Constantin Țuțu, dat în urmărire
Fostul deputat democrat Constantin Țuțu este cercetat de Procuratura Anticorupție pentru trafic de influență, iar pe numele lui Judecătoria Chișinău a emis ieri un mandat de arest pentru 30 de zile, în contumacie – absența nejustificată atunci când este convocat de organele de drept. Informația a fost confirmată pentru portalul Moldova Curată de Boris Druță, avocat din oficiu al fostului deputat.
”Ieri judecătorul de istrucție a emis mandat de arest, iar eu imediat l-am contestat cu recurs la Curtea de Apel. L-am contestat pentru că nu sunt de acord. Invinuirea este cam dubioasă. Mandatul a fost emis în contumacie. Ei îl caută și el nu este în țară”, a declarat Boris Druță pentru Moldova Curată. Avocatul spune că încă nu a fost fixată examinarea la Curtea de Apel.
Se știe, de asemenea, că fostul deputat este cercetat în baza art. 326 Cod penal, trafic de influență, pentru că ar fi pretins și luat 20 de mii de euro de la apropiații unui bărbat care se afla în arest în toamna anului 2017. Țuțu ar fi promis că ar avea influență asupra procurorilor și va interveni pentru eliberarea celui arestat. Nu este clar deocamdată de ce dosarul a fost pornit abia acum, la doi ani după ce faptele ar fi fost comise.
Procuratura Generală a emis un comunicat, cu puțin timp în urrmă, în care anunță că dosarul penal a fost pornit la 18 septembrie 2019.
Constantin Țuțu are 32 de ani și este sportiv de performanță. În perioada 2014-2018 el a fost deputat în facțiunea Partidului Democrat, partid condus atunci de Vladimir Plahotniuc.
Viorica Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Dumitru Visterniceanu despre tăierea finanțării europen...
Dumitru Visterniceanu, unul dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii aflat la final de mandat, a vorbit în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată despre transparența concursului pentru funcțiile de membri ai CSM și despre tăierea finanțării europene pentru reformele în sectorul justiției din Republica Moldova. El susține că CV-urile candidaților ar fi putut fi publicate mai devreme și că nu a fost niciun motiv ca să nu fie făcute publice din timp.
Director de programe Transparency International Ucraina...
Viktor Nestulia, director de programe Transparency International Ucraina, a explicat în cadrul unui interviu pentru portalul Moldova Curată cum funcționează sistemul electronic de achiziții publice din țara sa, renumitul ProZorro, și cum s-a reușit economisirea unui miliard de euro odată cu implementarea lui. Un sistem similar este testat în prezent și în Republica Moldova, iar expertul ucrainean explică ce măsuri mai trebuie să aplice autoritățile de la Chișinău. În opinia lui, pe lângă un sistem transparent în domeniul achizițiilor publice, este important ca instituțiile de drept să fie eficiente.
Pentru cine votăm la alegeri? Andrei Năstase: „tancul c...
Andrei Năstase este candidatul Partidului Platforma „Demnitate şi Adevăr”înregistrat de CEC cu nr. 4 în cursa prezidențială. Este un avocat, activist civic și om politic din Republica Moldova, membru-fondator și lider al Platformei Civice Demnitate și Adevăr (DA), președinte și membru-fondator al Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr”. Din 1997 până în 2000 activează ca procuror, din 2000 până în 2002 - în calitate de vicedirector al unei întreprinderi mixte moldo-germane. Avocat din 2002.
Lacăt codificat la primăria din Bălţi
Uşa de la etajul trei al primăriei municipiului Bălţi, etaj unde se află birourile primarului, viceprimarului şi al secretarului consiliului local, este securizată, la intrare fiind instalat un lacăt codificat. Consilierii locali din opoziţie susţin că această acţiune întreprinsă de către conducerea municipiului Bălţi îngrădeşte accesul populaţiei într-o instituţie publică. Administraţia oraşului, însă, afirmă că instalarea acestui obstacol este o metodă de prevenire a eventualelor tentative de corupere a funcţionarilor publici din partea cetăţenilor.
Campania „Fii cu ochii pe autorități!”: întâlnire de in...
În cadrul campaniei de informare și încurajare a implicării civice „Fii cu ochii pe autorități!”, în orașul Rezina a avut loc o întâlnire cu cetățenii la tema transparenței decizionale și a accesului la informație. La acest eveniment, organizat de API și portalul MoldovaCurata.md, în parteneriat cu ziarul regional independent „Cuvântul”, au participat activiști civici, funcționari publici, jurnaliști, reprezentanți ai ONG-urilor locale, alți locuitori ai orașului și raionului Rezina.
Prime acordate ilegal la Direcția învățământ Cahul
Șefa Direcției Generale Învățământ a raionului Cahul, Tatiana Hulub, este suspendată din funcție în urma unor nereguli descoperite de Inspecția Financiară și investigate în prezent de către procurori. Potrivit inspectorilor, funcționara a emis ordine prin care și-a atribuit ilegal prime cu ocazia sărbătorilor, a permis plata către agenți economici a unor lucrări care nu ar fi fost executate, iar din depozite ar fi lipsit mai multe materiale de construcție achiziționate de către Direcție. Acum Tatiana Hulub are calitatea de bănuit într-un dosar deschis de Procuratura Cahul pentru delapidare. Ea spune că a fost suspendată din funcție ilegal și că toate acțiunile în privința sa ar avea motive politice. Experta anticorupţie Galina Bostan afirmă că gestionarea incorectă a banilor publici de către autorităţi afectează imaginea instituţiei, dar şi integritatea persoanei cu funcţie de răspundere.
