Profil de integritate: Grigore Novac

PSRM 22 noiembrie 2025 63



În cadrul Campaniei „Pentru un Parlament Curat 2025”, desfășurată de Asociația Presei Independente (API), o echipă de jurnaliști de investigație ai portalului MoldovaCurata.md a documentat cele mai relevante informații despre integritatea celor 101 deputați din legislatura a XI-a și a elaborat profiluri individuale pentru fiecare dintre ei. La realizarea acestor profiluri au fost aplicate aceleași criterii de integritate și aceeași metodologie de analiză utilizate în evaluarea candidaților la alegerile parlamentare. Profilurile includ informații privind parcursul profesional și activitatea publică a deputaților până la obținerea mandatului, precum și date despre averile declarate, interesele personale și de familie, eventuale controverse publice și alte aspecte relevante pentru evaluarea integrității. Metodologia de investigare a integrității candidaților poate fi consultată aici. Profilurile altor candidați pot fi citite aici.

Informații generale

Grigore Novac (42 de ani) a fost ales deputat pe lista Blocului Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei” (BEP). Totuși, blocul a participat la alegeri fără formațiunea „Inima Moldovei”, care a fost exclusă din cursa electorală după ce autoritățile au invocat că partidul condus de Irina Vlah a beneficiat de finanțare ilegală. Vlah a catalogat decizia drept una motivată politic. Odată intrați în Parlament, deputații aleși pe lista BEP au decis să formeze fracțiuni parlamentare separate, fapt ce a dus la desființarea blocului politic.

Licențiat în Drept la USM și cu studii de masterat în Științe Politice, obținute la vârsta de 35 de ani la Institutul de Relații Internaționale, Grigore Novac este la cel de-al patrulea mandat parlamentar consecutiv. Se regăsește în componența Fracțiunii Partidului Socialiștilor și ocupă funcția de președinte al Comisiei pentru drepturile omului și relații interetnice.

Până a ajunge deputat, Novac a fost jurist la Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și la Fundaţia de Binefacere „Soluţia”, afiliată, de asemenea, cu PSRM și liderul său - Igor Dodon.

Integritatea în activitatea politică

Deputat de peste un deceniu. Grigore Novac și-a început cariera politică pe când avea 23 de ani, în rândurile Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), formațiune pe care a părăsit-o în 2011 pentru a adera la PSRM. În același an, mai mulți comuniști, inclusiv Igor Dodon și Zinaida Greceanîi, plecaseră de la PCRM în favoarea PSRM.

De-a lungul activității de parlamentar (2014 - prezent), Grigore Novac s-a remarcat prin promovarea consolidării relațiilor cu Federația Rusă și printr-un discurs homofob.

În 2014, partidul din care făcea parte, PSRM, critica semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Socialiștii au venit în Parlament și cu un proiect de lege privind denunţarea Acordului, Grigore Novac fiind unul dintre semnatarii inițiativei, care nu a ajuns însă să fie votată în Parlament.

În 2016, deputatul Novac, alături de colegii săi din fracțiunea parlamentară a socialiștilor, cerea abrogarea Legii cu privire la asigurarea egalităţii - un document menit să asigure egalitatea tuturor persoanelor în drepturi, indiferent de gen, rasă, etnie, limbă, religie, orientare politică etc. În opinia semnatarilor, legea reprezenta „o sfidare a valorilor morale şi spirituale acumulate şi cultivate în cadrul familiei tradiționale”.

În 2021, Grigore Novac critica și ratificarea Convenției de la Istanbul. A atacat la Curtea Constituțională legea privind ratificarea Convenției, pe motiv că unele detalii din acest document contravin Constituției și tradițiilor Republicii Moldova.

Totodată, deputatul a susținut în repetate rânduri că Republica Moldova trebuie să plătească concernului rus Gazprom pentru gazele naturale consumate de regiunea transnistreană în ultimele decenii, fapt negat de autoritățile centrale ale Republicii Moldova.

În aprilie 2022, alături de colegul său deputat Adrian Lebedinschi, Grigore Novac a contestat la Curtea Constituțională amendamentele la Codul Contravențional care interziceau folosirea în Republica Moldova a însemnelor invaziei ruse în Ucraina: literele „Z”, „V” și „panglica Sf. Gheorghe”. Curtea a respins sesizarea.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

În iunie 2020, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) constata că Grigore Novac a inclus „date incomplete şi eronate în declarațiile cu privire la venituri şi proprietate şi cele de avere și interese personale depuse în perioada 2015-2019”.

Inspectorul de integritate a invocat și diferențe substanțiale între venituri și cheltuieli, fapt contestat în instanță de către deputatul socialist. La cinci ani distanță, cauza este în continuare examinată în prima instanță, următoarea ședință fiind stabilită pentru 15 decembrie 2025.

Nu s-a făcut lumină nici în privința unui caz mai vechi, din 2011, în care Grigore Novac, împreună cu alți deputați socialiști, au ajuns să fie suspectați că și-ar fi însușit ilegal mai multe terenuri din Stăuceni. Novac s-ar fi căsătorit fictiv pentru a obține gratuit un lot de pământ pentru construcții, fapt negat însă de politician.

„Această căsătorie fictivă nu a avut loc, asta eu am declarat nu o singură dată și am s-o repet. A fost un teren obținut absolut legal. Eu nici nu știu cine a început toată epopeea asta. Eu sunt un om absolut deschis. Acolo a fost un litigiu cu toate terenurile, eu bănuiesc că este o cauză dintre administrația publică locală și careva reclamanți, dar eu nu știu exact”, declara, în 2019, Grigore Novac pentru MoldovaCurată.md.

Conform celei mai recente declarații de avere și interese personale, Novac locuiește într-un apartament de 72 m.p. luat în locațiune. Este proprietarul unui teren intravilan de 3,9 ari și deține un automobil Toyota Land Cruiser 200, fabricat în 2013 și procurat în 2022, a cărui valoare declarată este de 690 de mii de lei.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

Pe parcursul carierei sale, deputatul Grigore Novac a fost implicat în mai multe cazuri de comportament agresiv și de distribuire a falsurilor.

Moldova Curată a scris anterior cum, în mai 2015, la ședința Consiliului Municipal Chișinău, un grup de socialiști, din care făcea parte și deputatul Grigore Novac, s-a luat la bătaie cu aleșii locali, cerând retragerea de pe ordinea de zi a unor proiecte funciare.

În aprilie 2016, Grigore Novac l-a îmbrâncit în plenul Parlamentului pe liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu. Iar în timpul unei emisiuni de la TV8, din iunie 2020, Novac s-a luat la palme cu deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Mihai Popșoi.

Deputatul socialist a apărut în presă și ca autor al unor falsuri. De exemplu, potrivit TV8, Grigore Novac a mințit atunci când, în martie 2018, a spus că mai mulți aleși locali primesc bani pentru a semna declarații de susținere a unirii Republicii Moldova cu România.

Iar redacția proiectului media Cu Sens a scris că Novac a avut un „discurs fals și manipulator” în august 2021, când a spus, în plenul Parlamentului, că PAS a vândut terenul fostului Stadion Republican.

Cazier judiciar

Grigore Novac se află în proces de judecată cu ANI. Deputatul a acționat instituția cu rol de verificare a averilor și intereselor demnitarilor după ce inspectorii de integritate au invocat diferențe substanțiale între venituri și cheltuieli, fapt contestat de către deputatul socialist. La cinci ani distanță, cauza este în continuare examinată în prima instanță, următoarea ședință fiind stabilită pentru 15 decembrie 2025.

Acest profil este realizat în cadrul proiectului „Promovarea integrității și combaterea dezinformării în alegerile parlamentare 2025 și post-alegeri", implementat de Asociația Presei Independente (API), cu suportul Fundației Soros Moldova. Opinia autorilor nu reflectă neapărat opinia Fundației Soros Moldova.

 



Stimați cititori,

Dacă dețineți informații relevante referitoare la subiectul de mai sus, vă rugăm să ni le comunicați completând formularul de mai jos. Echipa portalului Moldovacurata.md va analiza mesajele recepționate și, după caz, va actualiza conținutul materialului.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Notă. Asociația Presei Independente (API) și portalul MoldovaCurata.md garantează că toate datele personale ale expeditorilor vor fi protejate.

Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

PSRM

Profil de integritate: Pavel Voicu

28 noiembrie 2025
69
PSRM

Profil de integritate: Bogdat Țîrdea

18 decembrie 2025
61
PSRM

Profil de integritate: Adrian Lebedinskii

18 decembrie 2025
56
PSRM

Profil de integritate: Adela Răileanu

01 decembrie 2025
67
PSRM

Profil de integritate: Vlad Batrîncea

01 decembrie 2025
83