Deputatul Grigore Repeșciuc a acumulat zeci de mii de lei datorii la plata utilităților apartamentului său din Chișinău. ”Nu am știut nici cu spatele. Avem chiriași acolo”

Arhiva 14 octombrie 2019 2384
Grigore Repeșciuc (centru) cu ginerele său (stânga) și cu fostul președinte al Parlamentului Andrian Candu (dreapta), in februarie 2019, in campania electorală

Deputatul democrat Grigore Repeșciuc, acum degrevat deoarece candidează la un nou mandat de primar al orașului Căușeni, s-a pomenit acționat in judecată de către Intreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ nr. 15 din Chișinău, pentru neplata datoriilor la utilități. Datoria a ajuns la peste 40 de mii de lei, ne-a spus jurista Intrepinderii, iar prima ședință de judecată in acest litigiu ar urma să aibă loc pe 30 octombrie 2019. De cealaltă parte, Grigore Repeșciuc spune că a aflat de la noi despre aceste datorii.



Familia Repeșciuc deține, pe lângă casa din orașul Căușeni, și două apartamente in Capitală. Pe ambele deputatul le-a indicat, de-a lungul anilor, in declarațiile sale de avere. Unul este situat in sectorul Ciocana, are suprafața de 52,8 mp. și a fost procurat, prin ipotecă, in anul 2016. Așa cum susține insuși proprietarul, acolo locuiește fiul său.

Agenda ședințelor Judecătoriei Chișinău in dosarul de incasare a datoriilor

Cel de-al doilea apartament este situat in sectorul Buiucani, are o suprafață de 47 de metri pătrați și a fost cumpărat in anul 2003. Anume pentru neplata intreținerii acestei locuințe deputatul a fost dat in judecată. ”Am depus acțiunea in instanță in luna august. Intreprinderea de Gestionare a Fondului Locativ se află in procedură de faliment. Apartamentul respectiv a acumulat datorii la plata energiei electrice, vreo 20 de mii de lei, la deservirea blocului, la apă, in total vreo 40 de mii de lei”, ne-a spus jurista ÎMGFL nr.15 din Chișinău la sfârșitul lunii septembrie.

”Nu am știut despre aceste datorii. Le vom achita de urgență”

Peste câteva zile, i-am solicitat un comentariu lui Grigore Repeșciuc. El a spus că a aflat de la noi despre datorii, că trebuie să se documenteze și să-l sunăm a doua zi. ”S-a dus soția astăzi la Chișinău să rezolve. Noi avem al doilea apartament la Ciocana, acolo totul este aranjat, plătit, acolo locuiește fiul, dar aici, la Buiucani, l-am dat demult in chirie și n-am știut despre aceste datorii. Nu a venit nicio informație la noi. Citațiile veneau pe adresa aceea. S-a dus soția la Chișinău, vom plăti de urgență, in rate, vedem cum, ne vom cere scuze. Cum așa? Eu sunt acel care plătesc toate impozitele și la urmă iată am ajuns unde am ajuns. Eu nu in toată ziua multumesc presei, da acum vă multumesc pentru informație, ne-ați deschis ochii”, ne-a spus a doua zi Grigore Repeșciuc.

Jurista IMGFL nr.15 ne-a confirmat, la 11 octombrie, că familia Repeșciuc a achitat deja o parte din datorie și urmează să plătească și ultimele facturi, astfel cererea din instanță va fi retrasă, iar litigiul - considerat rezolvat.

Lilia Ioniță, coordonatoare de programe la Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției, spune că o astfel de situație este descalificantă pentru o persoană care vrea să ajungă intr-o funcție publică. ”Atunci când aspiri la o funcție publică este evident că trebuie să demonstrezi calitățile unui cetățean responsabil. Eventual, protagonistul putea să nu știe de datorie (așa cum spune), dar, oricum trebuia să se îngrijească să analizeze toate elementele. Sunt importante mesajele care le transmite și ținuta morală care o are. În mod ideal, un ales al poporului trebuie să demonstreze o conduită ireproșabilă”, spune Lilia Ioniță.

Litigiu și cu ANI. Un nou control privind incălcarea regimului conflictelor de interese

In actuala campanie electorală, candidatul PDM la Primăria Căușeni are de răspuns la intrebări legate de conflictele de interese in care a fost implicat in mandatul anterior. In luna august, Autoritatea Națională de Integritate a anunțat că a constatat că Grigore Repesciuc a incălcat regimul juridic al conflictelor de interese când a incheiat 5 contracte din numele primăriei cu 2 firme conduse de soția sa. Cel vizat a spus că nu recunoaște drept abatere de la lege cele constatate de inspectori și a contestat actul in instantă.  ANI ne-a informat, in octombrie 2019, că după ce actul va rămâne in vigoare, ”inspectorii de integritate vor intreprinde toate acțiunile necesare asigurării executării actului”. Asta inseamnă că ANI va solicita ”decăderea ex-primarului din dreptul de a exercita funcții publice și funcții de demnitate publică pe o perioadă de 3 ani”, așa cum a anunțat in comunicatul său de pe 14 august.

Intre timp, tot ANI anunță, intr-o notă informativă expediată portalului Moldova Curată, că a pornit un nou control pe numele lui Grigore Repeșciuc, tot pentru un presupus conflict de interese, de această dată pe faptul angajării ginerelui său la primărie, in calitate de șofer. Deocamdată controlul nu este finalizat. Și in acest caz Grigore Repeșciuc a declarat anterior că nu vede un conflict de interese la mijloc, de vreme ce ginerele ”nu este persoană responsabilă financiar”.

Grigore Repeșciuc a condus primăria Căușeni din anul 2011, adică pe durata a două mandate. A candidat inițial independent, apoi, în iunie 2014, s-a înscris în Partidul Democrat. Astfel, la al doilea mandat, în 2015, a reprezentat PDM. După alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, a devenit deputat pe lista PDM, pe circumscripția 35 Căușeni. Acum a degrevat și candidează din nou la Primărie, pentru al treilea mandat de primar.

Viorica Zaharia

Această investigație apare în cadrul proiectului „Consolidarea principiului integrității persoanelor cu funcții publice și monitorizarea jurnalistică a activității ANI”, implementat    de   Asociația Presei Independente (API),  cu   susținerea   financiară   a   Fundaţiei Soros-Moldova/Programul Buna Guvernare. Responsabilitatea pentru continutul articolului îi revine API si nu reflecta neaparat poziția Fundației.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Profil candidat: Reghina Apostolova

Integritatea în activitatea politică

20 februarie 2019
3041

Detaşare cu semne de întrebare

Detaşarea Veronicăi Herţa de la Direcţia generală finanţe a Primăriei Chişinău la cea de directoare a Societăţii pe Acţiuni “Apă-Canal Chişinău” a stârnit critici. Unii experţi sunt de părere că autorităţile municipale au luat această decizie ignorând prevederile legale referitoare la detaşarea unui funcţionar public. Veronica Herţa spune însă că alegerea sa este legală.

14 septembrie 2016
2238

„Eficientizarea CNI: obiecţii şi propuneri”

Asociaţia Presei Independente (API) şi portalul web www.moldovacurata.md Vă invită la masa rotundă  „Eficientizarea CNI: obiecţii şi propuneri”, care va avea loc miercuri, 25 februarie 2015, cu începere de la ora 11:00, la Hotelul Codru (mun. Chişinău, str. str. 31 August 1989, 127).

25 februarie 2015
2056

Viceministrul Agriculturii Eduard Grama a studiat 7 an...

Noul viceministru al Agriculturii, Eduard Grama, și-a făcut studiile universitare timp de 7 ani, la secția frecvență redusă, la Facultatea de Drept a Institutului Nistrean de Economie și Drept de la Bălți, care este o instituție de învățământ privată. Funcționarul spune că studiile ”au fost mai mult o glumă”. El a devenit student la vârsta de 30 de ani. A lucrat mai mulți ani în domeniul vinificației, în diferite companii de vinuri, fără să aibă studii, dar spune că acest lucru nu l-a împiedicat deloc în carieră. ”Nu aveam timp pentru studii, eu am muncit”, ne-a spus Eduard Grama.

03 septembrie 2015
2170

Un caz clasat de CNI ar putea fi reexaminat

Şefa Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei (DASPF) din cadrul Consiliului Raional Nisporeni îl are în subordine pe fiul său, care activează în calitate de asistent social. În timp ce experţii susţin că aici e vorba de un conflict de interese vădit, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a clasat anterior acest caz din lipsă de probe. Preşedintele CNI afirmă că această situaţie ar putea fi reexaminată, dacă au apărut detalii noi.

14 martie 2014
2141

Profil candidat: Vitalii Evtodiev

Integritate în activitatea politică

16 februarie 2019
2410