Un centru medical din Orhei a fost reparat de Consiliul Raional, dar și-a adjudecat meritele Partidul Șor

Alte materiale 24 februarie 2021 3307
Membri ai Partidului Șor au tăiat panglica unei instituții reparate din bani publici. Sursa foto: Or.md

Oficiul Medicilor de Familie din satul Vâșcăuți din raionul Orhei a fost redeschis recent după ce a fost reparat, renovat și gazificat.



La ceremonia de redeschidere, membri de frunte ai  Partidului „Șor” și-au adjudecat meritul de a fi modernizat acest edificiu. În realitate însă, clădirea a fost reparată din bani publici, Consiliul Raional Orhei alocând peste 800 de mii de lei.

La 26 ianuarie curent, pe pagina web a Consiliului Raional Orhei a apărut un comunicat în care se anunța despre renovarea Oficiului Medicilor de Familie din Vâșcăuți și se aduceau laude Partidului „Șor”, sugerându-se astfel că instituția a fost modernizată datorită acestei formațiuni. Comunicatul era însoțit de imagini în care apar membri ai Partidului „Șor”.

 „Echipa Partidului „Șor” a rezolvat, însă, problema. Cu aproape un milion de lei, clădirea a fost a renovată integral și a fost conectată la rețeaua de gaze. Astfel, cei peste 1400 de locuitori ai satului Vâșcăuți pot beneficia de servicii medicale de calitate în condiții decente”, se spune în comunicat.

Oficiului Medicilor de Familie din Vâșcăuți a fost reparat din bani publici. Sursa: Or.md

Și primarul laudă partidul

„Este un proiect important și așteptat în localitatea noastră. Acest centru medical modern este încă un succes și mă bucură că începem anul cu un proiect necesar și așteptat. Administrația satului va continua să conlucreze cu echipa Partidului „Șor”, a declarat, la lansare, primarul Victor Nița, mulțumindu-i partidului său pentru implicare.

Pe site-ul Consiliului raional Orhei este promovată și deputata Marina Tauber. /Sursa: Or.md

„Am reușit să finalizăm înainte de termen acest proiect important la Vâșcăuți. Chiar dacă acesta urma să fie realizat mai târziu, conform planurilor, echipa noastră a decis să-l implementeze înainte de vreme. Mă bucur că, de azi înainte, oamenii din sat vor putea beneficia de asistență medicală în condiții decente. Le mulțumesc colegilor din Consiliul Raional pentru implicare”, a precizat Marina Tauber. Vicepreședinta Partidului „Șor” este prezentă în majoritatea fotografiilor plasate pe site-ul Consiliului Raional Orhei.

Tauber a declarat pentru MoldovaCurata.md că repararea centrului medical s-ar fi făcut la inițiativa lui Ilan Șor:

„Unele chestiuni au fost făcute din bani publici. Dar asta se are în vedere și expresia cu susținerea lui Ilan Șor pentru că majoritatea din consiliul raional și conducerea consiliului raional este în echipa domnului președinte, Ilan Șor, care îl reprezintă. La inițiativa lui au fost demarate aceste lucrări. Totodată au fost efectuate și alte lucrări de reparație și a fost efectuată o altă susținere a acestui centru, deja nemijlocit din partea domnului Ilan Șor”. 

Deputata nu a putut să ne spună exact despre ce ajutoare e vorba și care a fost suma investită de partid în acest obiect, menționând că se va documenta și va veni cu o informație detaliată.

Ce s-a întâmplat în realitate

În luna martie a anului trecut, consilierii raionali au adoptat o Decizie de redistribuire a alocațiilor bugetare, prin care au alocat suma de 1 milion 795 de mii de lei pentru dezvoltarea și modernizarea unor instituții medicale din raion. Astfel, pentru Spitalul Raional din Orhei s-au alocat 675 de mii lei, bani planificați pentru repararea capitală a blocului curativ, iar pentru Centrul Medicilor de Familie din comuna Cucuruzeni s-au alocat 280 de mii de lei. Cea mai mare sumă a fost alocată atunci Centrului de Sănătate Susleni, și anume 840 de mii lei, pentru reparația capitală a Oficiului Medicilor de Familie din Vâșcăuți. Așadar, potrivit acestei Decizii, OMF din Vâșcăuți a fost reparat și renovat din bani publici și nu cu ajutorul Partidului „Șor”.

Medic de la Vâșcăuți: „De ce vă mirați? Șor este peste tot”

Acest fapt îl confirmă atât reprezentanți ai instituției medicale, cât și ai autorităților publice locale.

„Consiliul Raional este Șor. Numai Consiliul Raional a dat bani. Au scris ai noștri demers. La acel centru era dezastru total. Au tras gaz, au făcut reparație, au făcut tot. Mai în scurt, acum îi Șor peste tot. De ce vă mirați? De la noi nu s-au dat bani, știți cum suntem noi, bugetarii?”, spune pe un ton sarcastic Galina Bolea, asistentă medicală superioară la Vâșcăuți.

 

Ajutorul „moral” al Primăriei

L-am întrebat pe primarul din Vâșcăuți care a fost contribuția Primăriei în renovarea punctului medical și de ce i-a mulțumit partidului „Șor” la lansarea edificiului.

„Trebuie neapărat urmărit care a fost starea acelui centru medical. Obiectivul meu ca primar din anul 2019 a fost ca instituțiile de bază precum gimnaziul și grădinița să fie reparate cu prioritate pentru a oferi anumite condiții. Nu contează atât sursele, din ce bani a fost reparat, contează mult rezultatul. Localitatea se află la o distanță de 30 de kilometri de orașul Orhei, oamenii făceau pe drum în jur de 30-40 de minute până acolo. Credeți-mă, pe timp de iarnă, așa cum a fost anul acesta, e foarte complicat pentru cetățenii noștri. Primăria este deschisă pentru orice colaborare. Acest lucru s-a făcut, evident, în coordonare cu Primăria și Consiliul Raional”, a spus primarul, Victor Nița, ales pe listele Partidului „Șor”.

Într-un final el a precizat că suportul din partea Primăriei a fost unul moral, dar nu financiar.

Vicepreședinta raionului: Echipa Partidului „Șor” a rezolvat problema. Dar banii sunt de la Consiliul Raional

Întrebată de ce în comunicatul de pe pagina web a Consiliului Raional Orhei i se aduc laude partidului „Șor”, deși edificiul a fost reparat din bani publici, vicepreședinta raionului Orhei, Irina Bogaciuc, prezentă și ea la evenimentul de lansare, a explicat că acțiunea s-ar datora consilierilor raionali din partidul „Șor”, care au propus acerst proiect și au votat pentru alocarea banilor: „Datorită inițiativei noastre s-a făcut această reparație, însă banii au fost dați de către Consiliul Raional Orhei. Echipa Partidului „Șor” a rezolvat problema, corect. Dar banii sunt de la Consiliul Raional”.

Pe pegina web a CR Orhei se mai spune că „la finele anului trecut, acest partid a realizat la Vâșcăuți și proiectul privind iluminatul public stradal”.

Demnitari prezenți la lansare: Victor Nița (primar), Marina Tauber (deputată), Irina Bocaciuc (vicepreședinta raionului Orhei) și Valentina Platon (medic-șef). Sursa: Or.md

Banii publici folosiți pentru șlefuirea imaginii politicienilor

Practica de a se promova folosind activități făcute din bani publici este frecvent utilizată de politicienii și partidele de la noi, consideră Andrei Lutenco, director de programe la Centrul de Politici și Reforme (CRP-Moldova).

„Acesta este un caz particular de utilizare a resurselor administrative de către partidele politice, o practică care, din păcate, încă nu este abordată suficient în legislație, deși ar trebui. De facto, banii publici ajung să fie utilizați pentru a șlefui imaginea unui singur politician sau a unor forțe politice. Este una din metodele pe care politicienii moldoveni le preferă publicității/agitației electorale și politice oficiale. Decât să respecte regulile despre finanțarea agitației politice, acestea preferă să găsească căi de a le ocoli: acțiuni de caritate care vin la pachet cu imaginea unuia sau altui politician, surse mass-media care de fapt fac PR politicului și, nu în ultimul rând, utilizarea resurselor administrative”, menționează expertul.

Andrei Lutenco precizează că în absența unor mecanisme legale de a contracara aceste practici este important ca mass-media, celelalte forțe politice, dar și întreaga societate să demaște și să sancționeze aceste gesturi prin oprobriu public.

În ultimul an, site-ul Consiliului raional Orhei a devenit o platformă de promovare a Partidului Șor, fiind publicate știri și reportaje despre membrii de partid care vizitează vreo localitate din raion sau care ar fi făcut donații.

Astfel, site-ul unei instituții publice, întreținut din bani publici, a devenit unul de promovare a unui partid.

 

Lilia Zaharia

Această investigație este realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului  “Responsabilitate și implicare civică pentru buna guvernare”, implementat de Asociația Presei Independente (API) și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Aici așteptăm comentariul tău!

Adaugă comentariu

Articole relaționate:

2020

Specialist la Centrul de Tineret Cahul, angajat de Cons...

13 martie 2020
3192
2021

Președintele raionului Dubăsari, Grigore Filipov, a fos...

Magistrații de la Judecătoria Criuleni au emis o încheiere prin care l-au restabilit în funcție pe Grigore Filipov, președintele raionului Dubăsari, suspendat acum o lună de o parte din consilierii raionali.

18 februarie 2021
1608
Arhiva

INTERVIU// Cristina Țărnă: ”Chiar cu toată asistența ex...

Problema cadrelor și comunicarea cu presa par ar fi, în prezent, cele mai grave probleme ale Autorității Naționale de Integritate (ANI), în opinia Cristinei Țărnă, expertă anticorupție, fostă directoarea adjunctă în cadrul Centrului Național Anticorupție.

08 februarie 2019
1055
2021

Două controale ale ANI pe numele fostului deputat democ...

Suspiciunile că a acționat în interes personal și că ar avea venituri nedeclarate nu au fost confirmate de către inspectori

27 decembrie 2021
1235
2020

Constantin Becciev a fost achitat definitiv. El intenți...

Un judecător a făcut opinie separată

31 martie 2020
3185
2021

Funcționare de la APP, cu indemnizații de la întreprind...

06 februarie 2021
1523