Decizie controversată a CNI: Un fost primar și-a angajat tatăl și a închiriat mașina fratelui, dar a rămas nepedepsit
Fostul primar al orașului Orhei și actualul șef al Inspectoratului Fiscal de Stat Orhei, Vitalie Colun, a admis două situații de conflict de interese, ambele constatate de Comisia Naționalăde Integritate (CNI), însă a rămas nepedepsit. Fostul ales local a închiriat mașina fratelui său și l-a angajat ca șofer pe tatăl său. CNI a constatat conflictul, dar a clasat cauza, întrucât a luat expirarea contractelor drept o «soluționare» a situației de conflict de interese. Experta anticorupție Mariana Kalughin spune însă că hotărârea este confuză, deoarece un conflict constatat nu poate fi considerat soluționat, iar fostul primar ar trebui penalizat, în opinia sa, pentru abuz în serviciu.
Despre faptul că Vitalie Colun a încheiat în anul 2013 două contracte de locațiune a unui autoturism și i-a achitat 135 de mii de lei s-a aflat după un control efectuat de Curtea de Conturi. Curtea a sesizat CNI, care a mai găsit o neregulă - un contract cu tatăl primarului. Ultimul a fost angajat ca șofer pentru un an, 2014. În niciunul dintre aceste cazuri nu a fost organizat concurs public de angajare sau de achiziții a serviciilor, iar primarul nu a declarat la CNI, timp de 3 zile, așa cum prevede legea, despre faptul că este pus în situația să semneze acte cu persoane apropiate. Vitalie Colun a declarat pentru Moldova Curată că aceste activități au făcut parte din Proiectul «Parteneriat durabil lărgit pentru reforma de descentralizare» finanțat de Uniunea Europeană și că rudele sale nu ar fi fost plătite din banii publici, de aceea nu a organizat un concurs de achiziții și nici nu a declarat nimic la CNI.
În actul de constatare aprobat la 11 martie, CNI a constatat existența situației de conflict de interese, dar a clasat cazul, «în legătură cu soluționarea conflictului de interese». Președintele CNI, Anatolie Donciu, a declarat pentru Moldova Curată că acest caz a fost clasat pentru că «nu are relevanță» să se meargă mai departe, adică să trimită actul la CNA pentru amendarea fostului primar, întrucât a expirat termenul de prescripție de 3 luni, și nici contractele nu pot fi anulate. «Conform legii, un contract sau un act administrativ semnat în situație de conflict de interese este lovit de nulitate. Aici e ca și situația în care, de exemplu, un primar a cumpărat pâine de la firma soției. Produsul a fost consumat sau serviciul a fost prestat. Cum poate acest contract să fie real lovit de nulitate? Dacă primarul dădea rudei un teren, de exemplu, în acest caz, da, nu ar fi fost vorba despre clasare, pentru că noi mergem în instanța de judecată și cerem anularea. Avem astfel de cazuri. Dar în acest caz eu am întrebat și judecătorii, putem noi ataca un contract de locațiune sau de arendă dacă el deja s-a consumat, banii s-au plătit, serviciul a fost prestat? Și acum ce să anulăm? Colegii din România același lucru îl fac, ei nu mai contestă aceste acte, chiar și dacă au fost organizate licitații. Pentru că dacă se anulează licitația se poate întâmpla că prețul este mai mare și atunci noi lucrăm în detrimentul statului», explică Anatolie Donciu.
Experta anticorupție Mariana Kalughin consideră că CNI ar trebui să solicite anularea contractelor încheiate în conflict de interese
Mariana Kalughin: «Primarul a comis un abuz»
La rândul său, vicepreședinta Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției, Mariana Kalughin, susține că o asemenea abordare reduce la zero tot exercițiul de control făcut de CNI. «Potrivit regulamentului CNI, în cazul în care se constată încălcarea regimului de soluționare a conflictului de interese și după rămânerea actului de constatare definitiv, CNI trebuie să meargă în instanță pentru a cere constatarea nulității actului juridic, deci a acestor contracte încheiate de primar în conflict de interese. Este important ca CNI să meargă pe aceste prevederi. Eu personal nu cunosc niciun caz în care Comisia le-a dat curs și a solicitat instanțelor judecâtorești anularea actelor. Asta e tocmai ceea ce face absolut ineficient exercițiul pe care l-a parcurs CNI. Nu este importantă constatarea unui conflict de interese atâta timp cât nu mergi până la capăt în vederea anulării actului încheiat în situație de conflict de interese. În acest caz ar fi trebuit declarată nulitatea contractelor, asta înseamnă revenirea părților la poziția inițială. Și chiar dacă serviciile au fost prestate, banii ar fi trebuit restituiți», a declarat Mariana Kalughin pentru Moldova Curată.
În cazul lui Vitalie Colun, experta constată că decizia CNI este «confuză și surprinzătoare», întrucât inițial se spune că un conflict a fost constatat, apoi soluționat. În opinia sa, conflictul nu a fost nici declarat și nici soluționat. Dimpotrivă, ar fi vorba despre un abuz în serviciu. «Aici nu mai este vorba depre nedeclarare, ci de luarea unei decizii, mai concret, de încheierea unor acte juridice, unor contracte, încălcând regimul de soluționarea a conflictelor de interese. Iar aceste fapte ar fi trebuit să fie calificate ca abuz de serviciu, abuz de putere, care pot fi încadrate fie contravențional, fie penal, în funcție de gravitate. Evident că acest conflict de interese nu a fost soluționat. Au fost încălcate prevederile legii. Primarul, ca oricare alt ales local, nu avea dreptul să încheie acte juridice cu persoane apropiate. A făcut acest lucru și trebuie să fie sancționat pentru abuz», a concluzionat Mariana Kalughin.
Vitalie Colun: «Dacă există posibilitatea ca fratele, care nu lucrează nicăieri, să fie angajat ca șofer, de ce nu?»
Fostul primar nu se consideră culpabil. El afirmă că «faptele respective nu se încadrează în conflictul de interese». «Nu am văzut actul, dar mi s-a comunicat că CNI a clasat cazul. Dacă era nemijlocit comisă încălcarea, ei nu ar fi clasat cazul, nu? Ei au constatat faptele pe care le-au enunțat conform documentelor. Eu nu neg că au fost asemenea fapte, ele sunt, au fost, dar nu este conflict de interese, v-am mai spus. Noi am fost co-parteneri în acest proiect. Gestionar al mijloacelor financiare a fost Primăria Ungheni. Da, noi am contribuit la proiect cu aproximativ 200 de mii de lei, dar acești bani nu au fost folosiți pentru salarizarea fratelui meu. Orice om care gândește înțelege că fratele lui, care nu lucrează nicăieri, dacă este posibilitatea să fie angajat ca șofer, de ce nu? Când fratele s-a angajat la un alt serviciu, am reziliat contractul și apoi a fost angajat ca șofer tatăl meu. Nu văd probleme aici. Poate că ar fi trebuit să declar, dacă erau banii publici ai Primăriei Orhei. Dar câștigător al proiectului a fost Primăria Ungheni», ne-a declarat Vitalie Colun.
Viorica Manole
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Relaţii de familie la AGEPI: fosta directoare şi-a anga...
Lilia Bolocan, fosta directoare a Agenției Naționale pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI) şi-a angajat rudele în instituţia pe care a condus-o timp de şase ani. Ea şi-a adus la AGEPI două surori şi un cumnat, dar spune că nu a încălcat nicio lege.
Administrația de Stat a Drumurilor confirmă că în insti...
În cadrul Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), structură subordonată Ministerului Economiei și Infrastructurii, unii angajați lucrează alături de soți/soții, verișori, nepoți etc. A confirmat-o pentru Moldova Curată directorul general al ASD, Gheorghe Curmei, care, el însuși are o verișoară în funcția de șefă de serviciu. Chiar dacă, potrivit organigramei, verișoara i se subordonează, Gheorghe Curmei afirmă că nici el, nici angajații, nu se află în situație de conflict de interese.
Fostul primar de Ialoveni a pierdut şi a doua bătălie c...
Fostul primar al oraşului Ialoveni, Gheorghe Caracuian, a pierdut şi la Curtea de Apel Chişinău litigiul în care se afla cu CNI. Decizia instanţei vine după ce Comisia Naţională de Integritate a stabilit că fostul ales local a admis un conflict de interese în câteva concursuri de achiziţii publice.
Usatîi cere bani de la CNI
Ministrul Sănătăţii Andrei Usatîi cere de la Comisia Naţională de Integritate (CNI) 20 de mii de lei drept prejudiciu moral. Ministrul susţine că CNI i-ar fi afectat grav onoarea şi reputaţia profesională atunci când a constatat conflict de interese în cazul reorganizării de către Andrei Usatîi a unor instituţii medico - sanitare publice.
GUVERN CU AFACERI NEDECLARATE
Opt dintre miniștrii actualei guvernări dețin acțiuni sau cote-părți în diferite firme, lucru pe care nu l-au indicat în declarațiile de venituri și proprietăți, depuse la Comisia Națională de Integritate. Acest lucru a fost descoperit și probat cu documente de către jurnaliștii de la RISE Project Moldova.
Interese ”acvatice” la Criuleni
Apeductul din Ohrincea, sat în componenţa primăriei Criuleni, ar putea fi gestionat de către un SRL. O decizie în acest sens a adoptat Consiliul orăşenesc Criuleni pe data de 8 aprilie, 2016. Consilierii, cu vot majoritar, au delegat gestiunea serviciului de aprovizionare cu apă din satul Ohrincea către SRL “VALNICMAR”, al cărei fondator este Valeriu Iurcu, consilier din partea Partidului Liberal în Consiliul Orăşenesc Criuleni.
