Profil candidat: Dumitru Pavel

ACUM 29 ianuarie 2019 1847

Dumitru Pavel (40 de ani) este avocat, membru al Uniunii Avocaților. Este originar din or. Reni, Ucraina, licențiat în Drept (2000) la Universitatea de Stat din Moldova. Jurist de profesie,  nu a aderat de-a lungul anilor la niciun partid. Dumitru Pavel a declarat pentru Campania Parlament Curat că a decis să candideze în 2019 în calitate de susținător al PPDA, deoarece susține și împărtășește ”viziunile și obiectivele acestui partid, în special lupta împotriva corupției și apărarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor afectați de schemele corupționale”. Candidează pe lista Blocului ACUM pe circumscripția națională.



Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Dumitru Pavel are în posesie un apartament cu o suprafață de 71 m.p. în or. Chișinău. În 2015 și-a procurat un automobil Toyota Prime, anul fabricării – 2008.

Integritatea în gestionarea funcțiilor publice și/sau de partid

Din 2001 până în 2003 a activat în calitate de șef de secție la Casa Națională de Asigurări Sociale din Chișinău.

Din decembrie 2003 până în aprilie 2004 a fost consultant superior la oficiul din Chișinău al Cancelariei de Stat în cadrul căruia era responsabil de controlul și verificarea legalității actelor emise de organele administrației publice locale.

Din aprilie 2004 până în octombrie 2010 a activat în calitate de referent al judecătorului la Curtea Supremă de Justiție. Ulterior, timp de doi ani, a activat în calitate de jurist al instituției media Jurnal de Chișinău Plus SRL, pe care a reprezentat-o în mai multe procese de judecată. Unul dintre cazurile răsunătoare a fost dosarul Vladimir Voronin versus Constantin Cheianu. PCRM l-a învinuit pe jurnalist de calomnie şi denigrare într-o emisiune, cerând să-i fie prezentate scuze.

Deschide. md nota într-un articol că după un proces îndelungat, care a durat mai bine de doi ani, CSJ a dat câștig de cauză Jurnal de Chișinău Plus SRL și jurnalistului Constantin Cheianu, reprezentați în instanță  de Dumitru Pavel.

Un alt caz la care candidatul a participat în calitate de avocat este ”Candu versus Jurnal TV”, în care instanțele naționale au obligat postul să publice dezmințiri și scuze cu privire la difuzarea mai multor informații calificate ca fiind denigratoare la adresa președintelui Parlamentului. Avocatul Jurnal TV Dumitru Pavel, a calificat aceste decizii ca fiind un atac asupra libertăţii de exprimare și a atacat hotărârile instanțelor naționale la CEDO. Actualmente dosarul este pe rol.

Dumitru Pavel oferă asistență juridică membrilor PPDA și liderului acestui partid Andrei Năstase. El a fost avocatul lui Năstase  în dosarul  invalidării alegerilor locale din mun. Chișinău, după ce pe 19 iunie.

Dumitru Pavel susține că a obținut mai multe hotărâri judecătorești favorabile, inclusiv contra statului, în perioada de până la 2014. ”Ulterior s-a conturat o acaparare a sistemului judiciar, ceea ce a făcut practic imposibile astfel de victorii și, în consecință, am depus mai multe cereri către CtEDO”, a declarat avocatul pentru campania Parlament Curat.

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova. 



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

ACUM

Profil candidat: Corneliu Prepeliță

Corneliu Prepeliță (39 de ani), originar din satul Costuleni, r-l Ungheni, este președinte al Organizației Raionale Ungheni a Partidului Acțiune și Solidaritate, doctorand în istorie, inspector școlar în cadrul Direcției Educație Ungheni, redactor-șef al revistei „Patrimoniul istoric”. Este licențiat (2001) în Istorie și Etnopedagogie la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”. Din 2001 până în 2010 este profesor de istorie la LT ”Ion Creangă” din Ungheni. Din 2010 și până în prezent - inspector școlar responsabil de predarea istoriei și religiei. Candidează pe circumscripția națională pe lista Blocului ACUM.

17 februarie 2019
2145
ACUM

Profil candidat: Inga Grigoriu

Inga Grigoriu s-a afirmat în 2015 ca activist, iar în luna decembrie a aceluiași an a fost aleasă în calitate de vicepreședinte al Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”.  

19 ianuarie 2019
2448
ACUM

Profil candidat: Vasile Grădinaru

Vasile Grădinaru (36 de ani) este originar din satul Călugăr, r-l Fălești. A absolvit Colegiul de Ecologie din Chișinău, dar este și licențiat în Drept civil.

04 februarie 2019
2472
ACUM

Profil candidat: Mihai Popșoi

Mihail Popșoi este vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), ales la congresul partidului din septembrie 2017. S-a evidențiat ca analist politic la Jamestown Foundation (SUA),  a fost manager de proiect în cadrul Oficiului NATO din R. Moldova și analist politic la Ambasada SUA din R. Moldova.  A studiat la universități din Italia (Milano), Marea Britanie (York), Ungaria (Budapesta) și Universitatea de Stat din Moldova.

20 ianuarie 2019
3901
ACUM

Profil candidat: Octavian Țîcu

Octavian Țîcu are 46 de ani și este originar din satul Costuleni, raionul Ungheni. Istoric și fost boxer profesionist, fost participant la Jocurile Olimpice (1996). A făcut studii de licență, masterat și doctorat la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România. Din 2003 ocupă mai multe funcții în cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova, de la șef de catedră până la cea de director al Institutului de Istorie şi Ştiinţe Politice a instituției de învățământ. Din anul 2012 este membru al Comitetului Executiv în proiectul internațional Sharing History Cultural Dialogues, Proiect al Uniunii Europene și EUROCLIO (Asociația Profesorilor de Istorie din Europa).

20 ianuarie 2019
2303
ACUM

Profil candidat: Angela Munteanu-Pojoga

Angela Munteanu-Pojoga (46 de ani) este antreprenoare și președinta Organizației de Femei Chișinău a Partidului Acțiune și Solidaritate.

16 februarie 2019
3091