Procuror care locuiește în sediul Procuraturii

Arhiva 30 iunie 2016 2495
Procurorul raionului Șoldănești, Petru Botnaru, a fost ales în funcție la 26 mai 2016

Noul procuror al raionului Șoldănești, Petru Botnaru, ales în funcție acum o lună, locuiește în sediul procuraturii, deoarece autoritățile locale încă nu i-au repartizat o locuință de serviciu. Botnaru nu se arată deranjat de această situație și spune că timpul va arăta ce va fi în continuare și unde va locui. Petru Botnaru a venit la Șoldănești de la Nisporeni, unde a condus procuratura teritorială timp de două mandate. „Aș fi candidat încă o dată, dar legea nu-mi permite să fac acest lucru pentru a treia oară”, a explicat Botnaru mutarea la Șoldănești. El a fost ales de Consiliul Superior al Procurorilor să ocupe această funcție după ce contracandidatul său, Vladimir Erhan, s-a retras din concurs pe ultima sută de metri, chiar dacă la evaluare acumulase cel mai mare punctaj.



Punctaj mai mic decât contracandidatul său

Prin decizia din 26 mai 2016 a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Petru Botnaru a fost desemnat câștigător al concursului pentru funcția de procuror al raionului Nisporeni. În hotărâre se spune că el a acumulat un punctaj de 7,25 la evaluarea făcută de colegiul de calificare, iar contracandidatul său, Vladimir Erhan, care a deținut această funcție până acum și pretindea la un al doilea mandat, a acumulat 8,31 de puncte. Cu toate acestea, CSP a notat că Vladimir Erhan s-a retras din concurs, invocând motive personale, iar Botnaru a fost desemnat câștigător.

În prezent, Vladimir Erhan activează ca procuror în Procuratura Șoldănești. Solicitat de Moldova Curată, el a refuzat să ofere detalii despre motivele care l-au determinat să se retragă din concurs, spunând că acestea sunt de ordin personal și nu urmare a unor eventuale presiuni. 

Președintele CSP, Mircea Roșioru, ne-a declart însă că Vladimir Erhan oricum ar fi fost scos din concurs pentru că se afla la acel moment în situație de incompatibilitate. Asta deoarece pe numele lui a fost aplicată o sancțiune disciplinară. Potrivit lui Roșioru, în momentul în care Vladimir Erhan a fost admis în concurs și evaluat, nu exista nicio hotărâre care ar fi putut servi drept temei pentru neadmiterea în concurs. Decizia de a-i aplica mustrare a fost luată la aceeași ședință la care a fost ales Botnari. „Dlui (Vladimir Erhan - n.n.) avea sancțiune disciplinară. Și ca să nu figureze într-o hotărâre în care să fie declarat incompatibil cu funcția de procuror conducător el s-a retras. Poate fi și motiv personal. Oricum, dacă rămânea, ar fi fost declarat incompatibil”, ne-a spus Mircea Roșioru. 

Același nume de familie cu fostul deputat Constantin Botnari

Potrivit unor surse din raionul Nisporeni, Petru Botnaru ar fi rudă cu fostul deputat PD Constantin Botnari. Procurorul a negat însă acest lucru, spunând: „Avem același nume de familie, nu suntem rude”. Fără să fie surprins de întrebare, el a adăugat că nu îl cunoaște pe fostul deputat: „Nu îl cunosc, eu sunt de la Șoldănești, el din altă parte…”. Datele biografice ale lui Petru Botnari arată că el s-a născut în satul Grozești, Nisporeni.

În încercarea de a verifica motivele retragerii din concurs a contracandidatului lui Botnaru, l-am sunat și pe Constantin Botnari, democratul care și-a depus mandatul în luna februarie 2016, invocând motive personale. După ce l-am întrebat dacă este rudă cu procurorul și dacă a influențat în vreun fel numire acestuia, Constantin Botnari ne-a spus să îl sunăm peste 2 ore, apoi nu a mai răspuns la telefon. 

Șef la Soldănești, cu dormitul în procuratură

În declarația de avere pentru anul 2014, Petru Botnaru arată că deține o casă de 82 de metri pătrați la Nisporeni și o mașină Ford Focus, cumpărată în anul 2011 cu 13 200 de euro. Procurorul a mai indicat faptul că a avut un venit de 10 mii de euro de la soția sa, care muncește în Italia pe bază de contract de muncă. Alte 55 800 de lei i-a câștigat din pensie. Având în vedere că locuința sa se află la Nisporeni, l-am întrebat unde locuiește. „Deocamdată în sediul Procuraturii”. „Păi acolo sunt condiții de trai?”. „Dacă nu sunt, le facem”, a fost răspunsul. Când am insistat să ne spună cum va putea trăi în următorii 5 ani (durata mandatului) în Procuratură, Petru Botnaru a răspuns că se va vedea. 

Președintele CSP susține că o astfel de situație este anormală și că e responsabilitatea autorităților publice locale să îi pună la dispoziție procurorului o locuință de serviciu. Solicitată de Moldova Curată, președinta raionului Șoldănești, Svetlana Rotundu, a declarat că Primăria orașului ar trebui să îi repartizeze o locuință socială. „Locuințele sociale sunt de fapt apartamentele care nu au fost privatizate și în care nu locuiește nimeni. Deocamdată dl Botnaru nu a făcut niciun demers către Consiliul Raional pentru repartizarea spațiului locativ, dar desigur că noi vom interveni pe lângă Primărie să îi repartizeze o astfel de locuință. Eu am discutat cu dl Botnaru și el a spus că dacă nu va fi posibilă nici o variantă, va sta cu chirie”, ne-a declarat Svetlana Rotundu.

Petru Botnaru susține că are o experiență de muncă de 30 de ani în procuratură, iar în ultimii 10 ani, adică pe durata a două mandate, a condus Procuratura raionului Nisporeni. El a declarat că ar fi candidat pentru un nou mandat, dacă legea i-ar fi permis. Legea cu privire la procuratură, art. 39, prevede: „Mandatul de procuror teritorial şi cel de procuror specializat sunt de 5 ani. Aflarea în funcţiile menţionate în aceeaşi procuratură nu poate depăşi 2 mandate consecutive”.

Viorica Manole



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Judecătoarea Nina Traciuc a examinat o cauză în care er...

Nina Traciuc, magistrat la Curtea de Apel Chişinău, a judecat o cauză în care era implicată firma de construcţii „Basconslux” SRL, cu care ea are încheiat un contract de investiţii. Judecătoarea este unul dintre beneficiarii unui proiect de investiții prin care judecătorii au obținut apartamente la un preţ redus în municipiul Chişinău. Experţii spun că în acest caz judecătoarea ar fi trebuit să declare raporturile juridice dintre ea şi firma respectivă, ca apoi un complet de magistrați să decidă dacă este motiv ca Nina Traciuc să fie recuzată.

28 martie 2016
2578

Moldova Curată solicită membrilor Consiliului Superior...

După publicarea, la 29 noiembrie 2016, pe portalul anticorupție.md, a unei investigații din care a devenit clar că președintele Judecătoriei Râșcani, Oleg Melniciuc, i-a făcut o favoare președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Victor Micu, acordându-i apartament la preț redus într-un bloc destinat judecătorilor, portalul Moldova Curată a depus o sesizare la CSM. Am solicitat ca membrii Consiliului Superior al Magistraturii să discute, în ședință deschisă, eventualul conflict de interese în care se află Victor Micu în raport cu Oleg Melniciuc. Una dintre situațiile în care acest conflict a putut apărea a fost la 29 noiembrie 2016, când Oleg Melniciuc a fost ales de către membrii CSM în funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, care este creată în urma optimizării hărții judecătorești. Victor Micu nu s-a abținut de la examinarea acestei candidaturi, așa cum a făcut membrul CSM Mihai Poalelungi, care este nașul de cununie al lui Melniciuc. 

05 ianuarie 2017
2066

A scăpat de sancţiuni, chiar dacă a uitat să declare un...

După alegerile locale din vara anului curent, Ion Ciontoloi (PLDM) a fost ales preşedinte de raion pentru al treilea mandat. Asta chiar dacă jumătate de an mai devreme Comisia Naţională de Integritate a constatat că Ciontoloi a omis din declaraţia de venituri pentru 2013 un teren, un cont bancar şi două întreprinderi în care soţia sa deţinea cote-părţi a câte 50%.

05 decembrie 2015
2107

Procurorul General a sesizat CNI să verifice averea pro...

La 25 februarie curent, la un post de televiziune a fost difuzat un reportaj despre luxul în care trăieşte procurorul adjunct al sectorului Buiucani din capitală, Elena Neaga. În reportaj este menţionat că familia procurorului deţine  o casă cu trei nivele în centrul oraşului Străşeni. Pe un site de socializare, Elena Neaga a postat mai multe fotografii unde îşi etalează bunurile. Procurorul General a sesizat Comisia Naţională de Integritate (CNI) pentru a verifica averea familiei Neaga.

27 februarie 2014
1590

Un consilier raional de la Basarabeasca a rămas fără ma...

Fostul consilier raional de la Basarabeasca, Ivan Secov s-a aflat în incompatibilitate de funcţii timp de doi ani, însă Comisia Electorală a Centrală (CEC) a observat acest lucru abia acum şi a decis să îi ridice mandatul. La rândul său, Secov, care este şi director interimar al Spitalului raional Basarabeasca, spune că nu a ştiut că nu poate ocupa aceste două poziţii în acelaşi timp.

16 septembrie 2014
1614

Republica Moldova – mai jos în topul Indicelui Percepți...

Republica Moldova a coborât în clasmentul realizat de Transparency International, Indicele Percepţiei Corupţiei pentru anul 2016. Țara noastră a înregistrat un scor al IPC de 30 puncte şi s-a plasat pe locul 123 din 176 de ţări incluse în clasament. În 2015, scorul indicelui a fost de 33 puncte, Republica Moldova situându-se pe locul 103 din 168 ţări. Indicele se calculează la o scară de la 0 până la 100, unde „0” semnifică corupţie totală, iar „100” – lipsă totală de corupţie.

25 ianuarie 2017
2035