Candidat: Petru Bordan, Blocul ACUM
Petru Bordan, 31 de ani, este candidatul Blocului ACUM la funcţia de primar al s. Başcalia, raionul Basarabeasca. La alegerile din 20 octombrie, curent, pentru el şi-au dat votul 33, 97% din alegători. Va concura în turul doi cu Petru Tarlev, candidat PDM, care a obţinut în primul tur 43,19% din voturi.
Petru Bordan este economist de profesie. În 2010 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Economie. Ulterior a urmat programul de studii de master în economie la Academia de Studii Economice din Moldova. Din 2012 până în 2013 a deţinut funcţia de specialist la Biroul Naţional de Statistică. Din 2016 până în prezent a activat în calitate de manager de vânzări la ÎM „Elit Tehnica”.
Este căsătorit şi are doi copii. În august curent a devenit susţinător al PP „Demnitate şi Adevăr”. Nu a mai făcut parte din alte partide. În actuala campanie electorală s-a lansat cu promisiunea că va finaliza proiectul de canalizare din Başcalia şi că va contribui la îmbunătăţirea calităţii drumurilor din localitate.
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
În declaraţia de avere şi interese personale depusă la CeCe Basarabeasca, în campania pentru alegerile generale locale din 2019, candidatul indică venituri obţinute din salariul de manager de vânzări pe parcursul a doi ani în sumă de 242 929 lei şi veniturile soţiei în sumă de 12 735 lei.
Acesta mai declară două terenuri agricole, unul cu suprafaţa de 1, 5106 ha, procurat în 2014 cu 19 593 lei şi unul dobândit în 2018, cu suprafaţa de 1,0707 ha, estimat la 18 500 lei. Candidatul mai deţine un apartament în or. Chişinău cu o suprafaţă de 27, 7 m.p procurat în 2012, estimat la 215 mii lei. La capitolul bunuri mobile, acesta declară un automobil VW Golf, fabricat în 2011, procurat în 2019, estimat la 150 mii de lei, înregistrat pe numele soţiei.
Integritatea în gestionarea funcției publice sau de partid
Nu există informații despre eventuale încălcări admise de către candidat în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid.
Cazier judiciar
Nu există informații despre eventuale antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.
Acest articol apare în cadrul proiectului „Promovarea votului informat şi conștient la alegerile locale generale 2019”, implementat de API cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Adaugă comentariu
Articole relaționate:
Candidat: Piotr Pușcari, PSRM
Piotr Pușcari (32 de ani), candidatul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) la funcția de primar al orașului Basarabeasca, este în prezent președintele raionului Basarabeasca. A făcut parte din Partidul Comuniștilor până în anul 2011, când s-a alăturat lui Igor Dodon și Zinaidei Greceanîi, desprinși atunci de la comunişti.
Candidat: Petru Tarlev, PDM
Petru Tarlev este candidatul PDM la funcţia de primar al s. Başcalia, raionul Basarabeasca și candidează pentru al cincilea mandat de primar. La 20 octombrie, pentru el şi-au dat votul 43,19% din alegători și va concura în turul doi al alegerilor cu Petru Bordan, candidatul Blocului ACUM, pentru care au votat 33,97% dintre alegători.
Candidat: Vasili Filipov - Partidul Șor
Vasili Filipov, 60 de ani, candidatul Partidului Șor la funcția de primar al orașului Basarabeasca, este economist de profesie și activează în calitate de administrator la Întreprinderea de Instruire şi Producţie „AMBAS-FER” SRL. Filipov este născut într-un sat din Ucraina, dar deține cetățenia R. Moldova și locuiește în orașul Basarabeasca.
Candidat: Valentin Cimpoeș, independent
Valentin Cimpoeș (47 de ani) este actualul primar al orașului Basarabeasca, ales pe listele Partidului Nostru în urma alegerilor locale din 28 iunie 2015. La 20 august 2019, cu două luni înainte de alegerile locale, a anunțat că demisionează din partidul condus de Renato Usatîi.
Aici așteptăm comentariul tău!