Ultimele articole
Igor Grosu a studiat la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova (1990–1995). Între 2010 și 2015, a făcut doctoratul la Universitatea de Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. A fost în 1993–1997 președinte al Asociației „Pro Democrația”, coordonator al Centrului Naţional de Asistență și Informare a Organizațiilor Non-Guvernamentale „Contact” (1997–2001) și secretar al Consiliului Național al Tineretului din Moldova (2001–2003).
Liviu Vovc (29 de ani) este vicepreședinte al Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA). Este licențiat în arhitectură la Universitatea Tehnică din Moldova. Este unul dintre inițiatorii protestelor din 2015. Absolvent al Academiei Politice „Friedrich Ebert Stiftung”, a Școlii Tânărului Lider Politic ADEPT. În prezent este doctorand în Științe Politice și Sociale la Universitatea de Stat din Moldova.
Până în anul 2010, când a fost aleasă în Parlament pe listele PLDM, Maria Ciobanu a făcut carieră în învățământul public. Potrivit CV-ului ei, publicat pe pagina web a Parlamentului, de la profesoară începătoare în 1977, a ajuns de două ori (1992 – 1994, 2007-2010) în funcția de director general al Direcției Generale Învățământ, Tineret și Sport Nisporeni. Cariera politică a Mariei Ciobanu a început în anul 2007, potrivit aceluiași CV, an în care a devenit membră a Partidului Social-Liberal (PSL), condus de Oleg Serebrian. După ce în februarie 2008 PSL a fuzionat cu Partidul Democrat din Moldova, Maria Ciobanu a aderat la Partidul Liberal-Democrat din Moldova, la care este acum (ianuarie 2019) vicepreședintă.
Dinu Plângău, liderul organizației de tineret a partidului politic Platforma Demnitate și Adevăr, Tinerii DA, are 24 de ani și este originar din Edineț. Are studii juridice, iar în prezent (decembrie 2018) face studii de masterat la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova.
Alexandru Slusari este vicepreşedinte al Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr (PPPDA), funcţie pe care o deţine din decembrie 2015. Anterior, între 2013 şi 2015, a fost vicepreşedinte al Partidului Forţa Poporului (predecesor al Platformei Demnitate și Adevăr). La alegerile parlamentare din 2014 a participat cu numărul doi pe listele acestui partid.