Profil candidat: Dinu Plîngău
Integritatea în activitatea politică
Dinu Plângău, liderul organizației de tineret a partidului politic Platforma Demnitate și Adevăr, Tinerii DA, are 24 de ani și este originar din Edineț. Are studii juridice, iar în prezent (decembrie 2018) face studii de masterat la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova.
Numele lui Dinu Plîngău a devenit cunoscut în 2014, în calitate de fondator al Mișcării Civice „Tinerii Moldovei”, al cărei concept presupune că „unica soluție viabilă pentru ieșirea din criza sistemică în care se află R. Moldova, de la obținerea independenței încoace, este ReUnirea cu România”.
În ianuarie 2015, ONG-ul condus de Dinu Plîngău a organizat un protest în Piața Marii Adunări Naționale pentru a-și exprima nemulțumirea față de faptul că „PLDM și PDM au creat o alianță care lasă posibilitatea comuniștilor de a accede la guvernare”. Membrii Mișcării Civice cereau atunci, inclusiv, numirea în funcție a unui procuror general și a unui președinte al Curții Supreme de Justiție din exteriorul țării și anularea, prin lege, a imunității de deputat.
În 2015, Dinu Plîngău, în vârstă de 21 de ani, s-a alăturat protestelor împotriva guvernării organizate de opoziția extraparlamentară. La 9 septembrie 2015, el declara că vrea să facă parte din Platforma Civică „Demnitate și Adevăr” și nu dintr-o formațiune politică.
La doi ani de la aceste declarații, pe 16 septembrie 2017, Dinu Plîngău a fost ales lider al organizației de tineret a deja Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr”, Tinerii DA. Întrebat, în octombrie 2017, de tribuna.md despre decizia de a se implica în politică și, propriu-zis, în partidul respectiv, Dinu Plîngău a declarat că se află alături de echipa DA încă de la existența ei ca platformă civică, iar formarea unui partid a venit din „necesitate și obligație morală”, după ce „din vistieria statului s-a furat un miliard de dolari” și în situația în care „instituțiile statului sunt sufocate de corupție și slujesc nu intereselor cetățenilor, ci unui cerc îngust de persoane”.
Întrebat în februarie 2018 de ce a abandonat ideea unirii, Dinu Plîngău a declarat că nu s-a lăsat niciodată de ideea unionistă, iar acest lucru nu contravine valorilor PPDA. „Am decis să merg pe ideea asta mai mult decât pe ideea unionistă, fiindcă ea este imposibil de implementat la momentul actual în Republica Moldova, cu conducerea actuală, în condițiile în care ai un nivel de încredere asupra vectorului european în scădere drastică”, a spus Dinu Plîngău.
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
Pentru că nu ocupă funcții publice și, respectiv, nu își declară averea la ANI, Dinu Plîngău a fost solicitat, în cadrul Campaniei Pentru un Parlament Curat, să spună care sunt sursele sale de venit și ce proprietăți deține. El a precizat că nu are un loc de muncă, deoarece își face studiile de masterat la Universitatea de Stat din Moldova, respectiv, singurele surse financiare sunt banii care-i sunt acordați de părinți. Dinu Plîngău susține că locuiește în capitală, într-un apartament cu o cameră care, la fel, este proprietatea părinților săi. După finalizarea studiilor, afirmă Dinu Plîngău, urmează să-și găsească un loc de muncă. Reprezentantul PPDA a mai comunicat că tatăl său a activat în Garda Financiară și la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, iar în prezent este pensionar. Mama sa este angajată la Inspectoratul Fiscal de Stat.
În declarația de avere depusă la CEC în campania electorală 2019, candidatul indică zero la categoria venituri, iar la restul rubricilor, inclusiv cele referitoare la bunuri mobile și imobile, spațiile formularului sunt goale.
Integritatea în exercitarea funcției publice și/sau de partid
Nu există informații despre încălcările admise de către candidat în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid.
Cazier judiciar
Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.
Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Webinar: Cum se implică tinerii în obţinerea informaţii...
Ştiu tinerii să folosească Legea privind accesul la informaţie? Cum tratează autorităţile locale, centrale ori şcoala întrebările tinerilor, cum înteleg să răspundă şi cum trebuie tinerii să procedeze atunci când se confruntă cu un refuz categoric? Alianţa pentru o Românie Curată şi Iniţiativa pentru Integritate în Serviciul Public din Republica Moldova vă invită să vă înscrieţi la cel de-al treilea webinar din seria celor 10 astfel de sesiuni de pregătire.
Lipsa de transparență în procesele de privatizare și de...
”În Republica Moldova avem o situație alarmantă, inadecvată și neconformă standardelor internaționale în ce privește asigurarea transparenței în procesul de achiziții publice și privatizare a proprietății statului. Acest lucru ridică la maxim riscul de corupție, duce la lipsa încasărilor la bugetul public, stimulează dezvoltarea competiției neloiale și a tendințelor monopoliste și, în ultimă instanţă, duce şi la majorarea prețurilor pentru consumatori", a declarat astăzi, în cadrul unei dezbateri publice, președintele Consiliului Național de Participare (CNP), Sergiu Ostaf.
