Preşedinte judecătoriei Buiucani şi-a cumpărat apartament la preţ preferenţial, deşi are locuinţă în capitală
Dorin Dulghieru, preşedintele Judecătoriei Buiucani din municipiul Chişinău, a solicitat de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) să-i fie alocat spaţiu locativ, chiar dacă deține un apartament în Chişinău. Acum magistratul are două apartamente, dintre care unul cu suprafaţa de peste 87 metri patraţi. L-a cumpărat la un preţ preferenţial, de peste 31 de mii de euro.
Dorin Dulghieru activează în cadrul Judecătoriei Buiucani din anul 2007. Timp de şapte ani a lucrat în calitate de judecător, iar în anul 2014 a fost numit preşedintele acestei instanţe. Din declaraţia de avere pentru anul 2015 vedem că în ultimii ani câștigurile familiei Dulghieru s-au majorat simţitor. Magistratul a declarat un venit de peste 154 de mii de lei, obţinut la locul de muncă și alte peste 2 mii de lei acumulaţi din activitate didactică (la Univeritatea de Studii Europene din Moldova şi la Institutul Naţional al Justiţiei). De asemenea, judecătorul a câștigat peste 1300 de lei din arenda terenurilor agricole. Loturile pe care le menţionează magistratul se află în raionul Glodeni şi au fost primite drept moştenire. „Da, sunt de la bunica din partea mamei. Ea a decedat şi înainte de asta a decis să-mi dea aceste terenuri, ca la bătrâneţe să mă ocup şi de agricultură”, spune judecătorul.
Donaţii de 30 de mii de euro
Magistratul mai declară suma de 30 de mii de euro, primită de soţia sa, care nu este angajată în câmpul muncii. Dorin Dulghieru spune că banii i-au fost donaţi de către cumnatul său. „Donaţia este făcută de fratele soţiei şi este una condiţionată. El se află din anul 2000 în Spania, este asigurat cu spaţiu locativ şi cu business”, precizează magistratul.
Magistratul a solicitat de la CSM să-i fie îmbunătățite condițiile de trai
Dorin Dulghieru este titularul unui apartament de peste 74 m.p., situat în municipiul Chişinău, procurat în anul 2010. Chiar dacă avea locuinţă, totuşi magistratul a solicitat în anul 2013 de la CSM un apartament la preţ preferenţial (360 euro per m.p). CSM l-a inclus în lista beneficiarilor, deşi magistratul Dulghieru nu era eligibil pentru a fi beneficiarul unei astfel de înlesniri. Astfel, CSM i-a oferit un apartament de peste 87 de m.p.
În anul 2013, CSM a emis o Hotărâre prin care a decis: „categoriile de persoane care pot pretinde la alocarea spaţiului locativ în baza contractelor de societate civilă Nr.1 şi Nr.2 din 30 iulie 2013 sunt următoarele: judecătorii instanţelor judecătoreşti din mun. Chişinău, care nu dispun de spaţiu locativ în raza mun. Chişinău; judecătorii care domiciliază în mun. Chişinău, însă activează în alte instanţe din ţară; angajaţii instanţelor judecătoreşti şi angajaţii Consiliului Superior al Magistraturii, care nu dispun de spaţiu locativ în raza mun. Chişinău şi la data depunerii cererii au un stagiu în sistemul judiciar nu mai mic de 6 luni”.
Magistratul a explicat că el nu a invocat faptul că nu are locuinţă, ci că ar avea nevoie de condiţii de trai mai bune. „Eu am nevoie de îmbunătăţire a condiţiilor de trai. Ori D-voastră consideraţi că este normal să stai în condiţiile în care eu dorm cu soţia şi cu un copil de cinci ani în aceeaşi odaie, pe acelaşi pat? Cred că ar trebui să mă înţelegeţi”, afirmă judecătorul. Întrebat dacă apartamentul cu suprafaţa de peste 74 de metri pătraţi are o singură cameră, magistratul a răspuns: „În cealaltă odaie este un alt copil care are nevoie de linişte pentru a-şi face temele”, explică Dulghieru.
În anul 2014, Dorin Dulghieru şi-a cumpărat un autoturism nou de model Skoda Superb, în valoare de circa 16 mii de euro. Maşina a fost procurată în leasing, magistratul urmând să achite această sumă până în anul 2018.
Credit de peste 16 mii de euro stins în doi ani
Tot în anul 2014, familia Dulghieru a contractat două credite în valoare totală de 16.300 de euro, sumă care a fost achitată până la sfârşitul anului trecut. Această sumă este echivalentă cu salariul magistratului pentru doi ani (în anul 2014 a ridicat un venit salarial de peste 152 de mii de lei, anul trecut peste 154 de mii de lei).
Dorin Dulghieru a devenit cunoscut în presă anul trecut, atunci când portalul Anticorupţie.md a scris că preşedintele instanţei de la Buiucani l-a achitat pe Vladimir Molojen, fost ministru al Dezvoltării Informaționale, care acum opt ani a încheiat contracte publice de peste două milioane de lei cu firma familiei sale.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Încă cinci controale vor fi începute de CNI
În şedinţa din 14 noiembrie 2013, membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) vor iniţia procedurile de control pe numele a trei primari, a unui inginer cadastral de la primăria Ghidighici şi a unui funcţionar public de la Biroului Naţional de Statistică. De asemenea, vor fi expuse rezultatele controalelor averilor unui viceministru, unui procuror şi a unui şef de direcţie din cadrul primăriei municipiului Chişinău.
Președintele CSM face precizări referitor la salariul s...
După ce Moldova Curată a publicat un articol în care s-a anunțat, în baza datelor din declarația de avere, că președintele Consiliului Superior al Magistraturii Victor Micu a ridicat în anul 2017 un salariu lunar de 34 de mii de lei, cel vizat a făcut o precizare.
Экс-председатель района, провозглашающий себя про-европ...
За голоса почти 5 тысяч избирателей округа №8 г. Вулкэнешть конкурируют четверо кандидатов в депутаты. Один из них, Сергей Чернев, ранее был руководителем Вулкэнештского района, а также соратником бывшего башкана Михаила Формузала, которого в конце концов побил – в прямом смысле этого слова. Ранее Чернев состоял в Демпартии и был в одном лагере с Формузалом, но теперь выступает как независимый кандидат и объявляет себя убежденным про-европейцем. Другой кандидат, Владислав Онофрей, занимает диаметрально противоположную позицию: он борется за победу, проповедуя сближение с Россией. Кроме них, на депутатский мандат по этому округу претендуют две женщины: независимый кандидат Валентина Филипова и представитель «Нашей партии» Ана Холбан.
Procuror care locuiește în sediul Procuraturii
Noul procuror al raionului Șoldănești, Petru Botnaru, ales în funcție acum o lună, locuiește în sediul procuraturii, deoarece autoritățile locale încă nu i-au repartizat o locuință de serviciu. Botnaru nu se arată deranjat de această situație și spune că timpul va arăta ce va fi în continuare și unde va locui. Petru Botnaru a venit la Șoldănești de la Nisporeni, unde a condus procuratura teritorială timp de două mandate. „Aș fi candidat încă o dată, dar legea nu-mi permite să fac acest lucru pentru a treia oară”, a explicat Botnaru mutarea la Șoldănești. El a fost ales de Consiliul Superior al Procurorilor să ocupe această funcție după ce contracandidatul său, Vladimir Erhan, s-a retras din concurs pe ultima sută de metri, chiar dacă la evaluare acumulase cel mai mare punctaj.
