Candidat: Oleg Coțuc, Blocul ACUM
Oleg Coțuc, candidatul Blocului ACUM la funcția de primar al orașului Râșcani, este de meserie economist și inginer. Acesta activează în calitate de inginer în cadrul companiei „Moldovatransgaz”. Coțuc este locuitor al orașului Râșcani și originar din această localitate. Este membru al Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr” (PPDA) și președintele Organizației orășenești.
Oleg Coțuc a activat anterior la Poșta Moldovei, Serviciul Fiscal de Stat, Casa Națională de Asigurări Sociale sau Ministerul Sănătății și Protecției Sociale.
Oleg Coțuc: „Eu sunt membru al PPDA din 2015, de când au început protestele. Din 2007 și până în 2015 am fost cu Partidul Democrat. Niciodată nu am candidat la funcția de primar sau la cea de consilier”.
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
În declarația pe proprie răspundere depusă la CECE Râșcani, Oleg Coțuc a indicat faptul că a avut, în perioada 2017-2018, venituri salariale în sumă de 315,5 mii de lei, iar soția sa, angajată la Colegiul Agroindustrial a avut venituri de 170,4 mii de lei.
Soții Coțuc dețin două terenuri agricole procurate în 2017 și un apartament de 68 m.p. în orașul Râșcani, cumărat în 2008 cu 460 mii de lei. Familia mai deține două automobile: un BMW 316 fabricat în 1995 și cumpărat în 2012 cu 25 de mii de lei și un BMW 525, fabricat în 1991 și achiziționat în 2017 cu 20 de mii de lei.
În 2018, familia candidatului a contractat un credit în valoare de 300 de mii de lei de la Moldova Agroindbank. Creditul, cu o rată a dobânzii de 8% urmează să fie rambursat până în 2028.
Integritatea în gestionarea funcției publice și de partid și cazier judiciar
Nu există informații publice despre eventuale încălcări admise în perioada în care a deținut funcții publice sau despre implicarea în dosare penale.
Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conștient la alegerile locale generale 2019”, implementat de API cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Adaugă comentariu
Articole relaționate:
Candidat: Victor Bogatico, Partidul Nostru
Victor Bogatico (42 de ani), actualul primar al orașului Râșcani, candidează pentru un nou mandat din partea Partidului Nostru, formațiune cu care a câștigat alegerile locale în 2015. Anterior, Bogatico a fost primarul orașului Râșcani din partea Partidului Comuniștilor din R. Moldova (PCRM), fiind și candidat la funcția de deputat pe listele PCRM la alegerile parlamentare din 2009 și 2010. În luna aprilie 2015, Victor Bogatico a susţinut o conferinţă de presă în care a anunţat că nu se mai regăseşte în PCRM, pe motiv că, după alegerile din 30 noiembrie 2014, „partidul s-a transformat într-o formaţiune satelit a lui Plahotniuc şi Filat”.
Candidat: Andrei Tcaciuc, PSRM
Andrei Tcaciuc, candidatul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) la funcția de primar al orașului Râșcani, este de profesie inginer. El a activat anterior în calitate de inginer-șef în cadrul întreprinderii „Bălți-Gaz”, filiala Râșcani, fiind locuitor al orașului Râșcani de peste 40 de ani. Acesta nu a deținut anterior alte funcții publice, fiind și la prima legătură oficială cu politica. „Înainte nu am fost implicat în politică. Sunt membru al PSRM de trei ani”, a menționat Andrei Tcaciuc, fiind contactat pentru precizări.
Aici așteptăm comentariul tău!