Suspiciuni de părtinire la concursul de achiziție a unui camion pentru evacuarea deșeurilor la Vadul lui Vodă

Regia comunal-locativă Vadul lui Vodă, întreprindere fondată de Consiliul local și responsabilă de salubrizare și amenajarea teritoriului, a ales drept câștigător al concursului de achiziție a unui camion pentru evacuarea deșeurilor, cu valoarea estimată de 1 milion de lei fără TVA, un agent economic creat în aceeași zi în care a fost publicat anunțul despre concurs și din a cărui ofertă lipseau câteva componente obligatorii. Șeful Regiei neagă că ar fi existat vreo înțelegere între această firmă și autoritatea contractantă. După ce licitația a fost contestată de către trei din cei cinci agenți economici participanți, Agenția Națională de Soluționare a Contestațiilor (ANSC) a anulat decizia de atribuire a contractului, notând că Regia a apreciat părtinitor ofertele. Contractul a fost atribuit altei firme.
La 16 februarie 2024 Primăria Vadul lui Vodă a adoptat o decizie prin care a majorat capitalul social al ÎM „Regia locativ-comunală a orașului Vadul lui Vodă” cu 600 de mii de lei. Această sumă urma să fie adăugată la contribuția de 700 de mii de lei oferită de IP Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului, pentru cumpărarea unui camion de evacuare a deșeurilor. Valoarea estimată a proiectului sprijinit de Oficiu, numit „Eficientizarea transportării deșeurilor solide în orașul Vadul lui Vodă”, a fost de 1 300 000 de lei.
În baza acestei decizii, Regia a demarat procesul de achiziție și la 11 martie a publicat anunțul privind organizarea licitației. Potrivit caietului de sarcini și specificației tehnice, camionul urma să aibă o capacitate a caroseriei de 10-12 m2, să fie fabricat nu mai devreme de anul 2023, să aibă buncherul de încărcare integral din metal etc. De asemenea, s-a specificat că termenul de garanție trebuie să fie obligatoriu de minim 2 ani, iar perioada de livrare – 30 de zile.
Unul dintre consilierii locali, Eugen Cebotari, a declarat pentru Moldova Curată că anterior, în cadrul Consiliului se discutase despre necesitatea cumpărării unui camion cu o capacitate mai mare, care să poată transporta o cantitate mai mare de deșeuri și, respectiv, să se economisească astfel combustibil și efort:
„Gunoiul este transportat acum cu două mașini care au capacitatea de 8 m2. De aceea se discutase să se cumpere o mașină modernă, cu o capacitate mai mare – ca tomberonul din spate unde se colectează gunoiul și se presează să fie de cel puțin 16-20 m2, ca să poată transporta, la o cursă, volumul a cel puțin două mașini din cele care sunt folosite acum. Adică cele două existente, vechi, de model GAZ, să fie scoase din uz, deoarece consumă mai mult combustibil și piese, și să fie procurată una nouă, care să lucreze la distanță mai mare și să transporte dublu. Dar înțeleg că din nou s-a cumpărat o mașină cu o capacitate mică. Așa, din păcate, nu e rentabil deloc pentru localitate”.
Șeful Regiei, Fiodor Conoval, confirmă că astfel de discuții într-adevăr au avut loc, dar susține că nici Regia, nici autoritatea publică locală nu ar avea banii necesari ca să cumpere un camion mai mare și mai scump: „Poate că cineva ar fi vrut să cumpărăm o mașină de marca Ford. Dar ea costă trei sau patru milioane de lei. Mașina pe care o cumpărăm costă un milion de lei. Este diferență? La banii pe care îi avem, această mașină ne convine”.
Din cinci agenți economici participanți, trei au contestat licitația
La concursul de achiziții și-au depus ofertele cinci agenți economici: „Eximotor” SA, „Tehnolider” SRL, „Reliacentre” SRL, „Promo Soluții” SRL și „Ravitan” SRL. Toate, cu excepția „Ravitan” SRL, au propus camioane la un preț mai mic de 1 milion de lei fără TVA.
Sursa: e-licitatie.md
Câștigătoare a fost declarată compania „Reliacentre”, înregistrată în Comrat exact în ziua în care Regia comunal-locativă din Vadul lui Vodă a publicat anunțul despre licitație – 11 martie 2024, așa cum reiese din datele publicate pe portalul Idno.md. Ea a propus un camion cu o capacitate de 12 m2, însă nu a indicat termenul de livrare, iar garanția pe care o poate oferi pentru funcționarea camionului a fost de un an, în timp ce autoritatea contractantă solicita 2 ani. „Reliacentre” este singurul participant care a ofertat un camion cu capacitatea de 12 m2, în restul ofertelor capacitatea propusă era de 10 m2. Cu toate acestea, Fiodor Conoval susține că nu a existat nici o înțelegere între grupul de lucru și agentul economic și că la selectare s-a condus de principiul „cel mai mic preț”.
După ce le-a fost comunicată decizia grupului de lucru privind câștigătorul, „Eximotor” SA, „Ravitan” SRL și „Tehnolider” SRl au depus contestații. Prima a fost respinsă, fără să fie examinată în fond, invocându-se depunerea tardivă, iar următoarele două au fost comasate la examinare. Ambele contestații au fost admise, decizia finală a Autorității Naționale de Soluționare a Contestațiilor a fost anularea deciziei de atribuire a contractului și obligarea Regiei să reevalueze ofertele. Totodată, se obligă ca autoritatea contractantă să raporteze ANSC în 3 zile despre măsurile de remediere realizate cu anexarea documentelor confirmative.
Principalele obiecții ale contestatarilor s-au referit la lipsa informației generale despre companie, termenul de garanție mai mic decât cerea caietul de sarcini și neindicarea termenului de livrare a produsului.
În explicațiile depuse la ANSC, câștigătorul „Reliacentre” a menționat că, la completarea documentelor, nu a observat că nu a completat poziția privind termenul de livrare, însă „asta nu înseamnă că eu nu voi respecta termenele de livrare”. În ceea ce privește garanția de un an, față de doi ani cerută de Regie, administratorul „Reliacentre” SRL susține: „Principalul criteriu pentru selectarea câștigătorului este prețul cel mai mic (în celelalte condiții egale), dar nu termenul de garanție”, a mai notat Evgheni Cazmalî, administratorul SRL „Reliacentre”. Referitor la faptul că întreprinderea sa a fost înregistrată în aceeași zi cu publicarea anunțului și, respectiv, cu două săptămâni înainte de desfășurarea licitației, Evgheni Cazmalî a răspuns că acest lucru nu este ilegal: „În Moldova în fiecare zi se înregistrează firme noi. Ele nu au dreptul să participe la licitații? Nou-veniții trebuie să aștepte câțiva ani ca să fie admiși la licitații?”. Solicitat de MoldovaCurată să comenteze această coincidență a datei înregistrării firmei cu data publicării anunțului, Fiodor Conoval a răspuns: „În cazul în care autoritatea contractantă respinge operatorul economic doar din motivul înregistrării recente a întreprinderii, asta ar contraveni leislației în vigoare”.
Menționăm că în anunțul de participare nu au existat cerințe specifice privind experiența ofertanților sau probarea executării cu succes a unor contracte anterioare. S-au cerut doar (la poziția 9 a pnct. 16 din anunț) „informații generale despre ofertant”.
ANSC: „Autoritatea contractantă a examinat în mod părtinitor ofertele”
Autoritatea contractantă a respins ofertele „Tehnolider” și „Ravitan” cu mențiunea că ele nu au indicat modelul exact al camionului propus. În decizia emisă, ANSC a constatat contrariul: cele două firme au indicat în ofertă toate datele necesare, specificațiile tehnice și modelul camionului, în timp ce câștigătoarea „Reliacentre” nu a indicat modelul exact. De asemenea, ANSC a constatat că indicarea unui termen de garanție mai mic decât cel solicitat de autoritatea contractantă constituie o abatere care pune în pericol executarea ulterioară a contractului. Agenția a stabilit încălcarea principiului imparțialității la selectarea câștigătorului și a obligat Regia să reevalueze ofertele „Ravitan” și „Tehnolider”. În consecință, la evaluarea repetată, grupul de lucru a declarat învingătoare întreprinderea „Ravitan”, care va livra un camion la prețul de 1 356 000 de lei cu TVA. „Am încheiat contractul cu firma care s-a situat pe poziția a doua. Chiar astăzi mă duc să perfectez documentele. Totul a fost legal. Licitația s-a desfășurat electronic. Din grupul de lucru au făcut parte doar reprezentanții Regiei. Da, la examinare au participat și reprezentanții primăriei, dar decizia a luat-o grupul de lucru”, ne-a spus Fiodor Conoval la 28 mai.
Acuzații de lipsă de transparență în activitatea Regiei
În timp ce documentam procesul de achiziție a camionului, unii consilieri locali ne-au declarat că activitatea financiară a Regiei ar fi lipsită de transparență. În luna ianuarie 2024 unii consilieri au cerut, în scris, rapoartele financiare pentru anii 2021 și 2022 și lista bunurilor deținute de Regie. Li s-a răspuns (doc) că rapoartele au fost trimise la Primărie, de aceea ei ar trebui să le solicite de acolo. La fel, Regia a invocat faptul că bunurile pe care le gestionează sunt, de fapt, proprietate a Consiliului local (care e fondator), de aceea și această informație ar trebui cerută de la Primărie. Consilierii semnatari ne-au declarat că informația așa și nu le-a fost prezentată. La solicitarea portalului MoldovaCurata.md, Primăria Vadul lui Vodă ne-a expediat rapoartele financiare ale Regiei, însă fără anexele care conțin notele explicative ale managerului.
Viorica Manole
Această investigație este un produs al proiectului „Consolidarea integrității în achizițiile publice prin contribuția mass-media”, desfășurat de Asociația Presei Independente (API), în calitate de beneficiar de sub-grant a proiectului „Consolidarea integrității în achizițiile publice”. Proiectul este implementat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul", în parteneriat cu Fondul de Parteneriat pentru Transparență (SUA). Proiectul urmărește susținerea reformelor în domeniul achizițiilor publice în Moldova, care vor spori transparența și corectitudinea achizițiilor publice prin abilitarea cetățenilor de a responsabiliza instituțiile relevante. Opiniile exprimate în cadrul proiectului și responsabilitatea pentru conținutul acestui produs aparțin autorilor proiectului și nu reflectă neapărat opinia IDIS „Viitorul" și a donatorului.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Adaugă comentariu
Articole relaționate:
Costul reconstrucției lacului de acumulare „Valea Moril...
Curățarea albiei râului Bâc este o promisiune „cu barbă”, făcută de către autorități în mai multe rânduri. Încă în 2014, fostul primar al mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă, a început lucrările de curățare a albiei râului Bâc pe un segment care era afectat de inundații. An de an se fac ajustări la buget și realocări din bani publici, dar problema rămâne nerezolvată. Experții spun că tergiversările sunt înregistrate deoarece autoritățile nu gestionează eficient banii publici.
„Șansa” satelor europene. Cum o întreprindere de la Cah...
Firma „Aquaconstruct-Service” SRL, condusă de Ion Cubreacov, un activist al Partidului „Șansa”, a câștigat un proiect de construcție a rețelelor de apeduct și canalizare în satul Baurci-Moldoveni din raionul Cahul, în cadrul Programului „Satul European”. Pentru a obține contractul, agentul economic propune la concurs un preț foarte mic raportat la valoarea estimată de autoritatea contractantă. Atât administratorul întreprinderii, cât și autoritatea contractantă, au explicat că materialele de construcție sunt achiziționate direct de la producători și se exclude plata intermediarilor.
Iluminare cu năbădăi la Cozești
Autoritățile Publice Locale (APL) din comuna Grigorăuca, raionul Sîngerei, sunt suspectate că au compromis un concurs pentru achiziționarea lucrărilor de instalare a sistemului de iluminat stradal prin descalificarea a două oferte, fără să ofere justificări agenților economici. În consecință, Agenția Națională de Soluționare a Contestațiilor (ANSC) a anulat procedura de achiziție și a obligat primăria să reevalueze ofertele. Primăria însă a ales același agent economic. Proiectul face parte din Programul Național „Satul European Express”.
Bani publici „anulați” de Regia Transport Electric
Întreprinderea „Regia Transport Electric” din municipiul Chișinău a anulat o licitație publică de achiziționare a „vopselei în asortiment” pe motiv că nu a indicat corect în caietul de sarcini criteriile și condițiile impuse ofertanților. Decizia de anulare a fost contestată la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) și, drept urmare, aceasta a dispus, drept soluție de remediere, reevaluarea ofertelor depuse inițial.
Lucrările de renovare a Conacului de la Măcăreuca devin...
Reabilitarea monumentului istoric Conacul ,,Russo” din satul Măcăreuca, raionul Drochia, care urma să se încheie în anul 2023, s-a împotmolit din cauza unei planificări defectuoase a lucrărilor. Până acum au fost organizate două concursuri de achiziții publice, termenul de executare fiind și el amânat de două ori.
Aici așteptăm comentariul tău!