Instanța de judecată a decis comasarea dosarelor fotojurnalistului Constantin Grigoriță împotriva Președinției și a lui Igor Dodon

Arhiva 12 februarie 2018 2312
Constantin Grigoriță, fotojurnalist, membru API

După mai multe amânări, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a decis comasarea dosarelor fotojurnalistului Constantin Grigoriță privind îngrădirea accesului la informație contra lui Igor Dodon și contra Aparatului Președintelui Republicii Moldova. Decizia vine după ce examinarea în fond a cauzei a fost amânată de patru ori. Conform deciziei semnată de președinta ședinței, judecătoarea Speranța Clima, posibilitatea de conexare și examinare în aceeași procedură a dosarelor este ”oportună datorită faptului că necesită aplicarea aceleiași proceduri de soluționare, implică participarea acelorași părți, au la bază aceleași probe, iar conexarea lor va contribui la examinarea rapidă și justă a litigiilor.”



Fotojurnalistul Constantin Grigoriță, care este și membru al Asociației Presei Independente (API), a depus plângere împotriva Președintelui în luna iulie 2017, atunci când i-a fost îngrădit accesul la o conferință de presă susținută de șeful statului.

”Sperăm că justiția își va face meseria corect și va obliga Președinția să ofere acces la informații și la evenimente tuturor contribuabililor la bugetul acestui stat, fără discriminări, excepții sau selecții”, a precizat Constantin Grigoriță pentru API. ”Instanța a acceptat demersul nostru urmând a fi examinată chestiunea conexării dosarelor. Așteptăm să fim citați pentru următoarea ședință”, a explicat avocatul lui Grigoriță, Vitalie Zama.

În vara anului 2017, în cadrul unei conferințe de presă, susținută la câteva zile după o întâlnire a lui Igor Dodon cu șeful regimului separatist de la Tiraspol, Constantin Grigoriță l-a întrebat pe Dodon cum poate să se închine în fața agresorului. De atunci, jurnalistul nu a mai fost lăsat să participe la evenimentele publice cu participarea șefului statului.

Solicitat de jurnaliști, Anatol Ciobanu, avocatul lui Igor Dodon, a declarat că Grigoriță nu a fost lăsat să participe la evenimente din motive ce țin de procedură, invocând lipsa spațiului sau că fotoreporterul nu s-ar fi înregistrat din timp la evenimente.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Conspirație sau lege: Consiliul orășenesc Cahul i-a ret...

10 octombrie 2015
2484

Guvernul României a făcut legământ de integritate

Nu au fost implicați în conflicte de interese, nu au obținut avantaje materiale nejustificate, nu au fost informatori ai Securității. Sunt câteva dintre afirmațiile făcute pe propria răspundere de către cei 24 de membri ai noului Guvern al României, învestit la 17 noiembrie. Ei au semnat câte o declarație de integritate, al cărei formular a fost elaborat și propus pentru semnare de către platforma România Curată, care monitorizează integritatea funcționarilor publici și a aleșilor.

23 noiembrie 2015
1862

Achiziții publice: Instituție nouă cu oameni ”vechi”

Fostul șef al Agenției Achiziții Publice, Viorel Moșneaga, a fost desemnat de membrii Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe în calitate de director general al Agenției Naționale pentru Soluționare a Contestațiilor. Acesta deține în prezent funcția de consultant principal în cadrul secretariatului Parlamentului și a fost ales dintre trei candidați la funcția de director al acestei noi instituții.

21 iunie 2017
2025

„Poşta Moldovei”, obligată de instanţă să ofere acces l...

Asociaţia Presei Independente (API) a câştigat un proces de judecată cu Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei”, care a blocat accesul la informaţia de interes public. Instanţa de fond a obligat Întreprinderea să ofere informaţia referitoare la tenderele organizate pe parcursul anilor 2014-2016. Hotărârea judecăţii este cu drept de atac.

28 septembrie 2016
1951

Averile şi interesele a şapte persoane cu funcţii de ră...

În şedinţa Comisiei Naţionale de Integritate(CNI) din 21 noiembrie curent vor fi discutate declaraţiile de avere şi cele de interese personale a şapte persoane cu funcţii de răspundere din R. Moldova. Printre acestea se regăsesc doi deputaţi, trei conducători ai autorităţilor publice locale, un director adjunct al unei instituţii publice şi un poliţist.

20 noiembrie 2013
1906

Profil candidat: Otilia Drăguțanu

Integritatea în activitatea politică

19 ianuarie 2019
2306