Profil candidat: Grigore Colun
Grigore Colun (42 de ani) este originar din satul Sărătenii-Vechi, Telenești. Om de afaceri, licențiat în Drept la Universitatea de Stat din Moldova. Nu s-a implicat în politică până în anul 2017, când a devenit președintele Organizației Teritoriale Botanica a Partidului ”Platforma Demnitate și Adevăr”.
Integritatea în activitate politică
În rapoartele financiare ale acestui partid depuse la Comisia Electorală Centrală, numele lui Grigore Colun nu figurează ca donator.
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
Familia Colun a avut venituri semnificative pe parcursul anilor 2017-2018. Potrivit declarației de avere și interese personale depusă la CEC, pe parcursul a doi ani, Grigore Colun a obținut suma totală de circa 264 de mii de lei din salarii în calitate de administrator la firmele pe care le conduce și circa jumătate de milion de lei din vânzarea unui apartament și a unui autoturism. Pe parcursul a doi ani, soția candidatului a obținut un salariu total de circa 70 de mii de lei.
Grigore Colun și soția sa sunt proprietari a șase terenuri: unul extravilan și altele cinci care fac parte din alte categorii de terenuri aflate în circuitul civil.
Candidatul este proprietarul unei case de locuit de 220 metri pătrați, situate în orașul Codru din municipiul Chișinău. Locuința a fost achiziționată în anul 2016. Familia mai are în proprietate două spații comerciale și patru garaje – toate situate în sectorul Botanica al capitalei. Grigore Colun deține două automobile: o mașină de teren Mitsubishi Outlander și un microbus. Soția sa, de asemenea, are în proprietate două mașini: un alt microbus și o mașină de teren, de model Citroen C Crosser.
În anul 2011 Grigore Colun a contractat un credit de un milion de lei, pe care ar trebui să îl ramburseze până în anul 2031.
Integritatea în gestionarea funcțiilor publice și/sau de partid
Candidatul Grigore Colun nu a deținut niciodată vreo funcție publică. El este om de afaceri, fondator al câtorva firme. În prezent este administrator la Asociația de Coproprietari în Condomeniu din sectorul Botanica (ACC) nr.55/188. Conduce această asociație din anul 2009, administrând trei blocuri locative compuse din 133 de apartamente, 37 de oficii și 69 de parcări.
El este fondator, dar și administrator al firmei Globalcontact-tur, fondată în anul 2002. Potrivit portalului IDNO.md, firma are activități în domeniul turismului.
În anul 2006 a fondat firma Arivax Plus SRL, specializată pe producerea mobilierului. Grigore Colun este unicul fondator, dar și administrator al acestei firme.
În anul 2013, soția sa și încă o persoană au fondat firma ”Locuința Confortabilă” SRL, afacere pe care din martie 2018 o conduce Grigore Colun. Această firmă prestează activități de administrare a imobilelor.
În anul 2017, soția sa a mai fondat o firmă, pe care, de asemenea, o administrează Grigore Colun. Firma ”I Pelerinaj” SRL oferă servicii de cazare și transport pentru vacanțe, oferind și alte facilități în domeniul turismului.
Cazier judiciar
Timp de câțiva ani Grigore Colun a fost parte a unui proces de judecată. El a fost dat în judecată de o persoană, care l-a acuzat că a ocupat samovolnic o parte a holului comun, extinzându-şi astfel suprafața de locuit, prin construcția unui perete de piatră alipit apartamentului său. Procesul a durat mai mult timp, iar în anul 2017 Grigore Colun l-a pierdut. Potrivit unei hotărâri de la Curtea Supremă de Justiție , Grigore Colun a fost obligat să demoleze construcțiile neautorizate. Candidatul a declarat pentru reporterul Campaniei Parlament Curat că el nu a fost vinovat în acest caz.
Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Profil candidat: Mihai Popșoi
Mihail Popșoi este vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), ales la congresul partidului din septembrie 2017. S-a evidențiat ca analist politic la Jamestown Foundation (SUA), a fost manager de proiect în cadrul Oficiului NATO din R. Moldova și analist politic la Ambasada SUA din R. Moldova. A studiat la universități din Italia (Milano), Marea Britanie (York), Ungaria (Budapesta) și Universitatea de Stat din Moldova.
Profil candidat: Maia Sandu
Maia Sandu, 46 de ani, s-a născut la Risipeni, raionul Făleşti. Părinţii săi au activat în localitate, tatăl fiind director al complexului de porcine, iar mama – profesoară. După ce a absolvit Academia de Studii Economice, în 1994, la vârsta de 22 de ani, Maia Sandu a fost angajată în cadrul Ministerului Economiei (MEC), în calitate de consultant şi apoi specialist principal al Direcţiei colaborare şi organizaţii economice internaţionale. Ulterior, a devenit şefă adjunctă de direcţie. În 1995, fiind angajată la MEC, Sandu a fost înmatriculată la Academia de Studii în Domeniul Administrării Publice de pe lângă Guvernul R. Moldova, la secţia cu frecvenţă redusă. A studiat acolo până în 1998.
Profil candidat: Maria Ciobanu
Până în anul 2010, când a fost aleasă în Parlament pe listele PLDM, Maria Ciobanu a făcut carieră în învățământul public. Potrivit CV-ului ei, publicat pe pagina web a Parlamentului, de la profesoară începătoare în 1977, a ajuns de două ori (1992 – 1994, 2007-2010) în funcția de director general al Direcției Generale Învățământ, Tineret și Sport Nisporeni. Cariera politică a Mariei Ciobanu a început în anul 2007, potrivit aceluiași CV, an în care a devenit membră a Partidului Social-Liberal (PSL), condus de Oleg Serebrian. După ce în februarie 2008 PSL a fuzionat cu Partidul Democrat din Moldova, Maria Ciobanu a aderat la Partidul Liberal-Democrat din Moldova, la care este acum (ianuarie 2019) vicepreședintă.
Profil candidat: Valeriu Caisîn
Valeriu Caisîn (50 de ani), membru al Biroului raional PAS la Strășeni, deține, din 2012, funcția de director adjunct științific al Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS), instituție subordonată Agenției pentru Silvicultură „Moldsilva”.
Profil candidat:Lilian Carp
Lilian Carp este de meserie profesor. Ocupă funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din decembrie 2014 și a fost membru al fracţiunii Partidului Liberal. La alegerile din 24 februarie, acesta va candida din partea blocului „ACUM” în circumscripția 21, Criuleni.
