Circa un milion de lei din bani publici ar fi ajuns în familia unei primăriţe
Elevii de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” şi copiii de la Centrul „Speranţa” din orăşelul Iargara, raionul Leova, au fost alimentaţi cu produse achiziţionate din magazinul care aparţine soţului primăriţei. Preşedinta grupului de lucru care selectase câştigătorul era însăşi primăriţa localităţii.
În luna noiembrie 2013, Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) a sesizat Comisia Naţională de Integritate (CNI) să examineze situaţia de la Iargara, unde primăriţa orăşelului, fiind preşedinta grupului de lucru în procesul de achiziţii publice, a desemnat câştigătoare la mai multe licitaţii firma „Clivas-Com” SRL al cărei fondator şi administrator este Alexandru Ivanov, soţul acesteia. Drept urmare a acestei sesizări, CNI a început, în luna noiembrie, procedura de control. În decizia Comisiei Naţionale de Integritate de iniţiere a procedurii de control privind eventuala încălcare a regimului juridic al confictului de interese este menţionat faptul că primăria Iargara a încheiat cu firma „Clivas-Com” SRL 22 de contracte de achiziţii în sumă totală de circa 997 de mii de lei.
Claudia Ivanov, primăriţa din Iargara, recunoaşte faptul că firma condusă de soţul său a încheiat contracte de achiziţii cu primăria, însă susţine că nu este vorbă de 22 de contracte, ci de mai puţine, fără a specifica numărul acestora. „De la magazinul soţului erau procurate produse alimentare pentru şcoală şi pentru Centrul „Speranţa” de câţiva ani, însă nu sunt 22 de contracte”, zice primăriţa. Aceasta mai menţionează că, deşi ea a fost preşedinta grupului de lucru, nu a influenţat niciodată decizia finală a grupului de lucru privind desemnarea câştigătorului.
Achiziţii publice fără declaraţii de imparţialitate
Menţionăm că, potrivit Legii privind achiziţiile publice, membrul grupului de lucru are obligaţia de a semna, pe propria responsabilitate, o declaraţie de confidenţialitate şi imparţialitate prin care se angajează să respecte necondiţionat prevederile prezentei legi şi prin care confirmă, totodată, că: nu este soţ, rudă sau afin până la gradul al treilea cu unul dintre ofertanţi; în ultimii trei ani, potrivit înscrierilor din carnetul de muncă, nu a activat în baza contractului individual de muncă sau de colaborare cu unul dintre ofertanţi ori nu a făcut parte din consiliul de administraţie sau din orice alt organ de conducere sau de administraţie al acestora; nu deţine cote-părţi sau acţiuni în capitalul social subscris al ofertanţilor. În cazul în care unul dintre membrii grupului de lucru constată, înainte de şedinţa de deschidere a ofertelor, că se află în una sau în mai multe dintre situaţiile specificate, el va solicita imediat înlocuirea sa în componenţa grupului cu o altă persoană. Claudia Ivanov afirmă, însă, că ea nu a semnat o astfel de declaraţie de confidenţialitate şi imparţialitate.
Contractele de achiziţii ar putea fi anulate
Anatolie Donciu, preşedintele Comisiei Naţionale de Integritate, afirmă că, în cazul în care se constată că doamna Claudia Ivanov a încălcat regimul juridic al conflictului de interese atunci când a selectat câştigătoare firma condusă de soţul său, atunci este posibil ca toate contractele de achiziţii încheiate cu acest agent economic să fie anulate. „Este foarte important de reţinut că pot fi anulate doar contractele încheiate de la 1 martie 2012, de când a intrat în vigoare Legea cu privire la Comisia Naţională de Integritate”, menţionează preşedintele CNI. Amintim că, potrivit acestui act legislativ, membrii CNI sesizează instanţa de judecată în cazul în care constată că una dintre persoanele supuse dispoziţiilor legale privind conflictul de interese a emis/adoptat un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, în vederea constatării nulităţii actului respectiv.
Unul din contractele care nu poate fi anulat este cel încheiat în luna august 2011, în baza căruia primăria Iargara a cumpărat de la firma „Clivas-Com” SRL produse alimentare în sumă de 185 mii de lei. Printr-un alt contract, încheiat în februarie 2013, primăria Iargara a cumpărat produse alimentare pentru liceul din localitate în sumă de 49 900 de lei de la acelaşi agent economic.
Riscă să-şi piardă funcţia
Dacă CNI va constata un conflict de interese, atunci primăriţa din Iargara riscă să-şi piardă funcţia şi poate fi decăzută din dreptul de a exercita funcţii publice, pe o perioadă de până la 3 ani. Interdicţia este dispusă ca sancţiune complementară prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Menţionăm că doamna Ivanov a fost aleasă în funcţia de primar al oraşului Iargara din raionul Leova în anul 2011, candidând pe listele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Secretul de la Moldsilva a fost deconspirat (partea a I...
Un contract de arendă a unui teren forestier încheiat în situație de conflict de interese nu poate fi anulat şi rămâne în vigoare până în prezent, întrucât Legea cu privire la Comisia Naţională de Integritate (CNI) nu este retroactivă. Este vorba despre un document semnat în anul 2011, în baza căruia soţia directorului adjunct al Agenţiei „Moldsilva”, Ion Platon, a primit drept de folosinţă asupra unei fâşii forestiere cu suprafaţa de 10 ari. Funcţionarul a făcut parte din Comisia de licitaţie, deşi acum neagă cu înverşunare acest lucru.
Electorala 2019. Activitatea parlamentara, veniturile s...
Deputatul socialist Fiodor Găgăuz va candida la viitoarele alegeri parlamentare pe circumscripția Ceadîr-Lunga din partea PSRM. El a fost unul dintre organizatorii și susținătorii referendumului din 2 februarie 2014 din Găgăuzia, organizat la inițiativa guvernatorului regiunii Mihail Formuzal, prin decizia Adunării Populare de la Comrat, care a fost declarat ilegal de către autoritățile centrale ale Republicii Moldova. Referendumul s-a mai soldat cu un dosar penal pornit de Procuratura Generală pentru samavolnicie.
Lilia Pogolșa și-a cumpărat un apartament de 3 milioane...
Viceministra Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa, și-a cumpărat anul trecut un apartament care valorează, în acte, 3 milioane de lei. În același timp, ea a vândut, tot anul trecut, un teren, cu 40 de mii de lei. Acest teren însă nu apare în declarațiile de avere din anii precedenți ai funcționarei. Numele Liliei Pogolșa figurează, potrivit datelor Procuraturii Anticorupție, într-un dosar penal pentru îmbogățire ilicită, însă deocamdată procuratura nu oferă alte detalii. Lilia Pogolșa, la rândul ei, a refuzat să ofere un răspuns la întrebările noastre referitoare la aceste fapte.
Averea familiei deputatului Vremea: casă nefinalizată c...
Deputatul democrat Igor Vremea trăiește cu familia sa într-o casă impunătoare situată în orașul Durlești din municipiul Chișinău. Deși stă acolo de mai mulți ani, casa figurează în acte ca imobil care încă nu a fost dat în exploatare, iar din anul 2009, de când Vremea a ajuns în Parlament, imobilul este nefinalizat în declarațiile de avere.
Firma condusă de soțul deputatei Valentina Buliga conti...
Firma ”Ecostat” SRL, al cărei administrator a devenit acum doi ani Alexei Buliga, soțul deputatei democrate Valentina Buliga, continuă să obțină contracte de prestare a serviciilor la instituțiile medicale din țară. În doar două luni ale anului curent, firma a încheiat cinci contracte în valoare de circa un milion 200 de mii de lei, după alte 7 contracte de peste un milion de lei semnate în 2017. Firma a început să presteze servicii la spitale după ce administrator a devenit Alexei Buliga. Soția acestuia este președintă a Comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie. Anterior, deputata a spus că nu are vreo legătură cu licitațiile organizate de spitale și câștigate de „Ecostat” SRL.
Conflict de interese la conducerea Ministerului Sănătăț...
Stela Grigoraș, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, îl are ca subaltern pe partenerul său de afaceri, Anatol Mămăligă. Acesta este secretar de stat, poziție similară cu cea de viceministru. Cei doi au fondat împreună ”Parteneriate pentru Dezvoltare” SRL, afacere care le întregește veniturile cu mii de lei anual. Stela Grigoraș și Anatol Mămăligă sunt și cumetri, ministra fiind nașa de botez a copiilor secretatului de stat.
