Un funcţionar din Căuşeni lucrează în două instituţii publice
Artemie Cătănoi, şeful Secţiei administraţie publică din cadrul Consiliului Raional Căuşeni, deţine, concomitent, două funcţii în două instituţii publice: cea de funcţionar în cadrul Aparatului preşedintelui raionului Căuşeni şi de jurist la Centrul de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Traficului de Fiinţe Umane din aceeaşi localitate. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat în acest caz incompatibilitate de funcţii.
În luna august 2010, Artemie Cătănoi a fost angajat în funcţia de şef al Secţiei administraţie publică din cadrul Consiliului Raional Căuşeni. Cu doi ani mai târziu, în luna martie 2012, acesta este angajat prin cumul ca jurist la Centrul de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Traficului de Fiinţe Umane din Căuşeni. În declaraţia de interese personale depusă pentru anul 2012, Artemie Cătănoi indică ambele funcţii deţinute: şef al Secţiei administraţie publică din cadrul Aparatului preşedintelui raionului Căuşeni şi, respectiv, cea de jurist.
Incompatibilitate de funcţii
Comisia Naţională de Integritate a constatat, în luna septembrie 2013, că Artemie Cătănoi a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece în Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public este menţionat faptul că un funcţionar public nu este în drept să desfăşoare alte activităţi remunerate prin contract individual de muncă sau prin alt contract în cadrul societăţilor comerciale, cooperativelor, întreprinderilor de stat sau municipale, precum şi în organizaţiile necomerciale, din sectorul public sau privat, a căror activitate este controlată, subordonată de autoritatea în care el este angajat, cu excepţia activităţilor ştiinţifice, didactice, de creaţie şi de reprezentare a statului în societăţile economice. Menţionăm faptul că acest Centru a fost înfiinţat prin decizia Consiliului Raional Căuşeni.
Actul CNI, atacat în judecată
Artemie Cătănoi a declarat pentru Moldova Curată că nu este de acord cu actul emis de CNI şi l-a atacat în instanţa de judecată. „Eu cumulez această funcţie, însă îmi desfăşor activitatea ca jurist după ora 17.00 şi în zilele de sâmbătă. CNI nu are dreptate că ar fi incompatibilitate de funcţii, deoarece respectiva instituţie este controlată direct de Direcţia raională asistenţă socială şi protecţia familiei care este o subdiviziune a Consiliului Raional Căuşeni şi nu a Aparatului preşedintelui raionului Căuşeni. Am avut în luna decembrie o şedinţă de judecată, iar la 27 ianuarie curent urmează alta. Vom vedea ce decizie va lua instanţa”, susţine funcţionarul.
Specificăm faptul că, în cazul în care instanţa de judecată menţine decizia CNI, atunci Artemie Cătănoi poate fi destituit din funcţia de şef al Secţiei administraţie publică din cadrul Aparatului preşedintelui raionului Căuşeni.
Amintim că, potrivit Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, situaţia de incompatibilitate urmează să înceteze pe parcursul unei luni din momentul apariţiei acesteia. Dacă nu a eliminat situaţia de incompatibilitate în termenele prevăzute, funcţionarul public este destituit din funcţie.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Primăriile din Bălţi şi Soroca explică procurorilor de...
La 28 iunie curent, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a emis un decret prin care a declarat ziua de 29 iunie 2013 „Zi de doliu naţional în legătură cu decesul scriitorului academician Dumitru Matcovschi”. Potrivit decretului nr.687, în ziua când a fost înmormântat scriitorul, în toate localităţile republicii trebuiau să fie coborâte în bernă drapelele de stat. Autorităţile publice locale din Soroca şi Bălţi nu au respectat acest decret, de aceea cazul este examinat de procuratură.
Pensii de zeci de mii de lei. Sute de judecători și pro...
Zeci de judecători și sute de procurori au obținut în ultimii ani pensii mai mari după ce au dat în judecată Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS). În unele cazuri, judecătorii nu erau mulțumiți de pensii în valoare de 19 mii de lei și solicitau recalcularea. Cei mai mulți făceau referire la un articol din Legea privind statutul judecătorului (1995), care prevede că pensia reprezintă 80% la sută din mărimea salariului judecătorului ”plătit efectiv”. Așa cum între timp fie se majorau salariile magistraților în funcție, fie intrau în vigoare noi prevederi legislative, pensionarii din justiție și-au revendicat creșterea pensiei.
Primarul din Ciripcău şi-a angajat fratele şi cumnata l...
Primarul comunei Ciripcău din raionul Floreşti şi-a angajat cumnata (soţia fratelui) în funcţia de directoare a grădiniţei din localitate. Pe fratele său însă îl angajase mai înainte în calitate de paznic al instituţiei preşcolare. Mihail Donos spune că nu ţine cont de buchea legii atunci când vine vorba să apere interesele tinerei generaţii.
Șefii noii Autorități Naționale de Integritate vor ridi...
Conducătorii Autorității Naționale de Integritate (ANI), structură care urmează să fie creată la Chișinău în locul actualei Comisii Naționale de Integritate (CNI), vor ridica salarii de până la 20 de mii de lei lunar, adică de aproximativ 3 ori mai mari față de retribuțiile actualilor membri ai CNI. Asta prevede pachetul de legi privind reformarea sistemului național de integritate, intrat în vigoare la 1 august 2016.
