Un primar certat cu legea atacă presa
Primarul satului Cimișeni din raionul Criuleni, Ghenadie Rabei, care este cercetat penal pentru huliganism şi şantaj, a ajuns să intimideze jurnaliștii care-i critică comportamentul. Alesul local era cât pe ce să provoace, zilele trecute, un accident rutier cu implicarea unei mașini de serviciu a postului de televiziune Jurnal TV.
Cancelaria de Stat a fost sesizată să analizeze comportamentul primarului Ghenadie Rabei, care încalcă normele de conduită ale aleşilor locali, stabilite de legislație. „Alesul local este dator să fie demn de încrederea alegătorilor, să contribuie prin exemplul personal la consolidarea autorităţii administraţiei publice locale pe care o reprezintă, onorarea obligaţiilor civice și asigurarea ordinii publice”, se stipulează în Legea privind statutul alesului local.
La 26 august, primarul de Cimişeni, împreună cu susținătorii săi, i-ar fi agresat pe jurnaliști, împiedicându-i să filmeze o adunare în incinta Casei de Cultură din localitate. Două zile mai târziu, acesta a urmărit pe străzile capitalei un autoturism al companiei Jurnal TV și s-a apropiat prea mult de el, riscând să producă o situație de accident.
Organizațiile neguvernamentale de media au sărit în ajutor postului de televiziune și au solicitat Ministerului Afacerilor Interne și Procuraturii Generale să examineze de urgență presupusele cazuri de împiedicare intenționată a activității profesionale și de intimidare a jurnașliștilor de către primarul Ghenadie Rabei.
„Solicităm organelor de drept să ancheteze cazurile de împiedicare a exercitării activității jurnaliștilor, precum și presupusa agresare a acestora și încălcarea normelor privind siguranța traficului rutier, iar în cazul în care vina primarului de Cimișeni va fi dovedită, acesta să fie pedepsit conform legislaţiei în vigoare”, se spune în scrisoarea organizațiilor de media.
Precizăm că, la 30 martie curent, primarul Ghenadie Rabei și-a lovit un subaltern cu scaunul în cap. Incidentul a fost surprins de o cameră video instalată în localul în care s-a produs cearta. În prezent, este pe rol o cauză penală intentată pentru huliganism și șantaj.
Dacă se va dovedi că alesul local, care este fost polițist, a împiedicat intenţionat activitatea mass-mediei sau a intimidat jurnaliștii pentru critică, va achita o amendă între șase și zece mii de lei și ar putea fi privat de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de la patru până la cinci ani.
Crina Vlaicu
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Sute de sesizări au fost depuse la ANI în perioada în c...
În ultimele 10 luni, perioadă în care Autoritatea Națională de Integritate este în proces de formare, secretariatul, care este cel al fostei CNI, continuă să primească sesizări și solicitări de controale. Potrivit serviciului de presă al ANI, cel puțin 84 de sesizări de anul trecut așteaptă să fie examinate de viitorii inspectori de integritate, la care se adaugă peste 100 de sesizări depuse în acest an.
Profil candidat: Dorin Chirtoacă
Dorin Chirtoacă are două dosare penale active și se află sub control judiciar. În primul caz este bănuit de trafic de influență și corupere pasivă în dosarul parcărilor cu plată, iar în al doilea - de depășirea atribuțiilor de serviciu. Chirtoacă respinge acuzațiile, se declară nevinovat și susține că dosarele sunt politice.
PRECIZARE
În legătură cu intrepretările care au apărut într-o știre a postului de televiziune Jurnal TV despre ”solicitarea Asociației Presei Independente (API) către Comisia Națională de Integritate (CNI) de a verifica conturile bancare ale membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) pentru a vedea dacă membrii CCA au obținut sau nu beneficii de la liderii socialiști după acordarea licenției firmei ”Exclusiv Media” SRL care va retransmite postul rusesc NTV”, facem următoarele precizări:
Interesele opace ale judecătorilor
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu face publice declaraţiile de interese personale ale judecătorilor, deşi legislaţia îl obligă să le plaseze pe pagina sa web. Experţii insistă ca instituţia trebuie să transparentizeze interesele judecătorilor.
