Şeful Agenţiei Achiziţii Publice a găsit soluţia pentru ca subalternii săi să refuze mita

Arhiva 27 octombrie 2014 1821

Simion Botnari, directorul Agenţiei Achiziţii Publice, se laudă că subalternii îi raportează de fiecare dată când cineva încearcă să-i „mulţumească” fie cu o cutie de bomboane, fie cu o sticlă de şampanie. Şi asta pentru că, afirmă şeful instituţiei, fiecare şedinţă începe cu lecţii de moralitate, iar de aproape un an în Agenţie au fost instalate camere de supraveghere. 



„Dacă aş admite măcar pentru o secundă că în această instituţie se ia mită, aş spune din start că sunt un angajator prost. Încercăm să creăm cât mai multe mecanisme ca să nu avem acest flagel în Agenţie. Fiecare şedinţă pe care o facem aici porneşte de la faptul că toţi angajaţii sunt tineri şi îşi doresc o carieră, aşa că îndemnul meu este să nu accepte mita pentru că ar putea să le strice viaţa. Cred că-mi reuşeşte să-i conving. Îmi este raportată până şi o simplă încercare a agenţilor economici de a aduce şampanie sau bomboane”, afirmă Simion Botnari.

Mai mult, de aproape un an în Agenţie au fost instalate camere de supraveghere. „Nu ştiu câte instituţii mai au un sistem similar. În orice moment deschid camera şi pot să văd ce se întâmplă”, susţine directorul.

Potrivit lui, până în prezent doar un angajat al Agenţiei s-a aflat în vizorul oamenilor legii, în prezent acesta fiind suspendat din funcţie.

Simion Botnari a vorbit despre aceste măsuri într-un interviu care va fi publicat pe portalul „Moldova Curată” în zilele următoare. La fel, veți afla cum a comentat directorul Agenției Achiziții Publice informaţia apărută în presă potrivit căreia ar fi participat la tragicul incident din Pădurea Domnească, soldat cu moartea omului de afaceri Sorin Paciu, licitaţiile publice aflate în vizorul Centrului Naţional Anticorupţie, dar și alte subiecte.

Anastasia Nani



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Profil candidat: Denis Ulanov

Integritatea în activitatea politică

20 ianuarie 2019
3624

Dorin Chirtoacă: „Din păcate, nici un funcţionar bănuit...

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, spune, într-un interviu pentru Moldova Curată, că în perioada celor două mandate ale sale, mai mulţi funcţionari publici din cadrul Primăriei au fost bănuiţi de comiterea actelor de corupţie, însă nu au ajuns să fie condamnați. Chirtoacă afirmă că și în prezent în instituția pe care o conduce există funcţionari care îşi văd mai mult de interesele personale, decât de cele profesionale.

13 august 2014
1753

Bunurile primarului, utilizate în interesul comunităţii...

Lilian Carmanu, primarul comunei Mileştii Mici din raionul Ialoveni, este acuzat de unii consilieri locali că a încheiat cu firma al cărei fondator este soţia sa un contract de prestare a serviciilor de transport, în valoare totală de 25 de mii de lei. Primarul însă susţine că a făcut acest lucru pentru comunitate.

03 aprilie 2014
2199

Șeful interimar al IGP, Gheorghe Cavcaliuc: proprietăți...

Șeful interimar al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Gheorghe Cavcaliuc, are proprietăți a căror valoare depășește cu mult veniturile sale declarate. Cavcaliuc ridică un salariu lunar de 10 mii de lei, însă în prezent își construiește o casă impunătoare în comuna Trușeni din municipiul Chișinău. El locuiește într-un apartament trecut în acte pe numele socrilor săi, care anterior a fost cumpărat de părinții săi. Toate acestea au fost descoperite de reporterii Ziarului de Gardă, care au publicat o investigație amplă.

17 decembrie 2015
2502

Conspirație sau lege: Consiliul orășenesc Cahul i-a ret...

10 octombrie 2015
2484

Profil candidat: Octavian Țîcu

Integritatea în activitatea politică

20 ianuarie 2019
2119