Profil candidat: Andrei Cocieru
Andrei Cocieru s-a născut la data de 16 iunie 1987. Este președinte al Organizației Teritoriale Râșcani a Partidului Șor și candidează în cirumscripția 4, raionul Râșcani. Anterior, a deținut funcția de consilier orășenesc în cadrul Primăriei orașului Râşcani. Pe parcursul anilor, Cocieru a făcut parte din mai multe formațiuni politice.
Integritate în activitate politică
A fost prim-secretar al comitetului raional al comsomolului din Râşcani al Partidului Comuniştilor. Pe 6 aprilie 2015, împreună cu primarul de Râșcani, Victor Bogatico, și alți lideri locali din cadrul Partidului Comuniștilor, a anunțat că părăsește formațiunea și aderă la Partidul Nostru, condus de Renato Usatâi. În urma alegerilor locale din iunie 2015, Andrei Cocieru devine consilier orăşenesc în Râşcani din partea Partidului Nostru, unde a activat până în 2017. Ulterior, pleacă din rândurile formaţiunii şi aderă la Partidul Şor. În 2018 este desemnat reprezentant împuternicit al Partidului Şor în raionul Râşcani.
Integritate în declararea averii
Potrivit declaraţiei de avere prezentate la CEC, în ultimii doi ani, Cocieru a ridicat un salariu de aproximativ 65 de mii de lei, iar soţia sa de circa zece mii de lei. Veniturile familiei au fost suplinite de o primă de patru mii de lei, o indemnizaţie de consilier în mărime de trei mii de lei şi o indemizaţie acordată soţiei de două mii de lei. Împărțite la 24 de luni, cei aproape 83.000 de lei câștigați de familia Cocieru reprezintă venituri lunare de circa 3500 de lei, pentru trei membri ai familiei.
Candidatul Partidului Şor indică faptul că deține în proprietate un apartament de 43 metri pătraţi, cumpărat în 2011 cu 13.800 lei. Cocieru conduce un Opel Zafira, fabricat în 2000, şi cumpărat în 2017 cu şapte sute de euro (acestă maşină costă pe siteurile de specialitate între 1400 - 3 000 de euro). În 2011 candidatul a luat un împrumut în mărime de 212 de mii de lei, scadent în 2031, cu rata dobânzii de 9,5 % anual. Asta înseamnă că din venitul lunar de 3500 de lei, familia Cocieru trebuie să restituie la bancă o dobândă de 1 678 de lei.
Întrebat cum a reușit să trăiască din venituri atât de modeste, Cocieru s-a eschivat de la răspuns, precizând că astea sunt condițiile de trai în Moldova și a trebuit să facă față.
Contactat de reportul Campaniei pentru un Parlament Curat, Cocieru a declarat că prețul mic indicat pentru apartament este cel la care a fost evaluată locuința de către Cadastru. Automobilul spune că l-a procurat ”de la oameni” la un preț atât de mic.
Integritatea în gestionarea funcției publice și/sau de partid
Nu există informații despre eventuale încălcări admise de către candidat în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid.
Cazier judiciar
Potrivit unei decizii a Judecătoriei Râșcani, din 10 iunie 2014, Andrei Cocieru a fost judecat contravențional pentru o construcție ilegală de extindere a balconului apartamentului pe care îl deține în orașul Râșcani. Lui Cocieru i-a fost aplicată o amendă de 3000 de lei, cu privarea de dreptul de a construi timp de un an anexa la apartament.
În 2010, Cocieru a mai pierdut un proces de judecată, împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat, care a cerut să îi fie aplicată o amendă în mărime de 240 de lei pentru că nu a prezentat la timp raportul cu privire la primele de asigurare obligatorie a asistenței medicale pentru angajații IM Clubul de Fotbal Râșcani, la care activa în calitate de contabil. Cocieru și-a recunoscut vina.
Cocieru afirmă că procesul de judecată din 2010 nu l-a vizat pe el, ci Clubul de fotbal. Cât privește procesul de judecată pentru construcția ilegală, candidatul a recunoscut că l-a vizat pe el.
Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Adaugă comentariu
Articole relaționate:
Profil candidat: Maria Albot
Maria Albot, 33 de ani, candidata cu numărul patru în lista Partidului „Șor” la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, a fost colegă de liceu cu Ilan Șor și Marina Tauber, președintele, respectiv vicepreședinta Partidului. Albot este director comercial la „DFM” SRL, companie care face parte din holdingul gestionat de familia Șor. Este secretar general al Partidului „Șor”, condus de Ilan Șor, primarul orașului Orhei și figurant în rapoartele companiei Kroll, care a investigat frauda bancară din R. Moldova, în urma căreia, din sistemul bancar (Banca de Economii, Banca Socială, Unibank) a fost sustras aproximativ 1 miliard de USD.
Profil candidat: Ghenadie Panciuc
Om de afaceri din Edineț, Ghenadie Panciuc este implicat în politică de mai mulți ani, fiind membru al Mișcării Ravnopravie. În anul 2014, Ghenadie Panciuc candida la alegerile parlamentare din 30 noiembrie pe lista Mișcării Ravnopravie, indicând că este membru al mișcării politice. În 2016, formațiunea a fost preluată de Ilan Șor și și-a schimbat denumirea în Partidul Șor, astfel Panciuc a ajuns membru al acestei formațiuni. Din iulie 2018 este reprezentant împuternicit al Partidului Șor în Edineț. La alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, Panciuc a fost desemnat candidat al Partidului Șor pe circumscripția nr 3, Edineț.
Profil candidat: Leonid Nauc
Leonid Nauc este cel mai tânăr dintre cei şapte concurenţi care s-au inclus în cursa electorală pentru mandatul de deputat în circumscripţia uninominală nr.13 Rezina. Anul acesta el împlineşte 40 de ani. La compartimentul studii în actele depuse la Comisia Electorală Centrală candidatul arată că este jurist și inginer-tehnolog. Leonid Nauc s-a implicat în activitatea politică odată cu formarea Partidului Şor.
Profil candidat: Denis Ulanov
Denis Ulanov (42 de ani) este unul din avocații liderului Partidului Șor (PPȘ), Ilan Șor, în dosarul penal legat de furtul unui miliard de dolari din băncile din Republica Moldova. Candidatul este născut în 1976, în mun. Chișinău și are studii superioare în domeniul juridic. În 2011 a înregistrat ”Cabinetul avocatului Ulanov Denis”.
Aici așteptăm comentariul tău!