Profil candidat: Sergiu Groza

Arhiva 5 februarie 2019 3379

Integritate în activitatea politică



Deputatul socialist Sergiu Groza (57 de ani) este fost angajat în diverse funcții în instituțiile Ministerului de Interne. Din funcția de preşedinte al Organizaţiei teritoriale Floreşti a PSRM a ajuns deputat în Parlament. La alegerile parlamentare 2019 candidează pe circumscripția nr. 8 Florești.

Începând cu anul 1987 Sergiu Groza, care este licențiat în drept, a deținut funcțiile de șef de secție urmărire penală, vicecomisar, șef al Direcției conducere și control al urmăririi penale din cadrul MAI. În anul 2000 s-a transferat în organele procuraturii, ajungând procuror al raionului Florești. După ce s-a pensionat în 2012, Groza s-a încadrat în activitatea de partid. Din acel an este preşedinte al Organizaţiei teritoriale Floreşti a PSRM. În perioada 2015–2017 a fost consilier socialist în Consiliul raional Florești.  

Sergiu Groza a fost autor și co-autor al 16 inițiative legislative. Dintre acestea, sunt în faza de examinare – 12, respinse – 3 și una – în faza de adoptare. Este membru al Comisiei parlamentare administrație publică. Groza este unul din cei 74 de parlamentari care au votat pentru schimbarea sistemului electoral, și a votat pentru votul mixt în iulie 2017.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale


Conform declaraţiilor de avere depuse la Autoritatea Națională de Integritate, Sergiu Groza și familia sa dețin șase terenuri agricole, trei dobândite în 2007 și altele trei - în 2016. Toate terenurile se află în satul Rădulenii Vechi, r-nul Floreşti (localitatea de baștină a candidatului) și au suprafaţa totală de 2.78 ha.

În anul 2017, Groza a indicat în declarația de avere o casă de 153 de metri pătrați, care ar costa 110 mii de lei (circa 5000 de euro) și un garaj de 67,8 metri pătrați, estimat la 32 de mii de lei. Casa se află în satul Rădenii Vechi și a locuit toată viața în ea, doar că nu a declarat-o până acum, a explicat Sergiu Groza pentru Campania Pentru un Parlament Curat. „Acea casă nu este procurată în 2017 și nici în 2016, pur și simplu nu a fost înregistrată la oficiul cadastral, din acest motiv eu am declarat-o în 2017, deoarece nu era necesar s-o declar. Conform legislației, persoana devine proprietar din moment ce bunul este înregistrat la oficiul cadastral”, a declarat Sergiu Groza. El a precizat că valoarea de 110 mii de lei este cea estimată de specialiștii de la Cadastru.

Potrivit declarației de avere și interese personale, Sergiu Groza, a adunat, în 2017, venituri din mai multe surse. Astfel, în calitate de deputat a obținut– 77 409 lei, din pensie – 72 mii lei, plus indemnizație pentru chiria spațiului locativ de la Parlament – 37 497 lei. Totodată, soția sa a adunat din salariul de la Spitalul raional Florești – 65 mii lei. În pofida veniturilor modeste, pe care le-a declarat Groza în 2012-2013, când ocupa funcția de preşedinte al Organizaţiei teritoriale Floreşti a PSRM, în timpul campaniei electorale din 2014 a donat Partidului Socialiștilor 87 200 de lei. Acesta a indicat în declarația pe venit depusă la Comisia Electoral Centrală un salariu de 52.500 lei și 84.000 lei, pensie. Candidatul a spus pentru Moldova Curată că a donat din economiile sale.

La alegerile din 2018 a primarului general, Sergiu Groza a donat colegului său de partid, Ion Ceban, 38.200 lei conform paginii www.parlament.md.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

Nu există informații despre eventuale încălcări admise de către candidat în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid.

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Riscă amendă pentru că a cărat ciment cu maşina de serv...

Membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) au decis să-l dea pe Valeriu Didencu, secretarul Consiliului Municipal Chişinău, pe mâinile ofiţerilor Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) pentru a-i aplica o amendă. Hotărârea a fost luată după ce acum câteva luni funcţionarul a fost surprins cu maşina de serviciu la un depozit al unui centru comercial, de unde a cumpărat ciment.

27 octombrie 2014
2038

Noua secretară de stat la Mediu e vechea ministră verif...

Noua secretară de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului este vechea viceministră, apoi ministră liberală Valentina Țapiș. Funcționara s-a aflat în vizorul Comisiei Naționale de Integritate (în prezent - ANI) în anul 2014, după ce Moldova Curată a scris că ea nu-și declarase, doi ani mai devreme, toate averile. Pe atunci viceministră a Mediului, Valentina Țapiș omisese din declarația de avere o casă construită în curtea locuinței sale din suburbia Codru a capitalei. Atunci funcționara a spus că în acea casă locuiește tatăl său și că din acest motiv a uitat să o indice. 

20 decembrie 2017
1894

Lipsa de transparență în procesele de privatizare și de...

”În Republica Moldova avem o situație alarmantă, inadecvată și neconformă standardelor internaționale în ce privește asigurarea transparenței în procesul de achiziții publice și privatizare a proprietății statului. Acest lucru ridică la maxim riscul de corupție, duce la lipsa încasărilor la bugetul public, stimulează dezvoltarea competiției neloiale și a tendințelor monopoliste și, în ultimă instanţă, duce şi la majorarea prețurilor pentru consumatori", a declarat astăzi, în cadrul unei dezbateri publice, președintele Consiliului Național de Participare (CNP), Sergiu Ostaf.

24 iulie 2014
1864

Natalia Trofim, șefă de direcție la Curtea de Conturi:...

Sectorul achizițiilor publice reprezintă un domeniu favorabil pentru fraudă și abuz, fiind foarte sensibil la acte de corupție, a declarat şefa direcţiei generale de audit al bugetului de stat şi patrimoniului din cadrul Curții de Conturi, Natalia Trofim, într-un interviu pentru Moldova Curată.

28 martie 2016
2818

Profil candidat: Iurie Tesa

Integritatea în activitatea politică

27 ianuarie 2019
2434

Fostul premier Vlad Filat a fost eliberat. El a plecat...

Fostul premier Vlad Filat, condamnat in anul 2016 la 9 ani de inchisoare pentru abuz de putere, și deținut până in prezent la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău a fost eliberat. Decizia a fost luată cu puțin timp in urmă, la ședința din dosarul său ținută astăzi la Curtea de Apel Chișinău.  

03 decembrie 2019
2586