Șantierul banilor irosiți

Investigații 23 februarie 2021 3718
Sursa foto: Moldova Curată

De 9 ani se construiește o grădiniță la Sîngera



În suburbia Sîngera a municipiului Chișinău se construiește, din 2012, o grădiniță, care a înghițit până acum peste 26 de milioane de lei, bani publici, dar încă nu este functională. La începutul anului trecut, când la Primărie a venit o administrație nouă și urma să fie reluată construcția, s-a constatat că o mare parte din lucrări, deși fuseseră achitate și date în exploatare, au fost făcute necalitativ. Printr-o parte de acoperiș pătrundea apa de ploaie, unii pereți erau strâmbi, sistemul de încălzire – prost proiectat și nefuncțional, iar materialul de pe fațada exterioară se dezlipea. O documentare efectuată de Moldova Curata a arătat că firma contractată să execute lucrările nu are capacități proprii, ci lucrează în totalitate cu subcontractori, iar din 2016 este urmărită penal de PCCOCS pentru evaziune fiscală comisă de un grup criminal organizat; proiectantul recunoaște că a folosit un proiect vechi, încă din perioada sovietică, pe care l-a adaptat, iar asta a pus probleme pe tot parcursul executării lucrărilor; supraveghetorul tehnic afirmă că lucrările pe care el le-a semnat drept realizate calitativ au degradat repede nu pentru că în realitate erau proaste, ci din cauza condițiilor climaterice. Fostul primar, Valeriu Poiată, care a inițiat construcția în 2012, spune că dacă ar fi rămas el la Primărie, grădinița ar fi fost deja gata. Actualul primar spune că, în 2020, la preluarea obiectului, din Primărie lipseau documentele de achiziție și însuși proiectul grădiniței și nu se știe dacă ele au fost distruse intenționat.

PROIECTUL

”Vechi, sovietic, cu materiale care astăzi nu se mai folosesc”

În anul 2012 Primăria Sîngera, condusă atunci de Valeriu Poiată, a inițiat construcția grădiniței, având acoperire financiară parțială de la bugetul municipiului Chișinău. Astfel, în fiecare an, de la bugetul municipal urmau să vină în jur de 3 milioane de lei destinate construcției grădiniței, iar alte mijloace necesare acestui obiect Primăria Sîngera urma să le atragă din alte fonduri și parteneriate.

Astfel, Primăria a contractat, mai întâi, fără concurs, firma „Consarhdes lux” SRL să proiecteze grădinița. Proiectant-șef – Vladimir Podoleanu. Pentru asta, potrivit Primăriei, Podoleanu a încasat 118 660 de mii de lei. De ce a fost selectat fără concurs?

”Eu mă ocupam atunci de un alt proiect mare la Dobruja și dl Poiată m-a rugat să adaptez acest proiect, la grădiniță. Mi se pare că acolo era suma mică și mergea fără concurs. Eu am acceptat”, răspunde Vladimir Podoleanu.

Proiectantul a luat un proiect-tip, folosit la construcția grădinițelor sovietice, și l-a adaptat: ”Asta a fost dorința primarului de atunci (Valeriu Poiată – n.n.). Eu i-am propus atunci, că acum nici nu se dă voie așa grădinițe de construit. Eu i-am propus atunci să facem un proiect nou, să  nu fie adaptat unul vechi, că acolo și materialele de construcție tot trebuiau schimbate, utilaje vechi, tot vechi, eu l-am schimbat în proiect, dar au trecut 10 ani și acum iarăși trebuie schimbat. Construcția s-a întins”.

În baza acestui proiect a început construcția. Primul antreprenor contractat de Primărie cu 7, 547 milioane de lei, a fost „Lorinela Grup”, o întreprindere înregistrată în Anenii Noi. Până în 2014 aceasta a construit temelia și pereții. Primăria i-a plătit 6, 886 milioane de lei.

Prima pagină a contractului încheiat de Primăria Sîngera cu ”Lorinela Grup”

Pentru continuarea lucrărilor, în 2014, Primăria, condusă la acel moment tot de Valeriu Poiată, a angajat un alt antreprenor, „Altcom Impex”, care a continuat construcția după același proiect. Între timp, în 2015 au avut loc alegeri locale și locul lui Valeriu Poiată la Primărie a fost ocupat de Mihail Lari, care l-a angajat, prin concurs, cu un contract de 168 de mii de lei, ca supraveghetor tehnic al construcției pe Valerian Gorbatiuc. Supraveghetorul tehnic este specialistul care garantează, prin semnătură, că lucrările efectuate corespund cu proiectul, sunt sigure și de calitate. Până în 2017 el mai prestase servicii de supraveghere tehnică la acest obiect, fiind contractat prin negocieri directe. 

Valerian Gorbatiuc: „Când am venit ca responsabil tehnic calitatea proiectului era... cum să vă spun, s-a luat un proiect-tip care a fost elaborat încă în perioada Uniunii Sovietice și el nu era adaptat la condițiile de azi. Nici materialele, nici normele de construcție nu corespundeau la cerințele de azi, erau puse niște utilaje care acum nici nu se produc, niște materiale care nici nu le găsești azi, deoarece sunt azi deja altele mai performante, sunt mai scumpe, dar mai performante. Proiectul, dacă a fost elaborat și a trecut doi ani, el nu mai este valabil, el trebuie să fie reproiectat, recalculat, să treacă verificarea din nou și din nou să fie aprobat și elaborat la executarea lucrărilor. Nici până azi proiectul ăsta nu a fost schimbat, actualizat, la condițiile de azi”.

„De ce ai acceptat dar, dom’le, să lucrezi cu un proiect care din start știai că nu-i viabil?”

Valeriu Poiată: ”Da? Nu e bun proiectul? Când a semnat contract de supraveghere tehnică, atunci el trebuia să refuze. Dar el a încasat mai mult de jumătate de milion de lei pentru supravegherea tehnică a unui obiect după spusele lui, rău. Calitatea mea și a celorlalți primari nu este de a pricepe în construcții. Acum e foarte ușor să spui asta. Tu, ca supraveghetor, ai luat jumătate de milion de lei ca să supraveghezi o construcție care nu este viabilă? Tu ai acceptat, ai participat la concurs ca să fii supraveghetor la o construcție care consideri că va fi una bună. Și după câțiva ani să spui asta?”. În replică, Valerian Gorbatiuc spune că lacunele proiectului se descopereau pe parcursul lucrărilor. Despre sumă, neagă că ar fi 500 de mii de lei. El spune că acel contract de 168 de mii de lei pe care l-a încheiat cu Primăria în 2017 este valabil pentru supravegherea tuturor lucrărilor, până la darea în exploatare, adică și pentru lucrările care au loc acum, fără el. ”Au fost ani în care eu nu am primit nici un leu, pentru ca nu s-au executat lucrări. Dar în medie, în acești ani, calculul meu arată că am lucrat la acest obiect cu aproximativ 2 000 de lei pe lună. Iată cu așa sumă eu trebuia să lucrez o lună, mă duceam peste o zi la obiect, am făcut și unele chestii care nu erau prevăzute, dar era nevoie de ele”. Primăria Sîngera ne-a informat că actele contabile arată că, în total, lui Valerian Gorbatiuc i s-a plătit 109 095 de lei.  

Chiar și așa,

PROIECTUL A DISPĂRUT...

Valeriu Poiată a plecat de la Primărie după alegerile locale din iunie 2015. Noul primar, Mihai Lari, a murit în iulie 2017, fiind găsit împușcat. Alegerile locale noi, organizate la sfârșitul anului 2017, au fost câștigate de Valeriu Poiată, care a revenit astfel la Primărie. El a exercitat funcția aproximativ un an și jumătate, până la alegerile din octombrie 2019, pe care le-a pierdut în fața lui Valeriu Popa.

Actualul primar, Valeriu Popa: „Când am venit în Primărie, documentele din dosarul acestei achiziții lipseau. Proiectul grădiniței lipsea. După lege, dosarul concursului de achiziții, inclusiv proiectul construcției, devizul de cheltuieli, trebuie să se păstreze în Primărie timp de 5 ani. Aici nimeni nu știe unde e dosarul. În 2020 am început restabilirea proiectului, pe compartimente, am contactat proiectantul, ca să putem continua construcția, noi am restabilit proiectul pe lucrările care s-au executat sau trebuiau executate la moment: încălzire, ventilare, lucrări de arhitectură. Pe compartimente. Până la urmă, noi suntem obligați să restabilim tot proiectul, pentru că altfel nu putem da grădinița în exploatare”.

Valeriu Poiată: „Nu uitați că după moartea dlui Lari multe documente au fost ridicate de CNA sau de organele care investigau cauzele morții. Dar, dacă documentele nu-s, este compania care a executat proiectul, te duci, plătești o sumă acolo și obții proiectul. Proiectul este la executorul lucrărilor în original. El când câștigă licitația, o copie a proiectului se transmite în original, pe care el construiește. Vreți să-mi spuneți acum că s-a făcut o licitație, în baza la un proiect și caiet de sarcini inexistente? Alegerile locale le-a câștigat dl Mihai Lari. El tot fără proiect a utilizat vreo 6 milioane de lei plătite antreprenorului? Eu revin și iar utilizez niște bani și tot fără proiect? Și eu stau acasă bine mersi și Dvs sunteți prima care mă întreabă despre asta?”.

Proiectantul Vladimir Podoleanu: ”Cum v-am spus, e proiect adaptat. Partea de arhitectură și constructivă erau făcute pe hârtie. Noi nu le putem păstra electronic. Numai rețelele interioare sunt proiectate în format electronic. Documentația de proiect care a fost făcută pe hârtie, noi am făcut-o în trei exemplare și le-am dat-o lor, adică la primărie, dlui Poiată, apoi a fost primar dl Lari și apoi iar Poiată. Și ei au pierdut. O parte s-a păstrat, dar exemplarele pe care ei nu le-au folosit, erau două exemplare care nu erau la constructor, ei le-au pierdut. Au cerut de la mine să le dau originalul pe compartimentul arhitectură și rezistență cu condiția că ei vor face o copie și îmi vor da originalul înapoi. Dar ei le-au pierdut și originalele. Deci eu ca atare am doar pe rețelele interioare, planul general, în formă electronică, restul nu am nimic”.

FIRMA

Cu sediul într-un apartament, fără capacități proprii, cu 5 subcontractori și cu administrator urmărit penal

După ce a preluat lucrările executate de „Lorinela Grup” – temelia și pereții – și a plătit pentru asta 6, 886 milioane de lei, în ultimul an de mandat al lui Valeriu Poiată, la 10 decembrie 2014, Primăria Sângera a organizat un nou concurs de achiziții și a angajat, astfel, un alt antreprenor – „Altcom Impex”. Aceasta a câștigat un contract de 27, 976 milioane de lei și urma să facă lucrări până la darea în folosință a obiectului. 

Prima pagină a contractului încheiat de Primăria Sîngera cu ”Altcom Impex” 

Termenul de executare – 2 ani. Deci în 2017 grădinița trebuia finalizată. Însă, în contract se mai conține o clauză care pare să fie contradictorie cu prima: ”Prezentul contract se consideră încheiat la data semnării lui (...), fiind valabil până la finalizarea lucrărilor și efectuarea plăților integrale aferente acestora”.   

Blocul din Chișinău în care, oficial, își are sediul firma „Altcom Impex”

„Altcom Impex” SRL a fost fondată în anul 2006, administrator fiind, și atunci, și acum, Evghenii Țîbin. Ca fondator figurează o persoană pe nume Alexandru Țugui, în vârstă de 42 de ani. Adresa juridică a firmei este într-un apartament din sectorul Râșcani al capitalei, deținut de Țugui. Am reușit să discutăm cu administratorul Țîbin, care însă a refuzat să ne facă legătura cu fondatorul Țugui.

Evghenii Țîbin spune că firma de construcții pe care o administrează nu are propriile capacități pentru a executa construcții, ci lucrează cu subantreprenori. În total, la grădiniță, el a subcontractat 5 firme la executarea lucrărilor, între ele - și firma care a construit prima parte a clădirii – „Lorinela”. Cum a putut câștiga un contract de aproape 28 de milioane de lei o firmă care nu are capacități proprii minime de execuție a lucrărilor?

Valeriu Poiată: „La momentul cela... acum poți băga orice companie în Google și poți vedea ce judecăți are, câți angajați are etc. Atunci „Altcom Impex” a fost aleasă pentru că, nici până azi nu sunt de acord să fim obligați de lege să luăm cel mai mic preț, că nu e cea mai bună soluție de viitor, dar dacă nu luai cel mai mic preț, erai băgat în procese de judecată pe cel puțin jumătate de an... Dacă cinstit, eu numai în 2018, când am revenit în Primărie, am aflat că de facto, se ocupă un subantreprenor. Trebuia totuși același Valerian Gorbatiuc să mă informeze (supraveghetorul tehnic)”.

Firma „Altcom Impex”, fondatorul și administratorul său, urmăriți penal de PCCOCS pentru evaziune fiscală

Numele fondatorului și administratorului firmei „Altcom Impex”, Alexandru Țugui și Evghenii Țîbin, figurează într-o cauză penală gestionată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) pentru evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, comisă de un grup criminal organizat. Totul a pornit în luna mai 2016, când organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Buiucani al Direcției de Poliție mun. Chișinău a pornit o cauză penală în privința unui agent economic bănuit de evaziune fiscală. PCCOCS ne-a informat că, ulterior, din acea cauză penală a fost disjunsă o alta, ”în temeiul bănuielii rezonabile de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 46, 244 alin. (2) lit. b) din Codul penal, în privința învinuiților Țugui Alexandru, Țîbin Evghenii, XXXX și a persoanelor juridice S.R.L. «Altcom-Impex» și CRPII «BUNĂTATE» S.R.L”.

Pe parcursul urmăririi penale la „Altcom Impex” au fost efectuate percheziții, iar în mai 2017 administratorul Evghenii Țîbin se afla în arest preventiv, aflăm dintr-o încheiere  a Curții Supreme de Justiție, emisă în iunie 2020. Ulterior a fost eliberat. 

Urmărirea penală în acest caz s-a încheiat și din luna mai 2018 cauza este examinată de Judecătoria Buiucani.

Evghenii Țîbin: ”Cauza de la PCCOCS nu are nici o legătură cu lucrările noastre la grădinița din Sîngera. Problemele mele fiscale și cauza PCCOCS, cu care eu nu sunt de acord, se examinează acum în instanța de judecată, lucrează avocații, de aceea eu nu aș vrea să vă dau vreo informație la acest subiect. Asta e o altă fațetă a businessului moldovenesc”.

Extras din răspunsul PCCOCS către Moldova Curată

LUCRĂRILE

Acoperișul plat fisurat, pereții – strâmbi, încălzire – defectă, fațada - dezlipită

La preluarea grădiniței, la sfârșitul anului 2019, primarul Valeriu Popa spune că planifica să continue lucrările și că pentru asta exista finanțare. Însă lucrările efectuate ar fi fost atât de evident necalitative, încât nu a putut continua construcția fără să ceară repetarea unor lucrări.

El afirmă că în primul rând a cerut explicații supraveghetorului tehnic, Valerian Gorbatiuc, de ce a semnat acte care confirmă că lucrările erau calitative. În urma acestor discuții, Gorbatiuc și-a dat demisia din proiect, în ianuarie 2020. Pentru Moldova Curată, Valerian Gorbatiuc a spus că a demisionat din altă cauză – pe motiv de boală.

Valeriu Popa: „Am angajat un nou responsabil tehnic. A durat mult, deoarece am căutat responsabili tehnici care au vrut să ia obiectul ăsta, ei veneau și-și dădeau seama că e un obiect problematic, unde au fost făcute lucrări când era alt responsabil tehnic. Dacă e clădit rău și apoi se face tencuiala, responsabilul tehnic vine și verifică tencuiala, deoarece clăditul a fost verificat de celălalt responsabil... Deci noul responsabil tehnic a venit și a constatat: fațada nu e bună, se dezlipește, încălzirea nu e bună, ea trebuie scoasă, unii pereți sunt strâmbi, trebuie demolați și făcuți alții, acoperișul plat nu e bun, deoarece în unele locuri pătrunde apa de ploaie, cu toate că el e nou-nouț, avea cam un an de când fusese făcut. O parte din pervazurile de la geamuri trebuie schimbate. La asta agentul economic spunea: «Nu, nu, nu, ele toate-s făcute, ia uitați-vă. Eu am procesul-verbal semnat de fostul primar, de responsablul tehnic, mie mi s-a plătit pe ele, așa că noi asta nu refacem»”. Atunci am încercat să discutăm și am spus că noi nu înaintăm cu lucrările, că eu nu pot să fac tencuială interioară cu material de finisare până când tencuiala cu mortar nu e sută la sută bună, asta e logic. Nu facem. Nu, ei spuneau că e bună. Noi nu putem să facem podurile din interior până când acoperișul e fără probleme. Și noi nu putem face podelele până când încălzirea podelelor, că sunt grupe cu încălzirea podelelor, nu e făcută calitativ. Cel puțin așa e logic, nu?”.

Primăria a solicitat Companiei „Incercom”, specializată pe expertize în construcții, să efectueze încercări la anumite lucrări, asupra cărora agentul economic insista că sunt bune și refuza să le refacă.

„Noi am făcut încercări și ele au arătat că, de exemplu, coeficientul de adeziune a materialului de construcție pe pereți în unele locuri era și de 0,00. Pe scurt, nu se ținea pe pereți. Respectiv, noi am propus să reziliem contractul, pentru că noi nu mai vrem să lucrăm cu ei. Ei s-au opus categoric, promițînd că o să remedieze. Apoi a început pandemia, două luni nu s-au lucrat, apoi au avut loc negocieri, am pierdut 4 luni din an. Următoarele 4 luni s-a lucrat la remediere. 50% din toată fațada, dar acolo sunt mii de metri pătrați, a fost dată jos și refăcută. După ce au refăcut-o noi nu am făcut expertizarea, dar o s-o facem, deoarece sunt anumite întrebări”, spune Valeriu Popa.

Primarul afirmă că firma „Altcom Impex” a refăcut în total lucrări în valoare de 2 milioane de lei. E vorba despre lucrări care fuseseră plătite de administrațiile anterioare și recepționate ca executate calitativ.

Valeriu Popa: „Acum se lucrează la sistemul de încălzire. Noi am reproiectat sistemul de încălzire. Așa s-a întâmplat că viceprimarul Sângerei este specialist în sisteme de încălzire. El când a venit și a văzut cum e planificat a spus că aici niciodată în viață n-o să fie sistem de încălzire, ceea ce agentul economic infirma categoric. Atunci am chemat experții, s-au uitat și într-adevăr așa au spus. De asta au și început să scoată toate „podelele calde” pe care le-au pus, am reproiectat sistemul de încălzire, deja o parte din radiatoare sunt montate acolo și acum, în timp de o lună el trebuie să fie montat în totaltate”.

Evghenii Țîbin: „Dacă am refăcut lucrări de 2 milioane de lei? Cred că e un pic mărită suma, dar într-adevăr multe lucruri au fost refăcute. Dar problema nu e atât în sumă cât în unele momente... noi vom analiza și vom vedea dacă vom acționa în judecată subantreprenorii, adică agenții economici pe care i-am subcontractat. La prima vedere aceste lucruri nu se văd. Apoi, când începem să mergem pe acolo, să atragem atenție, ele apar. Cum să vă spun, unii văd în asta o problemă, alții nu. Atunci când adminsitrația orașului Sângera ne-a cerut să corectăm aceste lucruri, noi le-am corectat. Nu e nici o problemă, sunt momente de lucru. Sistemul de încălzire nu e făcut greșit, e doar un pic făcut după standarde vechi. Nu e nici o catastrofă. Totul se face, se lucrează”.

Unul dintre principalii subantreprenori angajați de „Altcom Impex” este „Mobiclass” SRL. Firma a fost fondată în anul 2014, în anul în care Primăria Sîngera încheia contractul pentru a două rundă a construcției gărdiniței. Este administrată de Aurel Cazac.

Aurel Cazac despre lucrările de proastă calitate: „Noi lucrările pe care le-am făcut, le-am făcut la nivelul cuvenit și calitativ. Nu pot să comentez lucrările altor subantreprenori. La acoperiș a fost un alt subantreprenor. Pereții strâmbi? La construcții, când sunt mai mulți subantreprenori, fiecare dă vina unul pe altul. Și nu aș spune că a fost ceva ieșit din comun acolo. Conform proiectului, s-a stabilit că unii pereți să fie schimbați. Și au fost schimbați. La momentul de față totul e la nivel, s-au înlăturat poate unele gafe care au fost. La fațadă nu a fost vina subantreprenorului, nu a fost finanțare, a nimerit apa sub fațadă și ceva s-a descleiat. Dar până la urmă subantreprenorul și-a îndeplinit obligațiunile din contul lui și a rezolvat toate problemele”.

Valerian Gorbatiuc, care a supravegheat lucrările și le-a predat, prin semnătură, drept calitative: „La momentul recepționării lucrările erau calitative. După asta, din cauză că se alocau puțini bani, lucrările care au fost executate au stat în ploaie, nici din partea de sus nu au fost terminate lucrările, pentru că nu au fost alocați bani. O parte din lucrări au fost deteriorate de condițiile climaterice. De pereți strâmbi și încălzirea eu nu știu... Când a fost executat acoperișul plat era normal, s-a verificat, s-a turnat apă, totul era în ordine. Dar din partea de la perete, unde peretele e mai sus, materialul trebuia să fie lipit până sus și deasupra trebuia să fie acoperit, protejat și pusă tablă. Dar nu s-a făcut că nu erau bani. Acolo a nimerit apă și s-a deteriorat. Pentru noi proiectul e lege. Încă noi am schimbat, am folosit materiale mai performante decât ce era prevăzut în proiect, ruberoidul ăsta din care se făceau acoperișurile încă după război. S-a pus material performant. Dar toate chestiile astea schimbă prețurile”.

Un alt moment important e că la acest obiect nu a existat, până în 2020, serviciul de supraveghere de autor. Acesta este un contract pe care Primăria ar fi trebuit să-l încheie cu proiectantul, așa cum obligă legislația. Supraveghetorul tehnic Gorbatiuc spune că ar fi solicitat în permanență părților să încheie un astfel de contract, dar așa și nu s-a ajuns la nimic. Proiectantul, Vladimir Podoleanu, afirmă, de cealaltă parte, că un astfel de contract ar fi fost semnat la început, dar, întrucât Primăria nu i l-a achitat, el nu a mai intrat în vigoare: „Eu am făcut câteva contracte, unul a fost semnat, dar nu a fost plătit și apoi s-a anulat. Imediat am făcut. După lege, ei nu puteau să obțină autorizație de construcție fără contract de supraveghere de autor și Primăria a rugat să facem, noi am făcut acest contract, dar el nu a fost plătit. Acum, în 2020, am încheiat un astfel de contract cu Primăria. Ei au plătit 5 mii de lei, e o parte foarte mică din ce trebuia”.

GRĂDINIȚA VA FI GATA ÎN TOAMNA ANULUI 2021, PROMITE PRIMĂRIA

Până în prezent, din contractul de 27, 976 milioane de lei pe care îl are din 2015 Primăria Sîngera cu ”Altcom Impex” au fost plătite, conform lucrărilor executate, 18,6 milioane de lei. Ar urma ca în continuare să fie executate lucrări de alte 9 milioane de lei rămase.

Valerian Gorbatiuc: „Termenul normativ e că obiectul trebuie construit în 24 de luni, dar la noi se construiește în 24 de ani. Nu erau alocați bani”.

Evgheniii Țîbin: ”Da, e cam lung termenul de 5 ani pentru construcția grădiniței (din 2015, când ”Altcom Impex” a preluat construcția – n.n.). Noi anul trecut am vrut să o dăm în exploatare, dar pandemia ne-a împiedicat foarte mult. A mai fost și problema financiară... În principiu, anul trecut, vara, noi planificam să dăm obiectul în exploatare. Problema e că foarte des se schimbă proiectul. Proiectul era unul vechi și până astăzi, multe standarde în construcții s-au schimbat. Trebuie folosite alte materiale, alte vopsele. Dacă nu ar fi fost pandemia, grădinița ar fi fost dată deja în exploatare. Noi planificăm ca în vara aceasta să o dăm în exploatare”.

Valeriu Poiată: ”Dacă rămâneam eu în funcție, garantez că grădinița era finalizată. Și nu vreau să fiu țap ispășitor pentru un lucru bun pe care am vrut să-l fac. Am vrut să-l fac repede, dar dacă la noi populația azi își alege pe unul, mâine pe altul, poimîine pe altul, toate chestiile astea au consecințe. Mătura nouă mătură pe nou. Uitați-vă la Băcioi, acum au terminat construcția grădiniței începute acum 20 de ani. Noi încă nu am ajuns la așa «performanță». După calculele mele, grădinița cam în 2017 trebuia să fie funcțională. Toate cererile depuse de solicitări de finanțare, cu venirea altui primar ele se anulează, adică ori ele trebuie să fie continuate, ori să-și inițieze propriile contacte și proiecte și să atragă bani”.

Actualul primar, Valeriu Popa, spune că atunci când a preluat el obiectul, grădinița era gata în proporție de 65%: ”În 2020 Consiliul Municipal Chișinău a alocat 7,5 milioane de lei pentru grădinița din Sângera. De asemenea, tot pentru anul 2020, am planificat alte 3 milioane de lei de la consiliul local. În total, iese o sumă mare, raportată la ce se întâmpla în anii precedenți, când se lucra doar cu banii veniți de la municipiu, în jur de 3 milioane de lei pe an. Dar, din păcate, nu am putut continua lucrările din cauză că, v-am spus, cele făcute până acum erau necalitative și nu puteam construi în continuare bazându-ne pe ele. Nu am reziliat imediat contractul cu „Altcom Impex”, deoarece eventuale proceduri judiciare ne-ar fi blocat construcția pe cel puțin 2 ani. De aceea am decis să insistăm pe refacerea, din contul acestei firme, a lucrărilor executate prost. Practic un an ne-am ocupat cu refacerea lucrărilor. Până la urmă iată ce a ieșit: noi vreo 7 luni din anul 2020 le-am pierdut, ba cu negocieri cu antreprenorul, ba pandemia, ba refacerea lucrărilor. Astfel, lucrările au înaintat doar în ultimele 3 luni și în aceste 3 luni noi am făcut lucrări în sumă de aproximativ 3,1 milioane de lei din cele 10,5 milioane planificate. Deci am fost puși în situația că municipiul ne-a dat 7,5 milioane de lei, dar noi am cheltuit doar trei. Și regula e că dacă ți-a dat și nu i-ai cheltuit, ți-i ia înapoi. Am fost la primarul general, la consilieri și am explicat, ei au înțeles și ne-au permis să folosim acești bani în alt proiect, 2,8 milioane de lei le-am direcționat pentru construcția cazangeriei grădiniței și rețelelor inginerești exterioare. Acolo întrebări și probleme nu sunt, lucrările se fac conform programului și în luna iulie trebuie să fie date în exploatare”.

Primarul spune că există toate premisele ca grădinița să fie finalizată în toamna anului 2021: ”Temerea mea e ca oamenii să nu se dezamăgească și să creadă că gata, nu vom mai avea grădiniță în Sângera. Acum 75% din grădiniță e gata. Noi planificăm în lunile octombrie-noiembrie 2021 să o finalizăm. Resursele practic le avem pe toate, în afară de mobilier și bucătărie, dar iarăși ne ciocnim de agentul economic. Noi nu mai vrem să lucrăm cu acest antreprenor”. Valeriu Popa susține că, după ce a constatat calitatea proastă a lucrărilor, Primăria a încercat să determine agentul economic să refacă lucrările, apoi să rezilieze contractul, astfel ca lucrările rămase să fie continuate de o altă firmă. Primăria este decisă să solicite procuraturii investigarea tuturor activităților legate de construcția acestui obiect.

Viorica Zaharia

vioricaviorica0@gmail.com 

Această investigație este realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului  “Responsabilitate și implicare civică pentru buna guvernare”, implementat de Asociația Presei Independente (API) și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentarii:

Olesea Badea 24/02/2021

Cîtă spălare de bani. Curaj d-nul Valeriu Popa sunteți cel mai bun primar de pînă acum, sunteți un adevărat gospodar și noi credem si știm că cu ajutorul Domnului veți scoate și aceste proiecte la bun sfîrsit. Mulțumim pentru tot ce ați făcut pînă acum și succese mari în continuare! Cu Doamne-ajută

Dercaci Victoria 25/02/2021

Sintem alături și susținem lucruri bune pentru localitate

Adaugă comentariu

Articole relaționate:

Alegeri în AP din UTAG

Dmitri Constantinov, candidatul care a fost exclus din...

13 septembrie 2021
929
2021

Cum au fost utilizate produsele alimentare stocate în ș...

05 august 2021
4035
2021

Lux pe patru roți. În pandemie, unele primării și consi...

O parte din aceste cumpărături fuseseră planificate în buget, altele însă au fost făcute din economii.

31 martie 2021
2881
2021

Două firme cu același centru de comandă câștigă majorit...

O firmă își are sediul în casa unui consilier municipal, rudă prin afinitate cu primara Valentina Casian

18 mai 2021
9195
2021

Ministerul Educației a plătit 3,15 milioane de lei unei...

19 aprilie 2021
2268
2021

Priorități în an pandemic: reparația unui acoperiș de b...

15 aprilie 2021
1805