Profil candidat: Petru Jardan

ȘOR 20 ianuarie 2019 914

Petru Jardan, candidatul cu numărul trei pe listele Partidului „Șor” la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, a obținut în ultimii doi ani venituri oficiale în valoare de 1,6 milioane de lei din funcția de director general al companiei „Avia Invest”, cea care gestionează Aeroportul Internațional Chișinău. Jardan conduce, din 2013, un automobil Porsche Cayenne și deține, împreună cu soția, un apartament de 114 m.p. dobândit în 2012 prin intermediul unui contract de investiții.



Integritatea în activitatea politică

Până în 2018, Petru Jardan nu a fost implicat oficial în politică. În luna august a anului trecut, acesta a fost desemnat de Partidul „Șor” în calitate de „reprezentant împuternicit” al formațiunii în sectorul Botanica din mun. Chișinău. Candidatura a fost aleasă la reuniunea de partid, care a adunat câteva sute de membri ai Partidului „Șor” din sectorul Botanica, se preciza într-un comunicat al partidului.

Înainte de a se implica în politică, Petru Jardan s-a aflat în cercul de apropiați ai primarului de Orhei, Ilan Șor. Acesta a ocupat funcția de vicepreședinte al clubului de fotbal „Milsami” Orhei, patronat de Ilan Șor, iar ulterior, în 2012, încă înainte de concesionare, a fost numit director al „Aeroportului Internațional Chișinău” printr-un ordin semnat de Tudor Copaci, directorului Agenției Proprietății Publice. În 2013, Aeroportul a fost concesionat companiei „Avia Invest”, iar Jardan, la scurt timp, a fost numit director general al acestei companii, funcție pe care o deține și astăzi.

Integritatea în declararea averii și intereselor personale

În declarația pe proprie răspundere depusă la Comisia Electorală Centrală în calitate de candidat la funcția de deputat, Petru Jardan a indicat că a obținut în perioada 2017-2018 venituri oficiale în sumă totală de 1,6 milioane de lei de la compania „Avia Invest” SRL, acolo unde este director general (67 de mii de lei lunar). Ilan Șor, președintele Partidului „Șor”, este președintele Consiliului de Administrație al „Avia Invest”. Această companie va gestiona în următorii 43 de ani Aeroportul Internațional Chișinău, în baza unui parteneriat public-privat semnat în 2013.

Petru Jardan a mai trecut în declarația de avere și interese depusă la CEC faptul că, împreună cu soția, este proprietarul unui apartament de 114 m.p., procurat în 2012, în urma unui contract de investiții. Din 2013, Jardan conduce un automobil de model Porsche Cayenne, fabricat în același an. Mașina care costă 68 de mii de euro, echivalentul a 1,3 milioane de lei, nu este în proprietatea candidatului la funcția de deputat, fiind deținută de acesta în baza unui contract.

În declarațiile de avere pentru anii 2012-2013, depuse în perioada în care activa la Aeroportul Internațional Chișinău, Petru Jardan declara faptul că soția sa era angajată în cadrul clubului de fotbal  „Milsami” Orhei în calitate de contabil-șef. Tot în acele declarații, Jardan preciza că deține o cotă parte de 25% în cadrul SRL-ului „Altotal-Cons”, cu activități în construcții. Ulterior însă, Jardan a ieșit din lista proprietarilor acestei companii. Conform informațiilor din registrul Agenției Servicii Publice, Petru Jardan nu deține calitatea de fondator sau administrator de SRL-uri, altul decât „Avia Invest” SRL.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

Pe 8 ianuarie 2019, pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău, Petru Jardan și Partidul „Șor” au organizat un concert cu participarea interpretului rus, Stat Mihailov. Intrarea a fost gratuită, iar la inițiativa lui Jardan, a fost organizat și transport gratuit pentru toți doritorii. De asemenea, pentru participanți la concert au fost amenajate corturi, la care se oferea gratuit ceai, a scris Ziarul Național.

La acea dată, nici Petru Jardan și nici Partidul „Șor” nu erau înregistrați în cursa electorală, astfel că, nici partidul, dar nici Petru Jardan nu au indicat cheltuielile aferente organizării evenimentului. A doua zi, pe 9 ianuarie 2019, partidul a fost înregistrat de Comisia Electorală Centrală în alegeri, iar Petru Jardan, peste trei zile, la 11 ianuarie, a depus listele cu semnături pentru a fi înregistrat în calitate de candidat al Partidului „Șor” în circumscripția nr. 23, care cuprinde sectorul Botanica din mun. Chișinău, inclusiv zona din care face parte și Aeroportul Internațional Chișinău. Pe 15 ianuarie, Jardan a fost înregistrat în cursă. Ulterior, întrebat de un reporter al Ziarului de Gardă cât a plătit pentru organizarea concertului cu participarea lui Stas Mihailov, Jardan a refuzat să răspundă: „Nu ofer comentarii”.

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Aici așteptăm comentariul tău!

Adaugă comentariu

Articole relaționate:

ȘOR

Profil candidat: Maria Albot

Maria Albot, 33 de ani, candidata cu numărul patru în lista Partidului „Șor” la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, a fost colegă de liceu cu Ilan Șor și Marina Tauber, președintele, respectiv vicepreședinta Partidului. Albot este director comercial la „DFM” SRL, companie care face parte din holdingul gestionat de familia Șor. Este secretar general al Partidului „Șor”, condus de Ilan Șor, primarul orașului Orhei și figurant în rapoartele companiei Kroll, care a investigat frauda bancară din R. Moldova, în urma căreia, din sistemul bancar (Banca de Economii, Banca Socială, Unibank) a fost sustras aproximativ 1 miliard de USD.

20 ianuarie 2019
927
ȘOR

Profil candidat: Leonid Nauc

Leonid Nauc este cel mai tânăr dintre cei şapte concurenţi care s-au inclus în cursa electorală pentru mandatul de deputat în circumscripţia uninominală nr.13 Rezina. Anul acesta el împlineşte 40 de ani. La compartimentul studii în actele depuse la Comisia Electorală Centrală candidatul arată că este jurist și inginer-tehnolog. Leonid Nauc s-a implicat în activitatea politică odată cu formarea Partidului Şor.

05 februarie 2019
952
ȘOR

Profil candidat: Ilan Șor

Ilan Șor s-a implicat în politică în anul 2015, cu ocazia alegerilor locale. În acea perioadă, el se afla în arest la domiciliu, fiind cercetat penal în dosarul privind furtul miliardului. Îndată după ce a fost înregistrat în calitate de candidat la locale pentru fotoliul de primar al or. Orhei, din partea mișcării social-politice „Ravnopravie”, a fost eliberat sub control judiciar din arest la domiciliu, ca urmare a unei cereri depuse de avocații săi, pentru ca să se poată implica în campania electorală. Analiștii politici au calificat atunci implicarea lui în politică drept intenție de a scăpa de arestul la domiciliu.

21 ianuarie 2019
1657
ȘOR

Profil candidat: Maxim Melnic

Maxim Melnic (35 de ani), șef de direcție la SA Regia Apă Canal, Soroca, este candidatul Partidului Șor pe circumscripția uninominală nr. 7 din mun. Soroca. Născut în or. Soroca, Melnic a absolvit Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, obţinând licenţa în Business şi administraţie.  Până în ianuarie 2018, când a devenit membru al Partidului Şor, a figurat în câteva partide: PLDM, Partidul Forţa Poporului şi PPEM.

05 februarie 2019
1166