Declaraţiile de avere şi de interese pentru anul 2013 vor fi „la vedere” abia la toamnă

Arhiva 16 aprilie 2014 2047

Există riscul ca cele peste o sută de mii de declaraţii de avere şi de interese care au fost depuse în acest an la Comisia Naţională de Integritate (CNI) să fie accesibile publicului abia în luna septembrie, spune preşedintele CNI, Anatolie Donciu. Întârzierea ar fi o consecinţă a lipsei de bani destinaţi procesării declaraţiilor.



Persoanele cu funcţii de răspundere trebuiau să-şi completeze declaraţiie de avere şi de interese personale pentru anul 2013 până la 31 martie curent. Apoi, în termen de 20 de zile, persoanele responsabile de colectarea declaraţiilor din fiecare instituţie trebuie să le expedieze la CNI. Deşi cadrul legislativ prevede ca declaraţiile de avere şi de interese personale să fie publicate de către CNI pe pagina web a instituţiei în termen de 30 de zile de la primire, publicul va avea acces on-line la ele abia în lunile august sau septembrie. Motivul ar fi organizarea întârziată a licitaţiei pentru selectarea firmei care procesează declaraţiile, din cauză că banii prevăzuţi pentru asta nu au fost disponibili la timp.  Preşedintele CNI, Anatolie Donciu, spune că în bugetul instituţiei pentru anul 2014 nu au fost prevăzute mijloace financiare pentru procesarea declaraţiilor. “La elaborarea bugetului pentru 2014, am propus alocarea a circa 740 de mii de lei pentru lucrări de informatică şi calcul. Urma să folosim banii pentru procesarea declaraţiilor de avere şi de interese, adică pentru efectuarea a trei activităţi: scanarea declaraţiilor, haşurarea datelor cu caracter personal şi plasarea documentelor pe pagina web. Ministerul Finanţelor nu a acceptat iniţiativa şi a propus să luăm bani din fondul de salarizare, urmând ca problema să fie soluţionată mai târziu”, spune preşedintele CNI.

Licitaţia publică, organizată cu întârziere

Astfel, ca să folosească în alt scop banii destinaţi salarizării angajaţilor, CNI a cerut permisiunea Ministerului Finanţelor. Aceasta ar fi venit prea târziu, de aceea licitaţia publică pentru selectarea firmei responsabile de procesare a fost organizata nu în luna ianuarie, aşa cum ar fi trebuit, ci la 16 aprilie curent, adică cu patru luni mai târziu. ”Dacă am fi avut banii, licitaţia ar fi fost organizată la timp, astfel încât în luna mai declaraţiile ar fi fost deja afişate pe site-ul CNI”, adaugă Anatolie Donciu.

O bază de date on-line ar rezolva situaţia

La rândul său, directorul Organizaţiei Transparency International-Moldova, Lilia Caraşciuc, susţine că pentru o funcţionare mai bună a Comisiei Naţionale de Integritate ar trebui formată o bază de date on-line, unde publicul ar avea acces fără probleme la declaraţiile de avere şi de interese ale persoanelor cu funcţii de răspundere. “De ce să fie cheltuite, anual, circa 700 de mii de lei pentru procesarea declaraţiilor, dacă statul poate aloca bani pentru crearea unei baze de date on-line la CNI. Astfel nu va mai fi nevoie să fie efectuate scanări şi haşurări de date, care iau mult timp. În aşa fel declaraţiile pentru anul precedent nu vor fi accesibile abia în luna august sau septembrie, ci din momentul ce acestea au fost completate”, susţine Lilia Carasciuc.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Unele judecătorii nu fac publice registrele de evidență...

În unele judecătorii, registre de evidență a cadourilor primite de magistrați sau de conducătorii instanțelor de judecată nu există, iar unde există, nu întotdeauna sunt accesibile publicului, așa cum prevede legea. Asta au constatat experții Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției într-un studiu preliminar privind punerea în aplicare a instrumentarului anticorupție în sistemul judecătoresc. 

16 martie 2017
2008

Anatolie Donciu: N-o să încetez să insist pe reorganiza...

Președintele Comisiei Naționale de Integritate (CNI), Anatolie Donciu, a vorbit în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată despre modul în care funcționează această structură și a explicat de ce ea nu este destul de eficientă în prevenirea corupției. Potrivit lui, legislația deficitară nu permite în multe cazuri sancționarea celor care nu își declară averile sau interesele personale, a celor care, fiind în funcții publice, își angajează rudele sau favorizează afacerile acestora.

30 ianuarie 2016
1926

Primari cu premii acordate de ei înșiși

Doi primari din raionul Criuleni au emis dispoziții prin care și-au fixat premii de peste 2 mii de lei cu ocazia unor sărbători, chiar dacă Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar prevede că astfel de decizii pot fi luate doar de către organul deliberativ, adică de către Consiliul local. La intervenția Oficiului Teritorial Chișinău (OTC) al Cancelariei de Stat, ambele dispoziții de acordare a premiilor au fost anulate, doar că banii au rămas la primari.

24 decembrie 2015
2644

Comisia de disciplină din cadrul Judecătoriei Chișinău...

Eugeniu Garbuz, grefierul de la Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) care a înlocuit numele ”Plahotniuc” cu ”Filat” în procesul-verbal de audiere a lui Veaceslav Platon nu a fost sancționat. Președintele instanței a motivat că sancțiunea disciplinară nu poate fi aplicată, deoarece de la data săvârșirii abaterii disciplinare a expirat termenul de prescripție.

27 iunie 2018
2373

Lacăt codificat la primăria din Bălţi

Uşa de la etajul trei al primăriei municipiului Bălţi, etaj unde se află birourile primarului, viceprimarului şi al secretarului consiliului local, este securizată, la intrare fiind instalat un lacăt codificat. Consilierii locali din opoziţie susţin că această acţiune întreprinsă de către conducerea municipiului Bălţi îngrădeşte accesul populaţiei într-o instituţie publică. Administraţia oraşului, însă, afirmă că instalarea acestui obstacol este o metodă de prevenire a eventualelor tentative de corupere a funcţionarilor publici din partea cetăţenilor. 

12 noiembrie 2013
2003

В селе Авдарма депутатами Народного Собрания Гагаузии х...

20 ноября голоса двух с лишним тысяч избирателей села Авдарма (округ №11) Комратского района разделятся между двумя кандидатами в депутаты НСГ: лесником Иваном Трандафиловым, представляющим Соцпартию, и директором лицея Еленой Карамит, которая баллотируется как независимый кандидат.

31 octombrie 2016
2644