Conflicte de interese, protectionism și afaceri camuflate. Imperiul de construcții al primarului milionar de la Bogzești

2013-2018 17 septembrie 2018 1008

Familia primarului PDM de la Bogzești, Telenești, Vasile Ozun, deține trei firme de construcții care câștigă constant contracte de zeci de milioane de lei la concursurile de achiziții publice.  O firmă este trecută în acte pe numele său, una - pe al fiului și a treia - pe numele fostei soții. Recent Consiliul Concurenței le-a amenadat pe toate trei cu sute de mii de lei pentru înțelegeri de cartel. Amenzile însă nu au schimbat nimic. Cel puțin două firme continuă să participe împreună la concursurile publice de achiziții. O relație deosebită cele trei întreprinderi o au cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, unde memoria instituțională e scurtă. În anul 2016 una dintre firme a fost obligată de judecată să restituie banii pe care Ministerul îi plătise pentru proiectarea sediului Teatrului „Eugene Ionesco”, deoarece lucrările nu fuseseră executate. Acesta este temei de introducere a firmei în lista neagră a achizițiilor publice. Ministerul însă a uitat. În luna mai 2018 i-a încredințat două contracte de 32 de milioane de lei pentru reconstrucția unei instituții de învățământ. O altă firmă, cea a fiului, este singura care câștigă licitațiile pentru lucrări de construcție la Primăria Bogzești. Legea spune că o astfel de relație reprezintă conflict de interese. 



Primarul Vasile Ozun conduce Primăria Bogzești deja al patrulea mandat. Sătenii spun că el locuiește la Chișinău și face naveta. În declarația de venituri și interese personale Vasile Ozun arată că deține o singură firmă - „Oztor” SRL și indică și dividendele pentru anul 2017 - aproape 2 milioane de lei. Firma era administrată în anul 2017 de o persoană pe nume Alexandru Graur. ”Oztor” SRL se bucură de încrederea mai multor instituții publice atât de la Chișinău, cât și din raioane, întrucât, așa cum se poate vedea din baza de date a Agenției Achiziții Publice, acestea îi oferă constant contracte de prestare a serviciilor de construcții și reconstrucții de clădiri și drumuri.

Clădirea Teatrului ”Eugene Ionesco” din Chișinău, ale cărei lucrări de reconstrucție, plătite de Ministerul Culturii, au fost încredințate firmei ”Ozun-Cons”. Firma nu a prestat serviciile, iar Ministerul a cerut, prin judecată, banii înapoi.

Alte două firme conectate la Vasile Ozun sunt „Eurodeviz”, fondator și administrator - Vitalie Marandici, fiul primarului, și „Ozun-Cons”, unde fondatoare este fosta soție, Zinaida Ozun, iar administrator - finul de cununie al primarului, Dumitru Diacenco, care este și consilier local PDM la Bogzești. Această întreprindere beneficiază de contracte de milioane de lei la diferite instituții de stat, mai ales la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Trei firme, același sediu. Înțelegeri de culise și refuzul de a se supune controlului Consiliului Concurenței

Dovada că cele trei firme au același centru de comandă o reprezintă o decizie din 2017 a Consiliului Concurenței (CC). Instituția a pornit controlul după ce s-a suspectat că cele trei firme au acționat concertat în cazul a două licitații organizate în anul 2012 de către o structură care azi face parte din Ministerul Agriculturii - „EMP Management Durabil POP”. Când inspectorii CC au vizitat sediul firmei „Ozun-Cons” (firma scrisă pe numele fostei soții), Vasile Ozun se afla acolo, „în biroul său” și ar fi interzis accesul inspectorilor. Cităm din Deciza CC: „Aproximativ la ora 10:40, fondatorul întreprinderii „Oztor” SRL, Vasile Ozun a ieșit din biroul său de serviciu amplasat în aceeași încăpere și s-a apropiat de membrii echipei de inspecție. Angajatul Consiliului Concurenței i-a comunicat acestuia, că în baza Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 08 din 16 mai 2017 și în baza Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 09 din 16.05.2017, urmează să efectueze inspecția la sediul întreprinderilor „Oztor” SRL și „Eurodeviz” SRL, care își desfășoară activitatea în (...). La rândul său, Ozun Vasile s-a opus efectuării inspecției, ducând în eroare membrii echipei de inspecție, precum că aceste întreprinderi nu desfășoară activitatea la această adresă, chiar dacă în încăpere se afla contabilul-șef al întreprinderii „Oztor” SRL și „Eurodeviz” SRL – (...). De asemenea, în biroul respectiv erau vizibile documente contabile ale întreprinderii „Oztor” SRL pe mesele de lucru, iar pe peretele din încăpere se afla o diplomă eliberată administratorului „Oztor” SRL, Graur Alexandru, din partea colectivului”, au notat inspectorii CC. În continuare: „Fondatorul SRL „Oztor” - Ozun Vasile a interzis efectuarea inspecției la subdiviziunea întreprinderii numită supra, înregistrată în baza de date a Serviciului Fiscal, comunicând că va achita amenda pentru obstrucționarea acesteia”. Inspectorii au mai notat că în timpul vizitei, în curtea sediului firmei „Ozun-Cons” au observat și filmat urme de documente arse care ar fi conținut numele celor trei firme.

Ministerul Culturii, condus de Monica Babuc, susține că nu a găsit motive să interzică firmei ”Ozun-Cons” să participe la licitații

Amenzi de sute de mii de lei. Decizia Consiliului Concurenței, publicată doar după solicitarea noastră

Pentru refuzul de a se supune inspecției, firmele „Oztor” și „Ozun-Cons” au fost amendate cu 39 de mii de lei și, respectiv, 25 de mii de lei. Ambele firme au contestat în instanță decizia de amendare, însă au pierdut procesele.

În timp ce ne documentam pentru acest articol și am solicitat informații de la Consiliul Concurenței, am aflat că investigația inițiată în anul 2016 s-a încheiat și că cele trei firme fuseseră amendate încă în luna februarie 2018 pentru prezentarea de oferte trucate la licitații publice. Decizia însă nu a fost publicată decât după solicitarea noastră, în septembrie 2018. Serviciul de presă al CC ne-a comunicat că întârzierea publicării ar fi din cauză redactării și nu ar exista un alt motiv. Documentul prevede că întreprinderii „Ozun-Cons” i-a fost aplicată cea mai mare amendă - peste jumătate de milion de lei, „Oztor” a fost amendată cu 213,7 mii de lei, iar „Eurodeviz” - cu 18 mii de lei. Amenzile nu au fost contestate de cele trei firme.

Teatrul ”Eugene Ionesco”, rămas nereconstruit din cauza firmei ”Ozun-Cons”. În loc să o treacă pe „lista neagră”, Ministerul continuă să-i furnizeze milioane de lei

În luna iulie 2011 Întreprinderea „Ozun-Cons” a încheiat cu Ministerul Culturii, condus pe atunci de ministrul Boris Focșa, un contract prin care se angaja să proiecteze lucrările de reconstrucție a clădirii Teatrului „Eugene Ionesco”. La o lună și jumătate de la semnare, Ministerul a transferat suma de 300 de mii de lei pe contul firmei, cu titlu de avans. Lucrările urmau să fie executate până la 30 noiembrie 2011, adică în trei luni de la plata avansului.

În luna martie 2012 însă Boris Focșa a depus o plângere în instanță, în care susținea că firma nu execută lucrările. Din acest motiv, a cerut rezilierea contractului și restituirea avansului. Curtea de Apel a obligat întreprinderea să restituie Ministerului cele 300 de mii de lei. Instanța a notat că „nu s-a demonstrat că „Ozun-Cons” SRL a executat servicii de proiectare”, chiar dacă au fost prezentate copiile, nu originalele, unor facturi. Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a confirmat decizia, la 18 mai 2016.

În loc de lista neagră, contracte noi. Memoria scurtă a Ministerului Culturii

În pofida acestui litigiu, firma nu a fost sancționată în vreun fel. Potrivit actelor normative, ea ar fi trebuit inclusă în lista de interdicții a Agenției Achiziții Publice, supranumită „lista neagră”, și ar fi rămas astfel timp de 3 ani fără dreptul de a participa la licitații la stat. Nimeni însă nu a inclus-o. Regulamentul cu privire la modul de întocmire a listei de interdicții prevede că agenții economici pot nimeri în această listă dacă:

„există dovezi prezentate de autoritatea contractantă (decizia grupului de lucru, cu anexarea documentelor confirmative) sau de către organul de control care demonstrează faptul că operatorul economic nu-și îndeplinește obligațiunile contractuale…”;

„există o hotărâre definitivă a instanței de judecată prin care au fost reziliate contractele de achiziții ca rezultat al neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către operatorul economic a clauzelor contractuale”.

În conformitate cu aceste două prevederi, firma ar fi trebuit trecută pe lista neagră încă în 2012. Cu toate acestea, nici în 2016, când a fost emisă hotărârea de judecată definitivă, nu s-a întâmplat nimic. Dimpotrivă, în luna mai 2018 Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, condus deja de un alt ministru, Monica Babuc, îi încredințează un contract de 28,6 milioane de lei pentru reconstrucția Colegiului de Construcții din Chișinău. Iar peste 2 luni suplimentează această sumă cu peste 3 milioane de lei.

Ce spune Agenția de Achiziții Publice

Într-un răspuns către portalul Moldova Curată, Agenția de Achiziții Publice anunță că, potrivit Regulamentului citat mai sus, includerea în lista de interdicții a operatorilor economici „presupune prezentarea la Agenție a unei solicitări de rigoare și decizia grupului de lucru a autorității contractante în acest sens sau a organului de control, cu anexarea tuturor documentelor confirmative”. „Astfel, luând în considerare că autoritatea contractantă (MECC - n.r.) nu a transmis către Agenția Achiziții Publice nici o solicitare în acest sens, și respectiv Agenția nu a cunoscut despre hotărârea respectivă (hotărârea definitivă a CSJ - n.r.), informăm că Agenția a fost în imposibilitate de a înscrie SRL „Ozun-Cons” în lista de interdicție”, se explică în răspunsul AAP.

Ce spune Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

La rândul său, Ministerul susține că „la etapa de înregistrare și verificare a documentelor de calificare ale operatorilor economici participanți (la licitația pentru reconstrucția Colegiului de Construcții - n.r.), grupul de lucru pentru achiziții publice nu a identificat temeiuri de excludere de la procedura de atribuire a ofertatului SRL „Ozun-Cons”, de descalificare a acestuia sau de respingere a ofertei acestuia”. 

La întrebarea dacă apartenența la PDM a administratorului „Ozun-Cons”, Dumitru Diacenco, a avut vreo influență la atribuirea contractului, Ministerul a răspuns: „Accentuăm că nici într-o procedură de achiziții publice Ministerul nu a aplicat criterii politice la selectarea operatorilor economici”.

Fostul ministru Boris Focșa: „Nu am idee cine sunt patronii firmei. Cel mai grav este că Teatrul „Eugene Ionesco” a rămas nereconstruit”

„Eu m-am luptat mult cu această firmă. Nu am idee cine sunt patronii. A fost selectată atunci pentru că oferise cel mai mic preț. Pachetul de documente pe care l-au prezentat era impecabil. Ulterior ne-am dat seama că ei de fapt nu aveau capacități să proiecteze un teatru, chiar dacă la concurs prezentaseră o schiță, coordonată cu reprezentanții teatrului și verificată de specialistul nostru. Ei nu au executat nici o lucrare. De asta și i-am acționat în judecată. Cel mai mult regret că sediul Teatrului așa a și rămas nereconstruit. Eu obținusem acești bani foarte greu. Da, firma i-a restituit, dar ei s-au întors în bugetul de stat și ulterior nu au mai fost alocați pentru reconstrucția teatrului”, ne-a declarat Boris Focșa. Întrebat de ce nu a cerut includerea firmei pe lista neagră, fostul ministru a răspuns că aștepta să existe o hotărâre de judecată în acest sens, iar când aceasta a fost emisă, el nu mai era în funcție. „Dar oricum, de atunci nu i-am mai văzut să participe la licitațiile de la minister”.  

Fostul Ministru al Culturii, Boris Focșa, a dat în judecată firma ”Ozun-Cons” pentru neexecutarea lucrărilor de proiectare a Teatrului ”Iogene Ionesco”

Solicitată să comenteze participarea firmei sale la licitațiile publice, litigiul cu Ministerul Culturii, conflictul cu inspectorii Consiliului Concurenței și amenda pentru trucarea ofertelor, Zinaida Ozun ne-a declarat că de câțiva ani nu mai activează în cadrul fimei ”Ozun-Cons”, ”de aceea nu sunt la curent cu nimic referitor la ce se petrece în cele trei firme”. Chiar dacă este fondatoare, ea ne-a spus că nu ne poate face legătură cu persoanele responsabile din cadrul întreprinderii care ne-ar putea răspunde la întrebări.

Afaceri în familie. Banii Primăriei ajung la firma fiului primarului

A treia firmă, „Eurodeviz”, care aparține fiului primarului, Vitalie Marandici, câștigă și ea licitații la stat, inclusiv la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, dar și la Primăria Bogzești. De fapt, ”Eurodeviz” este singura firmă căreia primarul Vasile Ozun îi încredințează să presteze servicii de construcții în sat. Numai în anul 2017 „Eurodeviz” și-a adjudecat două contracte. Unul - pentru lucrări de reabilitare termică a clădirii gimnaziului din localitate, de 2, 6 milioane de lei, iar al doilea - de 987 de mii de lei pentru „reconstrucția Remizei de pompieri voluntari din satul Bogzești”.

I-am expediat, prin intermediul Facebook, câteva întrebări lui Vitalie Marandici, referitoare la faptele descrise mai sus, însă el, desi a citit mesajul, nu ne-a răspuns.

Nici Vasile Ozun, pe care l-am căutat și pe Facebook, și la telefon, i-am expediat întrebările în scris, i-am trimis și sms, nu a vrut să comenteze faptele descrise în acest text.

În pofida constatărilor și amenzilor aplicate de Consiliul Concurenței și deciziei definitive a CSJ în privința ”Ozun-Cons”, firmele apropiate primarului de Bogzești continua să participle nestingherit la concursurile publice și să câștige în mod sistematic noi contracte la stat. Dovadă: documentele unei lictații organizate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, la care ”Ozun-Cons” și ”Eurodeviz” au participat împreună

În următoarele zile Moldova Curată va publica a doua parte a acestei investigații, care se referă la legăturile de rudenie sau de altă natură pe care le are primarul Vasile Ozun cu unii angajați ai Primăriei și cu membrii Consiliului local.

Viorica Zaharia

Această investigație apare în cadrul proiectului „Consolidarea principiului integrității persoanelor cu funcții publice și monitorizarea jurnalistică a activității ANI”, implementat    de   Asociația Presei Independente (API),  cu   susținerea   financiară   a   Fundaţiei Soros-Moldova/Programul Buna Guvernare. Responsabilitatea pentru continutul articolului îi revine API si nu reflecta neaparat poziția Fundației.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Aici așteptăm comentariul tău!

Adaugă comentariu

Articole relaționate:

2013-2018

Conflict de interese la conducerea Ministerului Sănătăț...

Stela Grigoraș, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, îl are ca subaltern  pe partenerul său de afaceri, Anatol Mămăligă. Acesta este secretar de stat, poziție similară cu cea de viceministru. Cei doi au fondat împreună ”Parteneriate pentru Dezvoltare” SRL, afacere care le întregește veniturile cu mii de lei anual. Stela Grigoraș și Anatol Mămăligă sunt și cumetri, ministra fiind nașa de botez a copiilor secretatului de stat.

20 septembrie 2017
1386
2013-2018

Viceminiştri cu remunerări triple

În anul 2012, opt actuali viceminiştri au primit onorarii grase, deoarece au reprezentat statul în societăţi şi întreprinderi. Suma acestor remunărări depăşeşte un milion de lei. La începutul acestui an, au intrat în vigoare câteva modificări legislative, potrivit cărora în consiliile de administraţie (CA) ale instituţiilor de stat vor avea dreptul să fie incluşi nu numai funcţionari publici, cum era prevăzut anterior, dar şi demnitari. Experţii susţin că aceste amendamente au fost votate pentru a promova anumite interese.

31 ianuarie 2014
1124
2013-2018

Încă un primar a scăpat de sancţiune: CNI a constatat c...

Iurie Buga, primarul comunei Micleşti din raionul Criuleni, a admis un conflict de interese, deoarece o are în subordine pe soţia sa, care este contabilă. Chiar dacă au constatat că alesul local a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) au clasat cazul, motivând că primarul a soluţionat acest caz. În realitate, nu a fost aplicată niciuna dintre soluţiile prevăzute de lege pentru coflictul de interese.

20 mai 2016
1544
2013-2018

Nici un demnitar nu a fost demis pentru admiterea confl...

Deşi Comisia Naţională de Integritate (CNI) a emis, cu un an în urmă, acte prin care a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţii de funcţii sau conflictelor de interese pe numele mai multor funcţionari şi demnitari publici, nicio persoană cu funcţie de răspundere nu a fost demisă. Preşedintele CNI declară că majoritatea celor vizaţi atacă deciziile Comisiei în instanţă, iar dosarele sunt examinate mai mult timp, deoarece cadrul legislativ actual nu stabileşte un tremen-limită de examinare a unui dosar.

24 iulie 2014
747
2013-2018

Ziarul CUVÂNTUL: SECRETE COMERCIALE sau Cum autorităţil...

O companie din Chișinău ar fi schimbat ușile și ferestrele la școlile și grădinițele din Rezina doar pe hârtie. Asta, după ce a câștigat o licitație publică de efectuare a lucrărilor într-un proiect ambițios de eficientizare a energiei termice al Consiliului Raional. Suma contractului: peste 18 mln de lei (!) În realitate, lucrările fie au fost realizate parțial în cadrul altor proiecte, fie nu au fost făcute defel. Președinta raionului, refuză să ne dea explicațiile de rigoare, făcând trimitere la "secretul comercial", deși în joc sunt puși bani publici.

16 februarie 2018
1083
2013-2018

Dosarul licitațiilor trucate la DETS Buiucani: în timp...

Firma „Lovis Angro”, al cărui administrator este inculpat în unul dintre dosarele licitațiilor trucate în grădinițele din Chișinău, pare să aibă cel mai rodnic an la capitolul contracte cu statul. Faptul că administratorul Lilian Sofrone este judecat în prezent pentru complicitate la o schemă de fraudare a licitațiilor la Direcția Educației Buiucani nu servește drept temei pentru includerea companiei în lista de interdicții a Agenției Achiziții Publice. De asemenea, în mod paradoxal, acest fapt nu îi pune în gardă pe șefii instituțiilor de stat care organizează licitații și aleg drept câștigătoare anume această firmă. O altă companie care figurează în acest dosar, „Crinic Grup”, la fel nu este inclusă în lista de interdicții, dar nici nu are în ultimul timp licitații câștigate la stat.

22 octombrie 2017
772