Profil candidat: Alla Dolinţă

PSRM 11 februarie 2019 1785

Deputata Alla Dolinţă este numărul şapte pe lista socialiştilor pe circumscripţia națională. De-a lungul anilor, aceasta a ieşit în evidenţă prin donaţiile generoase pe care le-a făcut pentru partidul din care face parte.



Integritatea în activitatea politică

Astfel, în unii ani donaţiile au depăşit veniturile deputatei. Presa a scris că familia Dolinţă deţine şi clădirea în care este amplasat sediul central al socialiştilor. De rând cu alţi câţiva cetăţeni deputaţi socialişti Alla Dolinţă deţine cetăţenia română. Alla Dolinţă este deputată din anul 2014. Este membră a Comitetului Executiv Politic al PSRM. 

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Conform declarațiilor depuse de Alla Dolință, familia acesteia deține două apartamente, şapte terenuri agricole şi două automobile, Toyota FG Cruicer şi Porsche Cayenne. În proprietatea familiei Dolință se află şi cote de participare în cadrul companiilor Igalirix S.R.L. (100%), Bas-Elit-Vin S.R.L. (34%). În declarația din 2016, pe lângă aceste bunuri mai sunt indicate şi acțiuni la societățile comerciale Basarabia-Nord S.A. (691 acțiuni) şi DAAC Hermes S.A. (176 acțiuni). Aceste acţiuni nu se mai regăsesc în declaraţia din 2017, astfel încât nu e clar dacă deţinătoarea lor le-a vândut sau înstrăinat în alt mod. La fel, în declaraţia din 2017 nu este indicat niciun cont bancar, spre deosebire de cea din 2016.

În declaraţia pentru anii 2017-2018, depusă la CEC în calitate de concurent electoral, Alla Dolinţă a declarat 443.567 lei din salariul de deputat. Soţul Allei Dolinţă a câştigat în doi ani doar 17.340 lei, adică mai puţin de 1000 de lei pe lună. Asta nu l-a impiedicat să doneze anul trecut 10.000 lei partidului. În declaraţie se regăsesc şapte terenuri agricole, cinci achiziţionate în anul 2006, iar două – în 2004.

Alla Dolinţă este unul dintre cei mai generoşi sponsori ai partidului din care face parte. În campania prezidenţială din 2016 familia deputatei a transferat pe contul electoral al candidatului PSRM 118.600 de lei (Alla Dolință – 59.200 de lei, Igor Dolința – 59.400 de lei). Contribuția lor este totuși de peste cinci ori mai mică față de cea din electorala pentru alegerile parlamentare din 2014, când familia a făcut donații de 518.000 de lei, deși veniturile declarate pentru anii 2012-2013 erau de circa 93 de mii de lei, potrivit declarației de avere depuse la CECÎn 2018, Alla Dolinţă şi soţul său au donat peste 68.000 lei pentru PSRM. 

Într-o investigație realizată de RISE Moldova, despre sediul central al PSRM, se arată că imobilul din strada Lazo 25, unde este amplasat sediul central al PSRM, ar aparține Allei Dolință, printr-o firmă reprezentată de aceasta. „Imobilul de peste 800 de metri pătrați, evaluat de Cadastru la șase milioane de lei, se afla în proprietatea familiei Dolință încă din octombrie 2007, prin intermediul companiei Foradex Plus. În februarie 2009, Igor Dolință, fondatorul Foradex-Plus, decide să treacă biroul de pe strada Lazo în proprietatea companiei Vesma-Teh, al cărei unic fondator era atunci soția sa, Alla Dolință. Două luni mai târziu, în aprilie 2009, Alla Dolință cedează 99% din capitalul social al Vesma-Teh offshore-ului cipriot HB Strenton Limited. Compania cipriotă este fondată de alte două companii offshore: Stateco (Nominees) Limited şi Stateco (Trustees) Limited, care apar în documentele Panama Papers. Acum, unic fondator al Vesma-Teh este fiica socialistei, Irina Dolință, care a preluat acțiunile de la compania offshore HB Strenton Limited”, au scris jurnaliștii.

RISE Moldova a mai scris că recent, Irina Dolință a preluat Dominic SRL, firmă care este unul dintre cei mai importanți jucători pe piața gazului lichefiat din Republica Moldova. La finele anului 2017, firma a fost vizată într-o decizie a Consiliului Concurenței. Prin Decizia Plenului Consiliului Concurenţei DA - 60 din 30.11.2017 a fost constatată încălcarea prevăzută la art. 5 alin. 3 lit. d) din Legea concurenței nr.183 din 11.07.2012, de către întreprinderile Dominic SRL și Comerț - Gaz SRL, prin participarea cu oferte trucate la licitația publică nr. 1067/15 din 20.01.2016, organizată și desfășurată de Î.M. Regia Autosalubritate, fapt pentru care acestea au fost amendate după cum urmează: Dominic SRL - 2 571 671 lei 00 bani, Comerț - Gaz SRL - 998 343,63 lei. 

Compania are trei licențe eliberate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică: pentru importul şi comercializarea cu ridicata a gazului lichefiat, pentru comerțul cu amănuntul a gazului lichefiat și pentru comerțul cu amănuntul a produselor petroliere.

Soțul Allei Dolință este fondator și administrator al firmei Igalirix SRL, care se ocupă cu importul și comerțul băuturilor alcoolice, al ceaiului, cafelei, lemnului și produselor din tutun.

Într-o investigație realizată în anul 2015 de Centrul de Investigații Jurnalistice şi Ziarul de Gardă se arată că Alla Dolință nu a indicat în declarațiile cu privire la venituri şi proprietăți firma Bas-Elit-Vin SRL, fondată în satul Başcalia, r. Basarabeasca, la care soţul său deţine 34%. Solicitată de jurnalişti, Alla Dolinţă a spus că nu cunoaşte nimic despre firma Bas-Elit-Vin şi că soţul său nu ar avea cotă-parte la acest SRL.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

În campania electorală pentru parlamentarele din luna noiembrie 2014, dar și după alegeri, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, actualul șef al statului, a declarat de mai multe ori că deputații socialiști care dețin și cetățenia României vor renunța la aceasta. Până în prezent însă, șase deputați socialiști continuă să se bucure de calitatea de cetățean european. Alla Dolinţă are cetăţenie dublă, alături de colegii săi de partid, Corneliu Furculița, Anatolie Labuneț, Radu Mudreac, Ghenadi Mitriuc și Adrian Lebedinschi. Chiar dacă în campania electorală din anul 2014 parlamentara declara pentru Moldova Curată că a început procedura de renunțare la cetățenia română, aceasta încă nu s-a dezis de beneficiile pe care i le oferă cetățenia unui stat membru UE. 

”Cazier judiciar”

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale a candidatei.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Aici așteptăm comentariul tău!

Adaugă comentariu

Articole relaționate:

PSRM

Profil candidat: Alexandr Odințov

Pe 1 octombrie 2018 Aleksandr Odințov a fost anunțat drept primul candidat al Partidului Socialiștilor pentru o circumscripție din Capitală.

20 ianuarie 2019
1358
PSRM

Profil candidat: Petru Burduja

Petru Burduja (42 de ani), liderul organizației de sector Ciocana al PSRM, a acces în politică în 2014, când a candidat la prlamentare pe listele PSRM. Nu a ajuns deputat, dar a fost angajat la Parlament ca asistent al unui deputat socialist.

21 ianuarie 2019
1595
PSRM

Profil candidat: Alexandr Minizianov

În CV-ul depus la Comisia Electorală Centrală (CEC), Alexandr Minizianov, care candidează pe circumscripția nr. 5 Glodeni, a indicat că are studii superioare și este economist de profesie. Acesta activează la Întreprinderea Individuală „Minizianov Plus”, firmă la care figurează în calitate de fondator și administrator. Din anul 2015, Alexandr Minizianov este consilier la Primăria or. Glodeni, din partea Partidului Socialiștilor din R. Moldova, al cărui membru este.

07 februarie 2019
1841
PSRM

Profil candidat: Vlad Batrîncea

Vlad Batrîncea  a început să facă politică în tinerețe, deținând funcția de secretar al Organizaţiei Teritoriale a PCRM Râşcani. El este co-fondator al Fundației „Soluția” și al Asociației „Iubesc Moldova”. După ce a aderat la PSRM, este secretar executiv al acestei formaţiuni politice.

19 ianuarie 2019
1291
PSRM

Profil candidat: Ghenadi Mitriuc

Ghenadi Mitriuc este candidat în circumscripția electorală Ungheni din partea PSRM.  

03 februarie 2019
1233
PSRM

Profil candidat: Zinainda Greceanîi

Activitatea Zinaidei Greceanîi în funcţia de prim-ministru, în anii 2008 şi 2009, a fost marcată de intransparenţă și administrare defectuoasă a banilor publici, implicare în scheme frauduloase cu energie electrică și favorizarea unor agenţi economici. Ea se face vinovată de cel puțin două dosare pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Din postura de conducător, Greceanîi a amenințat, la 7 aprilie 2009, că vor fi utilizate armele împotriva tinerilor, ieșiți la un protest antiguvernamental.

18 februarie 2019
1369