Profil candidat: Bogdat Țîrdea

Arhiva 19 ianuarie 2019 1894

Integritatea în activitate politică



Bogdat Țârdea este politolog. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă” de la Chișinău și Școala Națională de Științe Politice și Administrative din București.

În anii 2005 și 2009 a candidat la funcția de deputat din partea Partidului Social-Democrat, însă nu a ajuns în Legislativ.

În perioada anilor 2009 - 2011 a fost director de programe politice la Fundația «Признание», iar în 2010 a fost colaborator științific la Institutul de Studii Politice și Integrare Europeană, de pe lângă Academia de Științe a Moldovei.

La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, Bogdat Țîrdea a candidat pe lista Partidului Socialiștilor și a acces în Legislativ. A fost membru al fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor, fără a deține calitatea de membru al acestei formațiuni. Totodată a fost membru al   Comisiei politică externă și integrare europeană. Deputatul a declarat că ”aspirațiile de integrare europeană deja de mai mulți ani dăunează Republicii Moldova”.  

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Bogdat Țîrdea estet profesor la Universitatea ”Ion Creangă”, la Catedra de Științe filozofice și social-economice. Înainte de a fi ales deputat, în anul 2014, a depus la Comisia Electorală Centrală declarația de venit, document în care indica un salariul de 20.000 de lei câștigat timp de doi ani, iar 10.000 de lei i-a obținut din calitatea de instructor la training-uri, dar și din vânzări de cărți. Atunci familia Țîrdea deținea două apartamente și două automobile: Toyota RAV4, fabricat în anul 2013 și Mazda 3, din 2007.

Pentru anul 2017, Bogdat Țîrdea a indicat în declarația de avere și interese personale aceleași autoturisme. Totuși, el  a declarat că a vândut unul din apartamentele deținute și și-a cumpărat o casă cu valoare cadastrală de circa 600 de mii de lei. Astfel, familia sa deține o casă de locuit și un apartament. Bogdat Țîrdea a obținut în 2017 un venit de peste 220 de mii de lei din funcția de deputat, iar soția acestuia – peste 60 de mii de lei.

În declarația depusă la CEC în campania electorală 2019, candidatul indică salariul său de la Parlament și din activitatea didactică la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”. Candidatul indică și aici apartamentul și casa și cele două autoturisme.

În anul 2016, fosta Comisie Națională de Integritate (CNI) a inițiat o procedură de control prin care îl suspecta pe  Bogdat Țîrdea că a dobândit în anul 2014 un apartament a cărui valoare depășea veniturile realizate în acea perioadă, fapt ce ar genera o eventuală diferență vădită între veniturile obținute și proprietatea dobândită în perioada de declarare. La scurt timp însă membrii CNI  au clasat cazul, argumentând că veniturile pentru procurarea apartamentului au fost acumulate înainte ca Bogdat Țîrdea să devină ales al poporului.

Integritatea în gestionarea funcțiilor publice

În paralel cu funcția de deputat, Bogdat Țîrdea moderează o emisiune de opinie, intitulată ”НА САМОМ ДЕЛЕ”, difuzată cu regularitate de postul de televiziune NTV Moldova, deținut de colegul său de partid, deputatul socialist Corneliu Furculiță. Potrivit portalului Moldova Curată, legislația îi permite unui ales al poporului să desfășoare doar activități remunerate didactice și științifice – alte funcții sunt incompatibile cu poziția sa. Bogdat Țîrdea a declarat că el nu este remunerat pentru această activitate.  

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Profil candidat: Sergiu Sîrbu

Integritatea în activitatea politică

20 ianuarie 2019
2635

Profil candidat: Alexandr Odințov

Integritatea în activitatea politică

20 ianuarie 2019
2111

Dorin Chirtoacă: „Din păcate, nici un funcţionar bănuit...

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, spune, într-un interviu pentru Moldova Curată, că în perioada celor două mandate ale sale, mai mulţi funcţionari publici din cadrul Primăriei au fost bănuiţi de comiterea actelor de corupţie, însă nu au ajuns să fie condamnați. Chirtoacă afirmă că și în prezent în instituția pe care o conduce există funcţionari care îşi văd mai mult de interesele personale, decât de cele profesionale.

13 august 2014
1769

Instrumentele anticorupţie, contestate la Curtea Consti...

Legile din „pachetul anticorupţie” sunt contestate rând pe rând la Curtea Constituţională (CC). După Legea privind testarea integrităţii profesionale, contestată de comunişti, şi prevederile referitoare la „îmbogăţirea ilicită” urmează să fie examinate de către judecătorii Înaltei Curţi. Nemulţumirea faţă de această prevedere vine de la un avocat parlamentar. În prezent, Procuratura Anticorupţie are în examinare trei dosare penale privind îmbogăţirea ilicită.

06 februarie 2015
2024

Preşedinta raionului Făleşti, aleasă cu vot de aur

Raionul Făleşti este condus de democrata Iraida Bânzari. Alegerea ei în fruntea raionului i-a supărat pe consilierii socialişti şi pe cei din partidul lui Renato Usatîi, deoarece o consilieră din partidul lui Igor Dodon a plecat la democraţi, acesta fiind votul de aur.

24 noiembrie 2015
2362

Integritatea, o condiție esențială pentru combaterea c...

UE pledează pentru o CNI cu instrumente și rezultate concrete

13 iulie 2015
1979