Profil candidat: Angel Agache

Arhiva 20 ianuarie 2019 2361

Integritatea în activitatea politică



Născut la 13 august 1976 în orașul Telenești, Angel Agache și-a început activitatea politică în anul 2008, în calitate de membru al Biroului permanent central și al Consiliului politic național al PLDM, după ce, din 2004, a fost președintele Forului tinerilor „Noua Moldovă”. În urma alegerilor parlamentare din aprilie 2009, fiind pe locul 13 în lista liberal-democraților, Angel Agache a devenit deputat la vârsta de 33 de ani. În 2014 a câștigat un nou mandat,  candidând de pe locul 18 în lista PLDM. 

În martie 2016, Angel Agache a fost unul dintre cei 5 deputați PLDM care au semnat o cerere prin care cereau instanței de judecată eliberarea lui Vladimir Filat din arest în baza unei „garanții” semnate de aleșii poporului. Instanța însă le-a respins demersul.

Angel Agache a anunțat că părăsește PLDM la 29 martie 2017, împreună cu alți patru colegi, făcând referire la neînțelegeri cu liderii partidului. A doua zi, PLDM a precizat că Agache a fost exclus din partid. Peste patru luni, în iulie 2017, printr-un comunicat de presă, Parlamentul a anunțat că deputatul Angel Agache a aderat la fracțiunea PDM.din Legislativ. Conform informațiilor din declarația de avere și interese pentru anul 2017, Angel Agache a primit carnet de membru al PDM mai devreme, încă la 21 aprilie 2017, dar și funcția de secretar general adjunct în cadrul partidului. Angel Agache candidează pentru un al treilea mandat de deputat consecutiv, de această dată din postura de membru al PDM, fiind al 14-lea în lista condusă de Vladimir Plahotniuc pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

În 2009, când a ajuns în premieră în Legislativ, Angel Agache a indicat în declarația sa cu privire la venituri și proprietate faptul că era proprietarul a două apartamente, unul cu o cameră și altul cu două camere (de 30 și 90 m.p.), achiziționate în anii 2000 și 2006, și a două automobile, un BMW 520 și o Dacia Logan, cumpărate în 2007 și 2008.

Între timp, de când se află în Legislativ, deputatul declară mai multe proprietăți. Conform declarației de avere și interese pentru anul 2017, Angel Agache deține în arendă 10 ari de pădure pe malul râului Nistru, în s. Holercani, r. Dubăsari, iar în proprietate - 19 terenuri agricole cu o suprafață de aproximativ 7 ha, majoritatea dintre ele fiind cumpărate în anul 2014.

Din 2016, alesul poporului deține, cu drept de abitație, o casă de locuit în mun. Chișinău, cu o suprafață de 282 m.p., dar și două automobile de model BMW X5 (unul în bază de mandat), unul fabricat în 2008, altul în 2010 și dobândite în perioada 2012-2013.

În declarația depusă a CEC pentru campania electorală 2019, Anghel Agache indică 16 terenuri, dintre care unul forestier și restul agricole. Ele au fost dobândite în anii 2002, 2011, 2014 și 2018. Terenul forestier este luat în folosință, se mai arată în declarație. Casa de care beneficiază cu drept de abitație și care are o suprafață de 282,4 m.p. este trecută și în această declarație. Candidatul mai arată de deține un apartament de 30,8 m. p., iar un altul, de 90 de metri pătrați, îl are cu drept de folosință. De asemenea, în anul 2014 Anghel Agache a moștenit 1/3 dintr-o casă de locuit cu suprafața de 124,2 metri pătrați. Dintre cele două automobile BMW X5 pe care le indica în declarația precedentă, acum apare doar unul. Candidatul a arătat însă că familia sa a obținut un venit de 290 000 de lei din vânzarea unui bun.

În perioada în care a exercitat mandatul de deputat, averea lui Angel Agache a fluctuat. În 2012, ZdG a scris că Agache, membru al Comisiei juridice, numiri și imunități, se poziționează pe locul trei în topul deputaților cu mașini luxoase, având un Jeep Grand Cherokee, un Mercedes-Benz CLS, un BMWx5 și o Dacia Logan, toate în valoare de 1,2 milioane de lei.

Conform site-ului avere.md, care a analizat declarațiile de avere și interese ale deputatului depuse în perioada 2009-2017, declarațiile din 2009, 2010 și 2011 conțin informații incomplete despre proprietățile acumulate până la data depunerii declarației, contrar prevederilor legislației în vigoare. „Legislația la acel moment era una confuză și conținea inadvertențe, care au generat practici neuniforme de declarare selectivă a proprietăților. În niciuna din declarațiile sale, Angel Agache nu a specificat valoarea apartamentului dobândit în 2006 în urma unui contract de investiții, contrar obligației legale de a indica valoarea bunului deținut conform actelor de proveniență. În mod repetat demnitarul fie omite să declare, fie oferă informații incomplete despre terenurile deținute în proprietate. Astfel, în declarația din 2011 nu sunt trecute terenurile dobândite în același an, deși deputatul avea obligația legală să declare toate terenurile acumulate până la data de raportare, în special a celor achiziționate în anul respectiv. În anul 2012 nu a fost declarat terenul forestier procurat în 2010, iar în anii 2013–2015 nu a fost specificată valoarea acestuia, contrar noilor prevederi legale intrate în vigoare în martie 2012. Iar în 2015 din declarație dispar două terenuri raportate anterior: un teren intravilan (2009) din mun. Chișinău și un teren extravilan din s. Stăuceni, mun. Chișinău. Declarația nu conține nici informații despre veniturile pe care le-ar fi putut obține Angel Agache în urma unei eventuale vânzări a acestor terenuri. Începând cu anul 2010, în declarații nu se mai regăsește automobilul BMW 520, fără a fi raportate venituri obținute în urma unei eventuale înstrăinări a acestuia, așa cum prevedea legislația în vigoare”, se menționează pe site-ul avere.md, gestionat de Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT”.

În 2012, Angel Agache s-a căsătorit cu fiica lui Constantin Becciev, pe atunci directorul întreprinderii municipale SA „Apă Canal”. După căsătorie, Angel Agache a început să indice în declarațiile de avere și interese  compania „Tehnodava” SRL, fondată de soția sa, Aceasta, la rându-i, este unul din fondatorii companiilor „Coloana Mecanizată de Construcții”, „NJT-M” SRL și SRL „Energoconfort” care au aceeași adresă juridică. Deși firmele fondate de „Tehnodava” SRL nu se regăsesc în declarațiile de avere și interese ale alesului poporului, reprezentanții fostei Comisii Naționale de Integritate (actuala Autoritate Națională de Integritate) au declarat pentru Ziarul de Gardă că deputatul nu ar fi comis încălcări în declarația sa cu privire la venituri și proprietăți, pentru că funcționarii nu sunt obligați să declare bunurile și, respectiv, firmele pe care le deține o firmă deja declarată.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice sau de partid

Angel Agache a fost un donator constant al PLDM în campaniile electorale anterioare. În campania electorală pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2014, de exemplu, a contribuit cu 100 de mii de lei. La alegerile locale din 2015, Agache a contribuit cu suma de 50 de mii de lei în fondul partidului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Un democrat s-a retras dintr-o afacere de milioane pent...

Iurie Urzică, noul președinte al raionului Râșcani, a condus în ultimii 22 de ani fabrica "Avicola" din regiune, care a rămas acum pe seama soției și fiului său mai mare. Întreprinderea, în anii 2011-2013 a participat, cu succes, la mai multe licitații din raion, obținând din vânzări aproximativ 1,5 milioane de lei. În 2015, afirmă Urzică, la inițiativa sa, firma familiei nu mai participă la licitațiile din raionul Râșcani, pentru a evita eventualele acuzații și conflicte de interese.

21 decembrie 2015
2848

Secretariatul Parlamentului refuză în mod repetat să p...

Motivul invocat şi de această dată de către angajaţii Legislativului e că informaţia solicitată conţine date cu caracter personal şi că oferirea acesteia ar însemna „imixtiune în viaţa privată”. Experţii în finanţe publice, dar şi unii jurnalişti condamnă această atitudine a funcţionarilor şi spun că prin asemenea răspunsuri este sfidată legea.

03 aprilie 2017
1478

Profil candidat:Ghenadi Mitriuc

Integritatea în activitatea politică

03 februarie 2019
2596

Ziarul Cuvântul: Legea, justiţia şi primarul

În articolul “Revocarea primarilor între lege şi realitate", publicat în ziarul regional "Cuvântul", era descrisă şi istoria privind revocarea primarului de Ignăţei Ion Balan. Amintim că procedura a fost iniţiată de către Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat, care a depus la Judecătoria Rezina cererea de revocare a mandatului primarului de Ignăţei Ion Balan. Instanţa a satisfăcut cererea reclamanţilor printr-o decizie adoptată la 30 decembrie 2013. Pârâtul a atacat hotărârea instanţei de fond la Curtea de Apel Chişinău, care peste nouă luni (!?), la 11 septembrie 2014, a calificat recursul lui Ion Balan drept neîntemeiat, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă lăsând în vigoare verdictul primei instanţe.

03 februarie 2015
2034

Profil candidat: Valeriu Ciorici

Integritatea în activitatea politică

21 ianuarie 2019
3040

Muncă în vânt la Comisia Națională de Integritate

Cele mai multe dintre cazurile de incompatibilitate, de conflict de interese și de fals în declarațiile de avere, descoperite de Comisia Națională de Integritate (CNI), rămân nepedepsite. De aproape un an, Centrul Național Anticorupție refuză să aplice amenzi în baza actelor de constatare emise de CNI, motivând prin expirarea termenului de prescripție. Din același motiv, rămân nepedepsite și cazurile de nedeclarare a averilor.Doar două amenzi

23 aprilie 2014
1653