, fără a deține calitatea de membru al acestei formațiuni. Totodată a fost membru al   Comisiei politică externă și integrare europeană. Deputatul a declarat că ”aspirațiile de integrare europeană deja de mai mulți ani dăunează Republicii Moldova”.  

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Bogdat Țîrdea estet profesor la Universitatea ”Ion Creangă”, la Catedra de Științe filozofice și social-economice. Înainte de a fi ales deputat, în anul 2014, a depus la Comisia Electorală Centrală declarația de venit, document în care indica un salariul de 20.000 de lei câștigat timp de doi ani, iar 10.000 de lei i-a obținut din calitatea de instructor la training-uri, dar și din vânzări de cărți. Atunci familia Țîrdea deținea două apartamente și două automobile: Toyota RAV4, fabricat în anul 2013 și Mazda 3, din 2007.

Pentru anul 2017, Bogdat Țîrdea a indicat în declarația de avere și interese personale aceleași autoturisme. Totuși, el  a declarat că a vândut unul din apartamentele deținute și și-a cumpărat o casă cu valoare cadastrală de circa 600 de mii de lei. Astfel, familia sa deține o casă de locuit și un apartament. Bogdat Țîrdea a obținut în 2017 un venit de peste 220 de mii de lei din funcția de deputat, iar soția acestuia – peste 60 de mii de lei.

În declarația depusă la CEC în campania electorală 2019, candidatul indică salariul său de la Parlament și din activitatea didactică la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”. Candidatul indică și aici apartamentul și casa și cele două autoturisme.

În anul 2016, fosta Comisie Națională de Integritate (CNI) a inițiat o procedură de control prin care îl suspecta pe  Bogdat Țîrdea că a dobândit în anul 2014 un apartament a cărui valoare depășea veniturile realizate în acea perioadă, fapt ce ar genera o eventuală diferență vădită între veniturile obținute și proprietatea dobândită în perioada de declarare. La scurt timp însă membrii CNI  au clasat cazul, argumentând că veniturile pentru procurarea apartamentului au fost acumulate înainte ca Bogdat Țîrdea să devină ales al poporului.

Integritatea în gestionarea funcțiilor publice

În paralel cu funcția de deputat, Bogdat Țîrdea moderează o emisiune de opinie, intitulată ”НА САМОМ ДЕЛЕ”, difuzată cu regularitate de postul de televiziune NTV Moldova, deținut de colegul său de partid, deputatul socialist Corneliu Furculiță. Potrivit portalului Moldova Curată, legislația îi permite unui ales al poporului să desfășoare doar activități remunerate didactice și științifice – alte funcții sunt incompatibile cu poziția sa. Bogdat Țîrdea a declarat că el nu este remunerat pentru această activitate.  

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

PSRM

Profil candidat: Ion Ceban

În vârstă de 38 de ani, pe care i-a împlinit în luna iunie, Ion Ceban scrie în CV-ul său că posedă limbile „moldovenească”, rusă, engleză și franceză. El a făcut parte din Partidul Comuniștilor din R. Moldova, în perioada în care formațiunea condusă de Vladimir Voronin se afla la guvernare. A absolvit Facultatea de matematică și Informatică a Universității de Stat din Moldova și Academia de Administrație Publică de pe lângă președintele Federației Ruse, specialitatea „Administrație municipală și de stat”.

19 ianuarie 2019
1648
PSRM

Profil candidat: Oleg Savva

La 22 septembrie Oleg Savva a fost înaintat drept candidat din partea PSRM în circumscripția Fălești. Savva este deputat pe listele PSRM din 2014. Înainte de a ajunge în Parlament, conform CV-ului său de pe pagina de internet a Legislativului, a fost jurist, președinte al Organizației Teritoriale a PSRM, președinte al Uniunii Veteranilor Războiului din Afganistan din Fălești, iar în anii 90 a lucrat în calitate de controlor la primăria orașului Fălești.

20 ianuarie 2019
1502
PSRM

Profil candidat: Marina Radvan

Marina Radvan (27 de ani) a apărut în politica din Republica Moldova în anul 2014, odată cu accederea în Parlament a Partidului Socialiștilor (PSRM), după ce la conducerea acestuia a venit Igor Dodon. De profesie este actriță și specialistă în relații internaționale, deține o deplomă de master, potrivit datelor biografice indicate de ea la CEC. Ea este fondatoare a organizației Garda Tânără.

27 ianuarie 2019
2257
PSRM

Profil candidat: Alla Dolinţă

Deputata Alla Dolinţă este numărul şapte pe lista socialiştilor pe circumscripţia națională. De-a lungul anilor, aceasta a ieşit în evidenţă prin donaţiile generoase pe care le-a făcut pentru partidul din care face parte.

11 februarie 2019
2216
PSRM

Profil candidat: Vitalii Evtodiev

Vitalii Evtodiev candidează pe circumscripția uninominală nr. 48, destinată locuitorilor din regiunea transnistreană. Are studii superioare și este de profesie inginer-constructor. Deține funcția de expert tehnic în cadrul firmei „Savim-Com” SRL, care este specializă în expertize în construcții. Firma are mai mulți fondatori, unul dintre aceștia fiind Vitalii Evtodiev.

16 februarie 2019
1765
PSRM

Profil candidat: Viorel Bologan

Şahistul Victor-Viorel Bologan este numărul 15 pe lista PSRM pentru circumscripţia naţională. Calificat drept cel mai mare şahist din Moldova, în prezent Bologan este antrenor principal la Federaţia de Şah din Qatar, şi director executiv la Federaţia Internaţională de Şah. Este doctor în ştiinţe pedagogice.

19 ianuarie 2019
1568