Silvia Volosatâi, cercetată penal, a devenit vice-director la ”Apele Moldovei”
Silvia Volosatâi, fosta șefă a Secției investiții capitale de la Ministerul Sănătății, este urmărită penal pentru fals în declarația de avere. Dosarul a fost deschis de procurori în luna februarie 2015, în urma unei solicitări a Comisiei Naționale de Integritate (CNI), care a constatat că Silvia Volosatâi nu a declarat mai multe bunuri. Comisia a verificat averile funcționarei în baza unui material apărut pe moldovacurata.md.
Șeful interimar al Procuraturii Anticorupție, Adrian Popenco, a declarat pentru Moldova Curată că în prezent în cadrul urmăririi penale pornite conform art. 352' din Codul Penal ”au loc o serie de ridicări”. ”După acțiunile pe care le întreprindem acum, urmează să ajungem la o soluție: fie emitem ordonanță de încetare a urmăririi penale, fie, în urma analizei probelor concludente, expediem dosarul în instanța de judecată”, a spus Adrian Popenco.
Bugetari cu Mercedes E200
În actul emis la 18 decembrie în privința Silviei Volosatâi CNI a constatat o serie de diferențe între bunurile declarate și cele pe care funcționara și familia sa le posedă în realitate. De asemenea, inspectorii CNI au stabilit și o diferență vădită între veniturile obținute de familia Volosatâi pe durata anului 2013 și cheltuielile făcute. Astfel, potrivit actului, Silvia Volosatâi nu a indicat în declarația cu privire la venituri și proprietate 3 imobile și 8 terenuri agricole. O parte din imobile au fost gajate pentru un credit de 2 milioane de lei.
De asemenea, ea nu a declarat un autoturism Mercedes E200, fabricat în anul 2008. Potrivit actului CNI, acest autoturism a fost importat personal de către soțul funcționarei, Boris Volosatâi, care este director al Liceului ”Gheorghe Asachi” din Chisinau.
Au câștigat peste 200 de mii de lei din salariu, dar au făcut cheltuieli de două ori mai mari
Pa cardurile bancare ale Silviei Volosatâi au fost rulate în anul 2013 sume considerabile, raportate la veniturile sale din salariu. Pe unul dintre ele în 2013 au fost rulate aproape 396 de mii de lei, folosite la achitarea creditului contractat de soț. ”Originea banilor de pe doua conturi bancare este necunoscută și prezintă suspiciuni privind legalitatea provenienței acestora”, se spune în actul CNI.
O altă constatare este că suma anuală de rambursare a creditului de 2 milioane de lei, acordat pe 78 de luni, constituie 307 692,30 lei, care depășește considerabil venitul anual al soților Volosatâi. ”Luând în considerare cheltuielile de utilizare a creditului, familia Volosatâi a achitat băncii în anul 2013 suma totală de 395 871,26 lei, depășind venitul anual total (240 290,88 lei) cu 155 580,38 lei”, se spune în actul CNI. În total inspectorii au calculat că există o diferență vădită de 142 305, 15 lei dintre venitul total declarat de soții Volosatâi pe anul 2013 - 240 290,88 lei și cheltuielile conform rulajelor bancare, care au fost, conform rulajelor bancare, de 502 741, 47 de lei.
Din șef de secție la Ministerul Sănătății, vice-director la ”Apele Moldovei”
Între timp, Silvia Volosatâi și-a schimbat serviciul. Din septembrie 2015 ea este vice-director al Agenției Apele Moldovei. Am căutat-o pentru un comentariu, însă la serviciu ni s-a spus că ea se află de o zi în concediu medical. Am făcut legătură cu ea pe facebook. ”Când se va finaliza investigația, atunci am să comentez, că am și eu ceva a spune. Pâna atunci la revedere”, ne-a scris Silvia Volosatâi în loc de comentariu.
Silvia Volosatâi a ajuns să fie verificată de CNI după ce Moldova Curată a scris că ea deține o firmă, ”Sinteza-OS”, ce înregistrează din vânzări venituri de milioane de lei, dar că acestea nu erau reflectate în declarațiile sale de avere. Atunci ea a declarat pentru Moldova Curată că veniturile au fost reinvestite și că în ultimii ani ei personal nu i-a revenit nimic din activitatea firmei.
Viorica Manole
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Fiul și soția – în subordinea directorului de la ”Pădur...
Directorul rezervației naturale ”Pădurea Domnească”, Valeriu Țarigradschi, ar putea fi cercetat de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Generală pentru că îi are în subordine pe soția și fiul său și pentru utilizarea unui automobil de serviciu în interes personal. Soția sa, Sofia Țarigradschi, este pădurar, iar fiul său, Marian Țarigradschi, este șef al punctului turistic „Cantonul nr. 1”, sectorul Balatina. Cazul directorului de la Pădurea Domnească a fost examinat la CNI în 3 ședințe, până a fi luată această decizie, la ședința din 23 iunie. Membrii CNI au constatat o situație de conflict de interese.
Un fost director de școală și-a angajat soția și fiul,...
Fostul director al Școlii profesionale nr. 2 din orașul Cahul, Nicolae Munteanu, și-a angajat soția și fiul în instituția pe care o conducea, dar a rămas nesancționat pentru conflict de interese. La ședința de joi, 28 aprilie, Comisia Națională de Integritat (CNI) a constatat că Nicolae Munteanu a admis o situație de conflict de interese, dar nu a expediat dosarul la CNA pentru aplicarea amenzii conform Codului Contravențional, așa cum se întâmplă în alte cazuri, ci a clasat cauza. Motivul - conflictul se consideră soluționat prin faptul că din luna ianuarie Munteanu nu se mai află în funcție.
Şef la Fisc: în situaţie de incompatibilitate, cu aface...
Şeful Inspectoratului Fiscal de la Cahul, Gheorghe Lavric, a fost găsit incompatibil de Comisia Naţională de Integritate pentru că a deţinut şi funcţia de consilier raional din 2011 până în 2015, iar după alegerile locale de anul trecut, este consilier orăşenesc. Funcţionarul, care este acţionar la două întreprinderi, nu este de acord cu decizia CNI şi a declarat că o va ataca în instanţă.
Frate și soră cu funcții de răspundere la primăria din...
În primăria satului Cuizăuca, raionul Rezina, cuvântul „familie” are o însemnătate aparte. Și asta deoarece fratele și sora dețin funcțiile de primar și, respectiv, de contabil-șef în aceeași instituție publică. Deși situația respectivă există de doi ani în primăria de la Cuizăuca, reprezentanții Oficiului teritorial Orhei al Cancelariei de Stat susțin că nu au știut despre acest fapt, însă afirmă este vorba de un conflict de interese, fiindcă ambele persoane dețin funcții de răspundere în primăria din localitate.
Pâine de la firma ginerelui
Circa 870 de copii care frecventează cele trei grădiniţe din oraşul Ialoveni sunt alimentaţi cu pâine de la brutăria gestionată de ginerele primarului oraşului. Alesul local susţine că el nu a fost membru al grupului de lucru atunci când a fost ales câştigătorul tenderului.
