Primarul din Coşerniţa riscă o amendă pentru conflict de interese
Primarul satului Coşerniţa din raionul Criuleni a încălcat regimul juridic al conflictului de interese angajându-şi soţia în funcţia de specialist pentru probleme funciare la primăria din sat. Constatarea aparţine Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) şi este argumentată prin faptul că alesul local şi-a menţinut soţia în această funcţie timp de şapte ani, fără a lua măsuri de soluţionare a conflictului de interese. La rândul său, primarul se consideră nevinovat şi spune că va contesta în judecată actul emis de CNI.
La începutul lunii martie 2014, Moldova Curată relata în articolul “Preferă să divorţeze decât să-şi concedieze soţia” despre un eventual conflict de interese la Primăria din satul Coşerniţa raionul Criuleni. Acolo Fiodor Tipa este primar, iar soţia sa – specialist pentru probleme funciare. După ce a studiat situaţia, CNI a emis, la 10 aprilie, un act de constatare, prin care a decis că Fiodor Tipa a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, exprimat prin angajarea şi menţinerea soţiei în funcţia de specialist pentru probleme funciare în cadrul primăriei. Actul CNI a fost expediat recent la Centrul Naţional Anticorupţie pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale.
“M-am consultat cu toţi judecătorii şi procurorii”
Fiodor Tipa se consideră nevinovat şi spune că argumentele aduse de CNI nu sunt justificate. “Eu m-am consultat cu toţi judecătorii şi procurorii în privinţa presupusei încălcări şi mi-au spus că nu sunt vinovat. Soţia mea este în subordinea consiliului local, dar nu a primarului”, afirmă alesul local.
În actul CNI se precizează însă că la 29 octombrie 2008, când deţinea primul mandat, Fiodor Tipa a semnat fişa postului soţiei sale, prin care îi specifica atribuţiile de serviciu.
Menţionăm că funcţia de specialist pentru probleme funciare, pe care o deţine Maria Tipa, este una publică, iar cadrul normativ privind statutul funcţionarului public interzice acestuia să fie în subordinea unei rude apropiate. Precizăm că această reglementare era prevăzută şi în Legea serviciului public din 1995, care era în vigoare în anul 2007, atunci când Fiodor Tipa şi-a angajat soţia. Mai târziu, această lege a fost abrogată, iar în anul 2008 a intrat în vigoare Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, care păstrează această interdicţie.
Pentru nedeclararea conflictului de interese de către persoana care activează în cadrul unei autorităţi publice, primarul din Coşerniţa riscă să fie amendat cu până la 6 mii de lei.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Afacere cu pâine, nedeclarată de primar
În ultimii opt ani, primăria satului Ilenuţa din raionul Făleşti a achiziţionat pâine pentru gimnaziul şi grădiniţa din localitate de la soţia primarului, care este proprietara unei brutării în sat. Unii specialişti susţin că în situaţia respectivă este vorba de conflict de interese, fapt ce nu a fost indicat de către alesul local în declaraţia sa de avere pentru anul 2012.
PREȘEDINTELE JUDECĂTORIEI RÂȘCANI ȘI-A CONCEDIAT CUMNAT...
Președintele Judecătoriei sectorului Râșcani din municipiul Chișinău, Oleg Melniciuc, și-a concediat marți, 11 noiembrie, cumnata, la câteva ore după ce cazul său a fost discutat de membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Melniciuc a angajat-o în luna iulie pe sora soției sale, Ludmila Bobeică, în funcția de grefieră la instanța pe care o conduce.
Directoarea ADR Sud și-a angajat mai întâi ginerele, ap...
Directoarea Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, Maria Culeșov, și-a angajat soțul în calitate de șofer și ginerele în calitate de jurist în cadrul instituției pe care o conduce și astfel a ajuns în atenția Comisiei Naționale de Integritate (CNI). Mai întâi, a fost angajat în funcția de jurist ginerele, Andrei Coadă. Aceasta afirmă că ginerele a muncit la ADR o perioadă scurtă de timp, în anul 2013, fiind angajat prin concurs.
Șefa Direcției Educație a raionului Cahul, acuzată și d...
Dosarul penal deschis în luna februarie anul trecut pe numele șefei Direcției Învățământ a raionului Cahul, Tatiana Hulub, urmează să fie transmis judecătorilor, întrucât procurorii anunță că au finalizat urmărirea penală. Procurorul raionului Cahul, Leonid Turculeț, a declarat pentru Moldova Curată că la capul de acuzare inițial – delapidarea averii străine, pe parcursul urmăririi penale s-a mai adăugat unul – fals în acte publice. Procurorul afirmă că oamenii legii dispun de toate probele necesare, dar că respectă prezumția nevinovăției persoanei până la decizia finală a instanței.
Nicolae Juravschi nu mai este urmărit penal pentru fals...
Dosarul penal deschis pe numele deputatului PLDM Nicolae Juravschi pentru fals în declarația de avere a fost clasat. În schimb, cel de-al doilea parlamentar cercetat pentru o infracțiune similară, comunistul Grigore Petrenco, rămâne sub urmărire penală și chiar ar putea fi lipsit de imunitate.
Medicamente cu „interese” de milioane
Scandal la Ministerul Sănătății. Ministrul Andrei Usatâi și şeful Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), Mircea Buga, sunt cercetați pentru conflict de interese de către Comisia Națională de Integritate. Oficialii sunt bănuiți că ar fi favorizat includerea în lista medicamentelor compensate de stat a mai multor doctorii produse de o firmă reprezentată în R. Moldova de soția viceministrului Sănătății, Octavian Grama, dar și de o firmă la care viceministrul a lucrat până a fi numit la minister.
