Candidat: Valentin Rotari, PSRM

Rezina 14 octombrie 2019 1598

Valentin Rotari, 56 de ani, este profesor de istorie, ştiinţe sociale şi drept și candidează la funcția de pimar al orașului Rezina. A participat la Războiul din Afganistan, a lucrat la Şcoala profesională din Rezina, la postul vamal Rezina, iar în ultimii ani este lucrează la firma soției sale, specializată în brocheraj vamal. Este membru al organizației teritoriale a PSRM Rezina, care l-a și propus drept candidat la funcția de primar.



După absolvirea Institutului Pedagogic „Ion Creangă”, Valentin Rotari a fost repartizat la şcoala profesională din Rezina. După un an de lucru a fost mobilizat şi trimis să lupte în Afganistan unde s-a aflat doi ani. Apoi a revenit în instituţie. În 1993 este angajat în calitate de inspector  în Serviciul vamal. În 23 de ani de serviciu a fost avansat n funcție până la şeful postului vamal Rezina, în grad de locotenent-colonel. Valentin Rotari spune că în anul 2016 ea fost impus de conducerea Serviciului Vamal, susținută de conducerea democrată a raionului Rezina, să demisioneze. ”Vineri preşedinta raionului Eleonora Graur m-a întrebat ce probleme am, iar luni la şedinţa ordinară de la Serviciul Vamal  mi s-a pus condiţia: ori scriu cerere de demisie, ori nu voi trece atestarea ordinară. Am depus cerere. Motivul – conducerea raionului considera că am fost în relaţii bune cu nişte activişti locali ai PLDM, deşi până atunci eu nu aveam nicio relaţie cu partidele politice”, spune Valentin Rotari. Unii dintre colegii săi de serviciu au declarat pentru Moldova Curată că Valentin Rotari ar fi un specialist de performanţă în domeniul vamal.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Conform declaraţiei de venituri depusă la Consiliul electoral de circumscripţie Rezina la alegerile locale din 20 octombrie 2019, în anii 2017-2018 Valentin Rotari a beneficiat de un ajutor de şomaj în mărime de 25850 lei, dar şi de un salariu de 69915 lei de la firma soţiei sale Brochtimex SRL. În aceeaşi perioadă soţia sa a ridicat, de la aceeaşi firmă, un salariu de 170 de mii de lei, dar şi un venit de 4 627 659 de lei. Iar de la vânzarea unui garaj, unui automobil şi din darea în arendă a altui automobil familia Rotari a mai încasat 179 de mii de lei.

Soţii Rotari dispun de 2 loturi intravilan cu suprafeţele de 0,0487 şi respectiv 0,0118 ha, un apartament cu suprafaţa de 46 m2, o casă de locuit de 145 m2, 69,8 % dintr-un spaţiu comercial de 280 m2 şi un garaj de 40,6 m2, dar şi de trei automobile: două Forduri Galaxy fabricate în 1998 şi estimate la câte 20 de mii de lei fiecare şi un Toyota RAV4 din 2019 procurat la preţul de 28 de mii de euro. 

Integritatea în gestionarea funcției publice sau de partid și cazier judiciar

Nu au fost găsite informații privind eventuale antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului „Promovarea votului informat şi conștient la alegerile locale generale 2019”, implementat de API cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Aici așteptăm comentariul tău!

Adaugă comentariu

Articole relaționate:

Rezina

Candidat: Victor Macrii, PSRM

Victor Macrii, 58 de ani, domiciliat în s. Buciuşca, este tehnician în telecomunicaţii și lucrează în calitate de controlor la SA RED Nord. El va concura în turul II al alegerilor locale pentru funcţia de primar al comunei Saharna Nouă, Rezina, alături de Maria Macrii, actuala primară a comunei, cu două mandate consecutive la activ. Victor Macrii reprezintă Partidul Socialiștilor.

31 octombrie 2019
1856
Rezina

Candidat: Ghenadie Cuzuioc, independent

Ghenadie Cuzuioc, 46 de ani, originar şi locuitor al suburbiei Ciorna, a orașului Rezina, este om de afaceri bine cunsocut în raion. Până acum a fost consilier raional la Rezina în fracțiunea PDM, nsă candidează independent.

09 octombrie 2019
1248
Rezina

Candidat: Vasile Guzun, PLDM

Vasile Guzun, candidatul PLDM la funcţia de primar al com. Pripiceni-Răzeşi, raionul Rezina, a obţinut în primul tur al alegerilor locale, desfăşurate la 20 octombrie 2019, 22.24% din numărul total de voturi, şi va concura în turul doi al alegerilor cu Iacob Frunză, candidatul PDM, care a obţinut 44.49%.

29 octombrie 2019
1212
Rezina

Profil candidat: Iacob Frunză, PDM

Iacob Frunză, 57 de ani, candidatul PDM la funcţia de primar al com. Pripiceni-Răzeşi, raionul Rezina, a obţinut în primul tur al alegerilor generale locale organizate la 20 octombrie 2019 44.49% din numărul total de voturi, aproape cu 50 % mai mult decât contracandidatul său din turul doi, reprezentantul PLDM, Vasile Guzun.

28 octombrie 2019
1378
Rezina

Candidat: Maria Macrii, independentă

Maria Macrii, originară din s. Cărpineni, Hânceşti, contabilă de profesie, este actuala primară a satului Saharna Nouă, fiind la al doilea mandat. Ea locuiește aici de circa două decenii. A lucrat contabilă în gospodăria agricolă din sat, la primărie, apoi secretară a Consiliului local.

18 octombrie 2019
1150
Rezina

Candidat: Simion Tatarov, PPEM

Simion Tatarov este actualul primar al orașului Rezina, El s-a născut la 8 octombrie 1965 în satul Oxântea, raionul Dubăsari, are studii superioare în administrarea businessului. La Rezina locuieşte de la începutul anilor ‘90, când împreună cu alte persoane a înregistrat firma „Hermes”. Peste un timp s-a retras din acest parteneriat și și-a continuat afacerile cu alţi businessmani din Rezina şi Râbniţa. În anul 2005 și-a înregistrat propria Întreprindere Individuală "MAST-TATAROV". După ce a fost ales primar, firma este administrată de soţia sa. 

03 octombrie 2019
1648