Metamorfoze electorale: unii candidați au trecut și prin patru partide, cu orientări opuse

Arhiva 18 octombrie 2019 2493

La alegerile locale din acest an sunt candidați la funcția de primar care se remarcă printr-un traseism politic pronunțat. Unii pretendenți și-au schimbat partidele de câteva ori, migrând de la formațiuni pro-europene la socialiști, care sunt pro-ruși. Un candidat de la Drochia a ajuns din rândul socialiștilor la  unioniști.



De-a lungul a 12 ani, Angela Zaporojan, primărița satului Colonița, a reprezentat patru partide. În anul 2007, a fost aleasă în Consiliul local pe lista Partidului European (PE). În anul 2011 a părăsit PE și a candidat pe listele Partidului Liberal-Democrat din Moldova (PLDM), fiind aleasă primar în turul doi.

Colaj

În vara anului 2015 a fost realeasă în funcția de primar al satului Colonița, tot reprezentând echipa liberal-democraților, doar că în timpul acestui mandat a aderat la Partidul Democrat (PDM). La democrați nu a stat mult, schimbând din nou partidul. În actuala campanie electorală candidează pentru un alt mandat de primar, de data aceasta pe lista Partidului Socialiștilor (PSRM).

Angela Zaporojan a declarat pentru Moldova Curată că în cariera sa politică a făcut parte doar din două partide, PLDM și PDM: ”Eu sunt independentă. În Republica Moldova, o echipă nu poate merge independent la alegeri. Eu și echipa mea mergem la aceste alegeri sub steluță, dar nici eu, nici echipa mea nu facem parte din PSRM”. Ea a precizat că de când este în funcție a fost de mai multe ori ținta ”atacurilor mediatice și politice”.

Din Uniunea Europeană la cea Euroasiatică

Aspirațiile partidelor cu care s-a asociat Angela Zaporojan sunt diametral opuse: de la idealuri pro-europene la cele pro-ruse. Partidul European ”vede viitorul Republicii Moldova alături de ţările dezvoltate europene şi pledează pentru integrarea statului nostru în Uniunea Europeană şi pentru aderarea la NATO”. Dezideratul PSRM, dimpotrivă, vrea denunțarea Acordului de Asociere și critică vehement suportul NATO acordat Republicii Moldova. ”PSRM va întreprinde pași energici în vederea denunțării Acordului de Asociere cu UE și a desfășurării unui referendum în problema  vectorului de integrare a țării. PSRM pledează pentru neutralitatea Moldovei și consideră că acest principiul nu poate fi revăzut…Militarii moldoveni nu trebuie să participe sub nici o formă la aplicații sau operațiuni desfășurate sub egida NATO”, prevede Programul PSRM.

Din pro-rus în pro-român

Un alt candidat care și-a schimbat radical traiectoria politică este Andrian Tartacovschi, candidatul din partea Partidului Unității Naționale (PUN), care aspiră la fotoliul de primar al orașului Drochia.

La alegerile locale din anul 2015, el a fost ales consilier orășenesc pe lista PSRM. După un an, a aderat la Partidul Nostru (PN).  Nu a stat mult nici în acest partid -  în anul 2017 a părăsit PN, împreună cu alți colegi. La scrutinul local din luna octombrie curent,  Andrian Tartacovschi candidează deja pe lista PUN, formațiune care are valori opuse celor ale socialiștilor.

Întrebat de ce a optat pentru schimbări radicale în cariera sa politică, Andrian Tartacovschi a răspuns că mai puțin îl interesează vectorul politic și că optează în primul rând pentru dezvoltarea localității. ”Am plecat de la socialiști, deoarece Moscalciuc a destrămat partidul. De la Partidul Nostru am plecat, deoarece acolo eram considerat ca o mașinărie de vot. Eu întotdeauna am vrut binele orașului Drochia. Nu contează din ce partid sunt. În echipa aceasta este viitor, atât pentru copii, cât și pentru oraș”. Tartacovschi a menționat că știe că PUN optează pentru unirea Republicii Moldova cu România, dar nu are nimic împotrivă și că la ora actuală își pregătește dosarul pentru redobândirea cetățeniei române.  

În Statutul său, PUN optează pentru ”promovarea la nivel internațional a ideii necesității stringente de reunificare a Republicii Moldova cu România, prin intermediul familiei politice europene și internaționale, în cadrul instituțiilor europene și nord-americane”. Totodată, PUN pledează pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și NATO.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Mobilizare democrată pentru colectarea semnăturilor la...

În timp ce conducerea Partidului Democrat din Moldova anunţă că echipa a reuşit să strângă într-un timp record numărul necesar de semnături pentru susţinerea candidatului Marian Lupu în scrutinul prezidenţial, angajaţii unei instituţii publice din Cahul divulgă detalii curioase despre modul în care formaţiunea a colectat semnăturile. Câţiva angajaţi ai Fabricii de Brânzeturi din Cahul spun că în ziua în care PDM a luat listele de subscripţie de la Comisia Electorală Centrală, la Fabrică a fost convocată o adunare a lucrătorilor. Oamenilor li s-a spus să aducă, obligatoriu, buletinele de identitate.

13 septembrie 2016
2594

Fostul judecător Dumitru Visterniceanu: În ultimii ani,...

Judecătorul Dumitru Visterniceanu, fost membru și fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, acum pensionat, a comentat, într-un interviu pentru Ziarul de Gardă, diverse aspecte ale activității din ultimii ani a sistemului de justiție. Potrivit lui, procesul de subordonare a justiției de către sfera politicului a început încă în perioaa guvernării comuniste, însă cel mai mare grad de dependență a fost înregistrat în ultimii ani, cnd la putere au fost democrații.

22 august 2019
2877

Prevederile legale referitoare la integritatea procuror...

În Recomandarea 1604 (2003) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind rolul Procuraturii într-o societate democratică guvernată în baza principiului supremaţiei legii, a fost recunoscut rolul esenţial al procurorului în asigurarea securităţii şi libertăţii în societatea europeană prin:

10 decembrie 2014
1987

Profil candidat: Chiril Moțpan

Integritatea în activitatea politică

20 ianuarie 2019
2680

Profil candidat: Remus Ciobanu

Integritatea în activitatea politică

23 ianuarie 2019
2120

Profil candidat: Petru Corduneanu

Integritatea în activitatea politică

22 ianuarie 2019
3515