CANDIDATĂ: OLESEA BRÎNZĂ, PSRM
Olesea Brînză, 30 de ani, este candidata Partidului Socialiștilor pentru primăria orașului Hâncești. Este originară în satul Obileni, r-l Hâncești, fiind, în prezent, secretar executiv al Organizației Teritoriale Hâncești. A candidat și la parlamentare cu PSRM, pe circumscripția electorală nr. 39 Sărata Galbenă, dar nu a acces in Legislativ.
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
În declarația de avere și interese personale pentru anii 2017-2018, depusă la Comisia Electorală Centrală, vedem că actuala candidată a avut un salariu total de 174 de mii de lei, cea mai mare sumă ridicând-o în calitate de angajată la firma Le Bridge Limited Corporation SRL.
Candidata socialiștilor mai indică o casă de locuit, un teren intravilan, dar și două autoturisme: unul de marca Volkwagen și altul Vaz, amble în valoare totală de 16 mii de lei.
Integritatea în gestionarea funcțiilor publice
Tânăra candidată a absolvit Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”, Facultatea Istorie și Geografie, dar și Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Facultatea Cadastru și Drept. De asemenea, are studii de doctorat, tot în domeniul juridic. Timp de doi ani, Olesea Brînză a activat în calitate de inginer cadastral. Din 2014 până în 2016 a fost profesoară de biologie și geografie la Gimnaziul din Obileni.
Cazier judiciar
Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.
Acest articol apare în cadrul proiectului „Promovarea votului informat şi conștient la alegerile locale generale 2019”, implementat de API cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Adaugă comentariu
Articole relaționate:
CANDIDAT: SERGIU IONIȚĂ, PNL
Sergiu Ioniță, 40 de ani, participă la aceste alegeri pentru funcția de primar al orașului Hâncești din partea Partidului Național Liberal (PNL). In anul 2015 a mai candidat o dată, tot din partea PNL, dar nu a fost ales. Și la alegerile parlamentare din februarie 2019 a candidat pe circumscripția Nr. 38 Hâncești, ca reprezentant al PNL, însă nu a fost înregistrat de CEC.
CANDIDAT: ALEXANDRU BOTNARI, PDM
Alexandru Botnari candidează pentru fotoliul de primar al orașului Hâncești din partea Partidului Democrat din Moldova. Are o experiență de primar de 15 ani. In februarie 2019 a devenit deputat pe lista PDM, dar in această toamnă spune că este hotărât să lase mandatul de deputat in favoarea celui de primar.
CANDIDAT: MARCEL PETRUȘAN, ACUM
Marcel Petrușan, 37 de ani, este originar din raionul Hâncești și candidează din partea Blocului ”ACUM” la funcția de primar al orașului Hâncești. Nu a mai făcut parte din alte partide. Din echipa lui de consilieri face parte și Grigore Cobzac, fost deputat PLDM, dar și fost președinte al raionului Hâncești.
Aici așteptăm comentariul tău!