Lilia Pogolșa și-a cumpărat un apartament de 3 milioane de lei, iar numele său figurează într-o cauză penală pentru îmbogățire ilicită
Viceministra Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa, și-a cumpărat anul trecut un apartament care valorează, în acte, 3 milioane de lei. În același timp, ea a vândut, tot anul trecut, un teren, cu 40 de mii de lei. Acest teren însă nu apare în declarațiile de avere din anii precedenți ai funcționarei. Numele Liliei Pogolșa figurează, potrivit datelor Procuraturii Anticorupție, într-un dosar penal pentru îmbogățire ilicită, însă deocamdată procuratura nu oferă alte detalii. Lilia Pogolșa, la rândul ei, a refuzat să ofere un răspuns la întrebările noastre referitoare la aceste fapte.
Bugetară cu salariu de 22 de mii de lei și cu apartament de 3 milioane de lei
După ce ani de-a rândul a indicat în declarațiile sale de avere doar salariul din funcția de directoare a Institutului de Științe ale Educației (IȘE) și din activitatea didactică, pentru anul 2016 Lilia Pogolșa a completat și alte câmpuri ale formularului declarației. Astfel, aflăm că anul trecut actuala viceministră a Educației și-a cumpărat un apartament cu suprafața de 108 metri pătrați, care valorează 3 177 000 de lei. Menționăm că în declarațiile anterioare de venituri ea nu a arătat că ar avea depozite bancare, de aceea rămâne neclar din ce surse a fost cumpărată această locuință.
Până acum, funcționara nu indica nici un imobil în declarațiile de avere, deși locuia, potrivit Ziarului de Gardă, într-o casă cu două nivele, trecută în acte pe numele părinților săi, pe care tot ea le-a donat-o mai mulți ani în urmă.
Acum, datorită declarației de avere, se descoperă și faptul că familia Pogolșa deținea și un teren, care în acest an a fost vândut cu suma de 40 de mii de lei. Nici acesta nu a fost indicat vreodată că ar fi proprietatea Liliei Pogolșa. Și în acest caz funcționara a refuzat să ofere explicații.
La Institutul de Științe ale Educației Lilia Pogolșa a avut un venit anual de 269 164 de lei, ceea ce constituie 22 de mii de lei lunar.
Dosar penal pentru îmbogățire ilicită, în care Lilia Pogolșa încă nu are o calitate procesuală
Moldova Curată a aflat, de asemenea, că Procuratura Anticorupție are în gestiune un dosar penal deschis pentru îmbogățire ilicită, în care figurează numele Liliei Pogolșa. Procurora Victoria Furtună, solicitată să ofere detalii, a declarat că deocamdată Pogolșa nu are nici o calitate procesuală, de aceea nu poate oferi mai multe informații. „Vă informăm că Procuratura Anticorupție, împreună cu organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție, în urma verificărilor și investigațiilor, efectuează acțiuni de urmărire penală în cauza penală nr. 2017970120 pornită în baza art. 330 (2), pe faptul îmbogățirii ilicite”… Subsidiar, vă comunicăm că Pogolșa Lilia nu deține calitate procesuală în prezenta cauză penală, iar la moment se desfășoară acțiuni de urmărire penală, prevăzute de lege, pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiecivă, a tuturor circumstanțelor referitoare la cauza supra”, se spune în răspunsul Procuraturii Anticorupție expediat portalului Moldova Curată.
Lilia Pogolșa: Dacă publicați informații neverificate și defăimătoare, vă dau în judecată
I-am solicitat Liliei Pogolșa un comentariu referitor la apartamentul procurat, la salariul său de 22 de mii de lei, dar și la cauza penală investigată în prezent de procurori. După o săptămână de așteptare, ea ne-a spus, printr-un SMS, că nu „are posibilitatea să răspundă la întrebările adresate”, dar că la „fiecare întrebare există răspunsuri confirmate prin materiale corespunzătoare”. Precizăm că i-am expediat întrebările la 18 septembrie, iar SMS-ul a venit peste 5 zile, la 22 septembrie. Când am întrebat-o când ne-ar putea răspunde, Lilia Pogolșa a întrerupt conversația.
Audit intern care a arătat probleme de gestionare a banilor la Institutul de Științe ale Educației
În perioada 10 octombrie 2016 - 16 martie 2017 o echipă de auditori ai Ministerului Educației, pe atunci condus de Corina Fusu, a realizat un control la Institutul de Științe ale Educației, a cărui directoare era în acea perioadă Lilia Pogolșa. În raportul de audit se regăsesc mai multe constatări referitoare la gestionarea neconformă cu legislația a banilor instituției.
Astfel, auditul a arătat că în anii 2015-2016, Institutul de Științe ale Educației ar fi perceput taxe majorate neîntemeiat la cazarea în căminul IȘE și la serviciile medico-sanitare prestate de Profilactoriul IȘE, din care surse a plătit ulterior sporuri salariale nejustificate de zeci de mii de lei unor angajați. De asemenea, o firmă contractată de Institut să asigure alimentarea cadrelor didactice venite la cursuri de perfecționare, ar fi majorat neîntemeiat valoarea serviciilor cu peste 200 de mii de lei, ceea ce a generat cheltuieli suplimentare din buget. O altă problemă descoperită de auditori a fost că Institutul a desfășurat programe de master, fără să se consulte cu Ministerul Educației și fără să dețină autonomie universitară.
Lilia Pogolșa a refuzat să comenteze aceste constatări atunci când a fost solicitată să o facă. Moldova Curată va reveni la subiectul auditului realizat de Ministerul Educației, într-un material viitor.
UPDATE: 25 septembrie 2017, ora 15.34. După publicarea articolului am fost contactați de asistentul viceministrei Pogolșa, care ne-a informat că ea ne va răspunde la întrebări în următoarele zile.
Viorica Manole
Această investigație apare în cadrul Proiectului “Consolidarea principiului integrității și acordarea asistenței juridice pentru obținerea informațiilor de interes public prin intermediul platformei online www.MoldovaCurata.md”, implementat de Asociația Presei Independente, cu susținerea financiară a Fundaţiei Soros-Moldova/Programul Buna Guvernare. Opiniile exprimate în articol aparțin autorului şi nu reflectă neapărat poziția Fundației.
Răspunsul Procuraturii Anticorupție la solicitarea de informații expediată de portalul Moldova Curată
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Ziarul CUVÂNTUL: SECRETE COMERCIALE sau Cum autorităţil...
O companie din Chișinău ar fi schimbat ușile și ferestrele la școlile și grădinițele din Rezina doar pe hârtie. Asta, după ce a câștigat o licitație publică de efectuare a lucrărilor într-un proiect ambițios de eficientizare a energiei termice al Consiliului Raional. Suma contractului: peste 18 mln de lei (!) În realitate, lucrările fie au fost realizate parțial în cadrul altor proiecte, fie nu au fost făcute defel. Președinta raionului, refuză să ne dea explicațiile de rigoare, făcând trimitere la "secretul comercial", deși în joc sunt puși bani publici.
Achiziţii publice şi subvenţii pentru firmele familiei...
Firma familiei deputatului Ion Balan a câştigat recent un concurs public prin care va livra produse alimentare Departamentului dotări din cadrul Ministerului Apărării, contractul având valoarea totală de 110 mii de lei. Firma activează în domeniul agriculturii, iar doi ani în urmă, asociată cu alte câteva întreprinderi din localitate, inclusiv ale rudelor sale, a beneficiat de subvenţii de la stat în valoare de 350 de mii de dolari, bani care au fost investiţi în construirea unui depozit frigorific în satul Lingura din raionul Cantemir, localitatea de baştină a deputatului. Ion Balan spune că nu a influențat în nici un fel aceste tranzacții și s-a arătat revoltat că l-am întrebat despre ele.
Magistratul demis Lilia Vasilevici se judecă pentru rep...
Magistratul Judecătoriei Centru din municipiul Chișinău, Lilia Vasilevici, demisă la 3 martie prin decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a contestat la Curtea Supremă hotărârea de demitere și l-a acționat în judecată pe procurorul municipiului Chișinău, Ion Diacov, pentru că ar fi calomniat-o. Judecătoarea cere 160 de mii de lei despăgubiri morale și materiale. Acum jumătate de an, Diacov a declarat pentru mai multe instituții media că Lilia Vasilevici trebuie urmărită penal, întrucât a aplicat eronat un articol din lege și l-a eliberat din arest pe un inculpat suspectat de trafic de droguri, care apoi a dispărut și s-ar eschiva de la răspunderea penală.
Electorala 2019: deputatul socialist Grigore Novac, car...
Deputatul socialist Grigore Novac (35 de ani), despre care Partidul Socialiștilor a anunțat că va candida la alegerile parlamentare, a obținut un teren (în anul 2011) de la Primăria Stăuceni prin intermediul unui act de căsătorie fictivă. Deși deputatul neagă acest lucru, Primăria Stăuceni a informat, la solicitare, presa, că Novac a obținut terenul gratuit, în baza articolului din Codul Funciar referitor la familiile tinere. Astfel ar fi procedat și alti doi socialiști, Marina Rădvan și Vladimir Odnostalco. Acea acordare de terenuri de către Primăria Stăuceni este în prezent investigată de CNA, în cadrul unei cauze penale. Grigore Novac a donat partidului, în diferite perioade, mai mulți bani decât a declarat legal, însă spune că acestea sunt venituri obținute anterior, din munca peste hotare.
Încă un primar a scăpat de sancţiune: CNI a constatat c...
Iurie Buga, primarul comunei Micleşti din raionul Criuleni, a admis un conflict de interese, deoarece o are în subordine pe soţia sa, care este contabilă. Chiar dacă au constatat că alesul local a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) au clasat cazul, motivând că primarul a soluţionat acest caz. În realitate, nu a fost aplicată niciuna dintre soluţiile prevăzute de lege pentru coflictul de interese.
Câteva organizații culturale care au susținut votul uni...
În acest an, Ministerul Educației Culturii și Cercetării, condus de ministra democrată Monica Babuc, a alocat în jur de 4 milioane de lei pentru activitatea a zeci de fundații și asociații culturale, de două ori mai mult decât anul trecut. O bună parte dintre beneficiare sunt conduse de lideri ai Partidului Democrat (PDM) sau sunt fundații care anul trecut au susținut proiectul de lege de schimbare a sistemului uninominal. Chiar dacă unii conducători ai acestor organizații sunt lideri activi a PDM, conducerea MECC susține că îi este imposibil să identifice eventualii membri de partid din fiecare asociație.
