PDM a pus în fruntea raionului Fălești o persoană aflată sub anchetă penală pentru achiziții frauduloase la RED Nord-Vest

Noul președinte al raionului Fălești, democratul Viorel Babii, are calitatea de învinuit într-un dosar penal deschis de Procuratura Anticorupție la sfârșitul anului 2017 pentru abuz de serviciu. Dosarul a fost inițiat în baza constatărilor Inspecției Financiare a Ministerului Finanțelor, care a efectuat o revizie la Întreprinderea de Stat Rețelele Electrice de Distribuție Nord Vest. Revizia a cuprins perioada 2012-2017 și a scos la iveală nereguli serioase la utilizarea banilor, în perioada în care întreprinderea de stat era condusă de Viorel Babii.
Dosar penal în baza controlului Inspecției Financiare. Procurări de la un singur furnizor
Controlul efectuat de Inspecția Financiară a arătat că în anii 2012-2017 întreprinderea a făcut achiziții inoportune de cablu, întrerupătoare, corpuri de iluminat și altele. Volumul mărfurilor procurate a depășit cu mult necesitățile întreprinderii. O mare parte din mărfuri, cumpărate, de altfel, de la aceeași firmă, a rămas neutilizată, a fost stocată în depozit și, între timp, a degradat.
”S-a stabilit că SA RED Nord Vest, în perioada anilor 2012-2017, a procurat bunuri (întrerupătoare automate și corpuri de iluminat) în valoare de 8 522 461,31 lei (din care 8 484 526, 73 lei de la SRL ”Fiasa”), fiind utilizate pe perioada a 6 ani doar în volum de 44%”, se arată în actul întocmit de Inspecția Financiară. Astfel, la momentul reviziei, 8 noiembrie 2017, la întreprindere exista un stoc de bunuri de 4 757 305,79 lei.
Bănuit că a făcut achiziții de care întreprinderea de stat nu avea nevoie
”S-a stabilit că achiziția bunurilor necesare activității de bază la SA RED Nord Vest a fost efectuată în perioada 2012-2015, în condiții netransparente, fără a ține cont de necesitățile reale, fiind procurate bunuri în cantități considerabile, depozitate, fără a fi utilizate, care în timp sunt degradate fizic și moral, totodată acțiunile respective duc la dezafectarea mijloacelor circulante ale societății. Mai mult ca atât, SA RED Nord Vest, în perioada anilor 2014-2015, din lipsă de mijloace circulante, a contractat credite în sumă totală de 72 000 000 de lei, care, respectiv, prin calcularea dobânzilor, a dus și la majorarea cheltuielilor societății cu 3 728 577,50 lei”, este constatarea finală a revizorilor.
UPDATE la 23.10.2020: SRL ”Fiasa”, a mai constatat Inspecția Financiară, a efectuat, de la crerea sa în 2013, livrări de mărfuri doar către RED Nord Vest și, o singură livrare, la 6 martie 2015, către SRL „Energia”, firmă care la acel moment fondator era Viorel Babii. RED Nord Vest nu a făcut achiziție de la SRL „Energia” la 6 martie 2015, așa cum am scris, preluând eronat informația IF, la momentul publicării articolului. Redacția a făcut această rectificare la 23.10.2020 și regretă eroarea strecurată.
În declarația de avere depusă pentru anul 2013, Viorel Babii arată că el personal deținea 80% în SRL ”Energia”, care avea atunci, potrivit lui, o valoare de piață de 484 320 de lei. În prezent, unic fondator și administrator al acestei întreprinderi este Carolina Babii, fosta soție a actualului președinte de raion. Divorțul s-a pronunțat la sfârșitul anului 2015.
RED Nord, unde Viorel Babii, le fel, a fost director, – client al firmei fostei soții
În prezent, pe pagina web a SRL ”Energia” la rubrica ”Opinia clienților noștri” se spune că RED Nord – întreprindere de stat cu sediul la Bălți, pe care Viorel Babii a condus-o o perioadă în anul 2017 - consideră SRL ”Energia” un ”partener bun de afaceri”. ”Pe parcursul activității sale în procesul executării lucrărilor de instalare, reparații și constucții SRL ,,Energia'' Bălți, administrată de către d-na Carolina Babii, s-a dovedit a fi un partener bun de afaceri, a dat dovadă de măiestrie cu un nivel înalt de profesionalism la executarea lucrărilor. Posedă o cunoaștere profundă a meseriei sale dând dovadă de responsabilitate, flexibilitate și atîrnare conștiincioasă cu respectarea regulilor de securitate și asigurarea calității înalte în executarea lucrărilor”.
Din acest text reiese că ”Energia” a făcut afaceri și cu RED Nord. De fapt, deși erau divorțați, în anul 2017 Viorel Babii a indicat în declarația de avere faptul că a fost salarizat la întreprinderea ”Energia”. Abordată de Moldova Curată pentru precizări, Carolina Babii a refuzat să discute: ”Eu am dreptul să nu vă dau nici un interviu”.
În ultimii ani, când Viorel Babii a fost consilier raional la Fălești și local în satul Răuțel, SA ”Energia” a câștigat zeci de concursuri de achiziții publice la instituții din raionul Fălești, dar și câteva în alte raioane. Actualul președinte de raion declară acum că deține o singură afacere, SRL ”Bavir”, în satul Răuțel, a cărei valoare de cumpărare ar fi de 1 068 711 lei. El însă nu indică nici un venit din activitatea acestei întreprinderi.
Am încercat să dăm de fondatoarea și administratoarea SRL ”Fiasa”, întreprinderea de la care RED Nord Vest a făcut procurările considerate inoportune de Inspecția Financiară și procurori, Irina Eduardovna Fialkovskaia. La numerele de telefon ale firmei nu răspunde nimeni, iar la numărul indicat ca fiind al adminitratoarei robotul spune că un astfel de număr nu există.
Avocatul lui Viorel Babii: ”Pot să vă spun că pledează nevinovat”
Potrivit Procuraturii Anticorupție, prejudiciul adus întreprinderii s-ar ridica la câteva milioane de lei. Fiind cercetat în acest dosar, deschis conform art. 327 Cod penal (abuzul de putere), la începutul anului 2018 Viorel Babii a fost anunțat în urmărire internațională. Ulterior însă, prin intermediul avocaților săi, bănuitul i-a anunțat pe procurori că este gata să colaboreze cu ancheta, astfel că în luna martie 2019 măsura preventivă – arestul – a fost anulată. La 15 aprilie 2019 Procuratura Anticorupție a anunțat că urma să îi înainteze învinuirea lui Viorel Babii. Solicitat de Moldova Curată, avocatul lui Babii, Vasile Nicoară, a declarat că clientul său pledează nevinovat.
Moldova Curată i-a expediat lui Viorel Babii pe adresa Consiliului Raional câteva întrebări legate de acuzațiile care i se aduc, însă acesta, deși a pormis, la telefon, că le va citi, nu a mai răspuns ulterior.
Viorel Babii este vicepreședintele Organizației Teritoriale a PDM Fălești și a succedat-o în funcția de președinte al raionului pe Iraida Bânzari, care este președinta OT PDM Fălești și care, după ce a candidat fără succes pe circumscripția Fălești la funcția de deputat, a invocat motive de sănătate și și-a dat demisia. I-am solicitat purtătorului de cuvânt la PDM, Vitalie Gămurari, un comentariu asupra faptului că PDM a admis alegerea la conducerea unui raion a unei persoane aflate sub anchetă penală pentru acte de corupție și care s-a eschivat o vreme, fiind dată în urmarire internațională, de la raspundere. Vitalie Gămurari, deși a recepționat mesajele noastre, nu a răspuns.
Viorica Zaharia
Această investigație apare în cadrul proiectului „Consolidarea principiului integrității persoanelor cu funcții publice și monitorizarea jurnalistică a activității ANI”, implementat de Asociația Presei Independente (API), cu susținerea financiară a Fundaţiei Soros-Moldova/Programul Buna Guvernare. Responsabilitatea pentru continutul articolului îi revine API si nu reflecta neaparat poziția Fundației.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Adaugă comentariu
Articole relaționate:
Averile celor care verifică declarațiile de avere
Nu indică valoarea bunurilor mobile și imobile în declarațiile lor de avere sau declară automobile de 8-11 mii de lei și au beneficiat de donații semnificative, de zeci de mii de lei. Este vorba despre unii dintre inspectorii de integritate din cadrul Autorității Naționale de Integritate, cei care, nemijlocit, efectuează controalele averilor și intereselor demnitarilor și funcționarilor publici.
Deputatul Ghenadie Buza și-a construit drum până la poa...
Drumul până la casa în care locuiește actualul deputat Ghenadie Buza a fost construit recent din banii destinați întreținerii mai multor drumuri ale raionului Hâncești. Toamna trecută, când Ghenadie Buza încă era președinte al acestui raion, Consiliul raional a anulat o finanțare de aproape 400 de mii de lei pentru drumurile din raion, direcționând banii spre construcția străzii G. Enescu din orașul Hâncești. Pentru că această sumă nu era suficientă, o altă parte din bani a fost luată de la capitolul privatizarea unor clădiri. Ghenadie Buza a refuzat să comenteze faptele stabilite de Moldova Curată.
Deputații amendați de ANI pentru depunerea tardivă a de...
Majoritatea deputaților amendați de Autoritatea Națională de Integritate pentru depunerea cu întârziere a declarației de avere și interese personale dau vina pe o eroare în sistemul electronic de depunere a declarațiilor, care ar fi funcționat defectuos timp de câteva zile. Cu toate acestea, nici unul dintre ei nu a contestat amenda fixată de ANI. Toți au plătit-o. Cei mai mulți, în primele trei zile, ceea ce a înjumătățit suma. Pe de altă parte, ANI spune că atunci când le-au fost intocmite procese contravenționale, parlamentarii nu au acuzat probleme de soft și au acceptat să achite amenzile.
Lacul Sărat de la Cahul, rămas în paragină, deși în el...
In jur de 11 milioane de lei a investit ADR Sud începând cu anul 2012 într-un proiect care urma să devină loc de agrement și destinație turistică în orașul Cahul – Lacul Sărat. La lansare, se anunța că în doi ani sursa de apă minerală curativă, cu proprietăți unice, va redeveni accesibilă pentru oameni, așa cum a fost până în anii 80 ai secolului trecut. Astăzi Lacul este pe jumătate amenajat, însă în el nu există apa minerală promisă, ci apă de ploaie și crește stuf. Locul degradează cu fiecare zi. Proiectul în care s-au investit milioane de lei a fost compromis de interese, pe alocuri de corupție, și de incompetență. Deși ADR Sud a fost gestionara banilor și a proiectului, astăzi nimeni nu își asumă responsabilitatea pentru starea în care se află Lacul, iar Maria Culeșov, directoarea ADR Sud, spune că Agenția a făcut totul ce a depins de ea, dar că a fost greu, de parcă… duhurile rele s-ar fi opus. Primăria și Consiliul Raional Cahul caută acum soluții (cel puțin așa declară) să pornească lucrurile din punctul mort și să facă, totuși, Lacul, funcțional.
Cu câteva zile înainte de alegeri, Cancelaria de Stat a...
Cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare, Cancelaria de Stat a organizat 8 licitații în urma cărora 4 organizații neguvernamentale au obținut contracte de milioane de lei. Cel puțin asta reiese din datele publicate pe pagina web a Agenției Achiziții Publice pe 22 februarie 2019. Organizațiile conduse de membrii Consiliului de Integritate al ANI Sergiu Ostaf și Dumitru Țîra, de analistul economic Roman Chirca și de o persoană cu numele Andrei Bednîi vor primi în total 7 milioane de lei pentru a expertiza și evalua politicile publice. La unele concursuri a participat câte un singur ofertant.
Guvernul Sandu a tăiat finanțarea pentru ONG-urile cont...
Cancelaria de Stat a anulat trei dintre cele 8 contracte încheiate în februarie de fosta guvernare cu câteva ONG-uri pentru evaluarea politicilor publice în diferite domenii. Alte 5 contracte au fost revizuite în scădere, după ce vechea conducere a Cancelariei le plătise deja câte aproximativ 0, 6 milioane de lei. Cancelaria condusă acum de Andrei Spînu a invocat procedura netransparentă de selectare a domeniilor de expertizare, dar și de organizare a concursurilor de achiziții publice pentru adjudecarea contractelor. Astfel, ONG-ul reprezentat de Corneliu Omelian nu va mai expertiza domeniile integritate și anticorupție, iar cel condus de Sergiu Ostaf – pe cel referitor la drepturile omului. Sumele din alte contracte, încheiate cu Roman Chirca, Sergiu Ostaf și Elena Tudose/Dumitru Țîra, au fost reduse. În aceste zile la Guvern are loc rrecepționarea rapoartelor făcute de aceste ONG-uri, de către comisii speciale, care decid dacă le vor accepta sau nu.
Aici așteptăm comentariul tău!