Profil candidat: Petru Jardan
Integritatea în activitatea politică
Petru Jardan, candidatul cu numărul trei pe listele Partidului „Șor” la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, a obținut în ultimii doi ani venituri oficiale în valoare de 1,6 milioane de lei din funcția de director general al companiei „Avia Invest”, cea care gestionează Aeroportul Internațional Chișinău. Jardan conduce, din 2013, un automobil Porsche Cayenne și deține, împreună cu soția, un apartament de 114 m.p. dobândit în 2012 prin intermediul unui contract de investiții.
Până în 2018, Petru Jardan nu a fost implicat oficial în politică. În luna august a anului trecut, acesta a fost desemnat de Partidul „Șor” în calitate de „reprezentant împuternicit” al formațiunii în sectorul Botanica din mun. Chișinău. Candidatura a fost aleasă la reuniunea de partid, care a adunat câteva sute de membri ai Partidului „Șor” din sectorul Botanica, se preciza într-un comunicat al partidului.
Înainte de a se implica în politică, Petru Jardan s-a aflat în cercul de apropiați ai primarului de Orhei, Ilan Șor. Acesta a ocupat funcția de vicepreședinte al clubului de fotbal „Milsami” Orhei, patronat de Ilan Șor, iar ulterior, în 2012, încă înainte de concesionare, a fost numit director al „Aeroportului Internațional Chișinău” printr-un ordin semnat de Tudor Copaci, directorului Agenției Proprietății Publice. În 2013, Aeroportul a fost concesionat companiei „Avia Invest”, iar Jardan, la scurt timp, a fost numit director general al acestei companii, funcție pe care o deține și astăzi.
Integritatea în declararea averii și intereselor personale
În declarația pe proprie răspundere depusă la Comisia Electorală Centrală în calitate de candidat la funcția de deputat, Petru Jardan a indicat că a obținut în perioada 2017-2018 venituri oficiale în sumă totală de 1,6 milioane de lei de la compania „Avia Invest” SRL, acolo unde este director general (67 de mii de lei lunar). Ilan Șor, președintele Partidului „Șor”, este președintele Consiliului de Administrație al „Avia Invest”. Această companie va gestiona în următorii 43 de ani Aeroportul Internațional Chișinău, în baza unui parteneriat public-privat semnat în 2013.
Petru Jardan a mai trecut în declarația de avere și interese depusă la CEC faptul că, împreună cu soția, este proprietarul unui apartament de 114 m.p., procurat în 2012, în urma unui contract de investiții. Din 2013, Jardan conduce un automobil de model Porsche Cayenne, fabricat în același an. Mașina care costă 68 de mii de euro, echivalentul a 1,3 milioane de lei, nu este în proprietatea candidatului la funcția de deputat, fiind deținută de acesta în baza unui contract.
În declarațiile de avere pentru anii 2012-2013, depuse în perioada în care activa la Aeroportul Internațional Chișinău, Petru Jardan declara faptul că soția sa era angajată în cadrul clubului de fotbal „Milsami” Orhei în calitate de contabil-șef. Tot în acele declarații, Jardan preciza că deține o cotă parte de 25% în cadrul SRL-ului „Altotal-Cons”, cu activități în construcții. Ulterior însă, Jardan a ieșit din lista proprietarilor acestei companii. Conform informațiilor din registrul Agenției Servicii Publice, Petru Jardan nu deține calitatea de fondator sau administrator de SRL-uri, altul decât „Avia Invest” SRL.
Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid
Pe 8 ianuarie 2019, pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău, Petru Jardan și Partidul „Șor” au organizat un concert cu participarea interpretului rus, Stat Mihailov. Intrarea a fost gratuită, iar la inițiativa lui Jardan, a fost organizat și transport gratuit pentru toți doritorii. De asemenea, pentru participanți la concert au fost amenajate corturi, la care se oferea gratuit ceai, a scris Ziarul Național.
La acea dată, nici Petru Jardan și nici Partidul „Șor” nu erau înregistrați în cursa electorală, astfel că, nici partidul, dar nici Petru Jardan nu au indicat cheltuielile aferente organizării evenimentului. A doua zi, pe 9 ianuarie 2019, partidul a fost înregistrat de Comisia Electorală Centrală în alegeri, iar Petru Jardan, peste trei zile, la 11 ianuarie, a depus listele cu semnături pentru a fi înregistrat în calitate de candidat al Partidului „Șor” în circumscripția nr. 23, care cuprinde sectorul Botanica din mun. Chișinău, inclusiv zona din care face parte și Aeroportul Internațional Chișinău. Pe 15 ianuarie, Jardan a fost înregistrat în cursă. Ulterior, întrebat de un reporter al Ziarului de Gardă cât a plătit pentru organizarea concertului cu participarea lui Stas Mihailov, Jardan a refuzat să răspundă: „Nu ofer comentarii”.
Cazier judiciar
Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.
Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Cum procedăm atunci când autoritatea publică nu ne ofer...
Întrebare: Sunt reprezentantă a unui ONG care acorda suport persoanelor cu dizabilități din orașul Criuleni. Am solicitat informații de la Spitalul raional Criuleni referitoare la serviciile care au fost acordate unei persoane cu dizabilități severe de vedere. Persoana respectivă a fost transportată din satul Mășcăuți la Spital din Criuleni, cu ambulanța, pe timp de noapte, pentru examinare psihiatrică și narcologică, deoarece a devenit agresivă, violentă cu familia și cu cei din jur. Deși până acum nu a fost la evidența spitalului de psihiatrie, există bănuieli că aceasta suferă și de anumite dereglări psihice. În aceeași noapte, la scurt timp după ce a fost adusă la spital, ea a fost trimisă acasă fără a fi însoțită de cineva, fără transport etc. Persoana respectivă este în continuare agresivă.
Victor Munteanu: Reforma justiției a eșuat. Riscăm să p...
Directorul Programului de Drept al Fundației Soros-Moldova, Victor Munteanu, a acordat un interviu portalului Moldova Curată, în cadrul căruia s-a arătat dezamăgit de modul de desfășurarea a reformelor în sectorul justiției. În opinia sa, Uniunea Europeană și alți parteneri externi ai Republicii Moldova nu şi-au imaginat cât de mare este nivelul de corupţie de aici atunci când au inițiat proiectele de reformare a justiției.
Pe urmele miliardului. În buzunarele cui au ajuns banii...
Aproape nouă din cei 14,2 miliarde de lei, acordaţi în noiembrie 2014 şi martie 2015 de Guvernul Republicii Moldova Băncii de Economii (BEM), Băncii Sociale (BS) şi Unibank, în baza unor hotărâri secrete, au ajuns în buzunarele a 0,87% din deponenţii celor trei bănci. Este vorba despre 1.400 de persoane fizice, milionari şi 19.685 de companii private. Banii le-au fost acordaţi în baza deciziilor unei comisii speciale, create de Guvern, a cărei componenţă este ţinută în mare secret. Centrul de Investigaţii Jurnalistice a reuşit să afle numele câtorva dintre membrii acestei comisii. Unii dintre ei s-au ales între timp cu funcţii publice importante. Deşi modul în care au fost luate cele două decizii de acordare a garanţiilor de stat ridică multiple semne de întrebare, procurorii nu au pornită nicio anchetă pe acest episod din „furtul miliardului”. Între timp, în cei doi ani de la lichidarea băncilor s-a reuşit recuperarea a doar 2% din banii fraudaţi. 12 miliarde de lei urmează să fie recuperaţi de la patru companii din aşa-numitul „grupul Şor”, în baza unor hotărâri judecătoreşti care însă nu prevăd niciun mecanism de restituire a banilor.
Bani publici plătiţi pentru lustruirea imaginii preşedi...
Consiliul Raional Leova a plătit în luna iunie 6 mii de lei publicaţiei „Literatura şi Arta” pentru un articol în care i-au fost aduse laude preşedintei raionului, Efrosinia Greţu, membră a Partidului Democrat (PD). Unii consilieri susţin că banii nu erau planificaţi în bugetul local, de aceea o învinuiesc pe preşedintă că ar face abuz de banii publici pentru a se promova, dar şi pentru a face imagine partidului pe care îl reprezintă.
INTERVIU// Cristina Țărnă: ”Chiar cu toată asistența ex...
Problema cadrelor și comunicarea cu presa par ar fi, în prezent, cele mai grave probleme ale Autorității Naționale de Integritate (ANI), în opinia Cristinei Țărnă, expertă anticorupție, fostă directoarea adjunctă în cadrul Centrului Național Anticorupție.
